Fragmentul zilei – 3 noiembrie 2020: Nuvele pentru un an – Luigi Pirandello

patru cămăși

patru cearșafuri

patru fuste

în sfârșit, câte patru din toate. Și nu mai contenea tot arătându-le vecinelor trusoul acela al fetei, lucrat, azi un fir, mâine altul, cu răbdarea unui păianjen.

 – Lucruri de oameni săraci, însă curate.

Cu bietele ei mâini, albite și aspre, care făcuseră de toate, scotea din vechea ladă de brad, lungă și strâmtă ca un sicriu, încet-încet – atingând-o ușor, ca pe o anafură –, lenjeria frumoasă, bucată cu bucată, apoi rochiile și șalurile duble de lână: cel de nuntă, cu marginile brodate și cu franjurile de mătase până-n pământ; celelalte trei, de asemenea de lână, însă mai simple; punea totul la vedere pe pat, repetând, umilă și zâmbitoare: lucruri de oameni săraci… Iar bucuria făcea să-i tremure mâinile și glasul.

 – Am fost singură-singurică, zicea. Totul cu mâinile astea, pe care nu mi le mai simt. Pe ploaie și pe arșiță; spălând la râu și la fântână; la curățat migdale, la cules măsline, pe câmpuri – când ici, când colo; făcând pe slujnica și pe sacagiul… Nu contează. Dumnezeu, care mi-a numărat lacrimile și-mi cunoaște viața, mi-a dat putere și sănătate. Am făcut atâtea, însă am izbândit; de-acum pot să mor. O să-i pot spune creștinului aceluia care m-așteaptă dincolo, dacă mă va-ntreba de fata noastră: „Fii liniștit, omule; nu-ți face griji: pe fiica ta am lăsat-o bine; n-o să aibă necazuri. Am îndurat eu destule pentru ea.“ De bucurie plâng, nu vă speriați…

Și Mamm’ Antò își ștergea lacrimile cu un colț al basmalei negre ce-o purta pe cap, înnodată sub bărbie.

Mai să n-o recunoști în ziua aceea, îmbrăcată cum era de sus și până jos cu haine noi; și părea curios s-o auzi vorbind la fel ca de obicei.

Vecinele o lăudau și-o căinau care mai de care. Când, dintr-un colț al odăiței împodobite cum se putuse mai bine pentru evenimentul din ziua aceea, fiica ei, Marastella – îmbrăcată de-acum mireasă, cu rochia din atlaz gri (o frumusețe!) și cu baticul albastru la gât –, văzându-și mama plângând, izbucni și ea în hohote.

 – Maraste’, Maraste’, ce faci?

Grijulii, vecinele veniră cu toatele în jurul ei, fiecare spunându-i ceva:

 – Nu te necăji! Auzi! Ce faci? Astăzi nu se plânge… Știi cum se zice? O sută de ani de necazuri nu fac cât o clipă de fericire!

 – Mă gândesc la tata! spuse atunci Marastella, cu fața ascunsă în palme.

Mort într-un accident cu șapte ani în urmă! Vameș în port, mergea noaptea cu șalupele în inspecție. Într-o noapte, pe furtună, navigând în zigzag aproape de Due Riviere, șalupa se răsturnase, iar apoi dispăruse împreună cu cei trei bărbați care o manevrau.

Amintirea acestui naufragiu era încă vie printre localnici. Își aminteau cum Marastella, sosită în goana mare împreună cu maică-sa – amândouă urlând, cu brațele ridicate prin vântul și spuma talazurilor de la capătul digului noului port, acolo unde cadavrele celor trei înecați fuseseră scoase după două zile de căutări disperate –, în loc să cadă în genunchi alături de cadavrul tatălui său, rămăsese stană de piatră în fața altui cadavru, cu mâinile încrucișate pe piept, murmurând:

 – Ah! Dragul meu! Dragul meu! Vai, în ce hal ai ajuns…

Mamm’ Antò, rudele tânărului înecat, lumea care se adunase acolo, au rămas fără glas în fața acelei revelații neașteptate. Iar mama înecatului – pe numele lui Tino Sparti (un adevărat băiat de aur, sărăcuțul!) –, auzind-o vorbind astfel, o cuprinsese de îndată cu brațele pe după gât și o strânse la piept tare-tare, de față cu toți, ca și cum ar fi vrut s-o facă a ei, a ei și a fiului mort, strigând-o cu țipete ascuțite:

 – Fata mea! Fata mea!

De aceea, auzind-o acum pe Marastella spunând „Mă gândesc la tata“, vecinele schimbară priviri pline de înțeles, compătimind-o în tăcere. Nu, nu din pricina tatălui plângea, sărmana fată. Sau poate că plângea gândindu-se că taică-său, dacă ar fi trăit, n-ar fi fost de acord cu partida aceea pentru ea, partidă care mamei, în situația mizeră în care ajunsese, i se părea acum o adevărată mană cerească.

Cât trebuise să lupte Mamm’ Antò pentru a înfrânge încăpățânarea fetei!

 – Mă vezi? De-acuma sunt bătrână: cu un picior în groapă. Ce speri? Ce-o să faci mâine singură, fără nici un ajutor, pe drumuri?

Da. Mama avea dreptate. Însă, la rândul său, Marastella își făcea și ea socotelile ei. Într-adevăr, de treabă om acel don Lisi Chírico pe care voiau să i-l dea de bărbat – nu tăgăduia acest lucru –, dar era aproape bătrân, și văduv pe deasupra. Sărmanul, se recăsătorea mai mult de nevoie decât din dragoste, după numai un an de văduvie, fiindcă îi trebuia o femeie acolo sus, care să vadă de casă și să-i gătească seara. Iată de ce se recăsătorea.

 – Și ce-ți pasă? îi răspunsese mama. Dimpotrivă, asta ar trebui chiar să te bucure: gândește ca un om cu judecată. Bătrân? Dar n-are nici patruzeci de ani! N-o să duci lipsă de nimic: are o leafă fixă, o slujbă bună. Cinci lire pe zi: o avere!

 – Ce să zic, slujbă bună! Frumoasă slujbă!

De-aici venea tot necazul: Mamm’ Antò pricepuse din capul locului: de la felul slujbei lui Chírico.

Drept care, într-o frumoasă zi de mai, invitase câteva vecine – ea, sărmana! – la o plimbare până sus, pe platoul aflat deasupra satului.

Zărind grupul de femei apropiindu-se de poarta micului, albului cimitir ce se înălța acolo sus, deasupra satului, cu marea în față și câmpia în spate, don Lisi Chírico le poftise să intre.

 – Ai văzut? Ce este? Pare o grădină, cu atâtea flori… îi spusese Mamm’ Antò Marastellei după vizita la cimitir. Flori care nu se ofilesc niciodată. Și de jur împrejur, câmpia. Dacă scoți puțin capul pe poartă vezi tot satul la picioarele tale; auzi larma, glasurile… Și-ai văzut ce odăiță frumoasă: albă, curată, aerisită? Seara închizi ușa și fereastra; aprinzi lampa; și ești la tine-acasă: o casă ca toate casele. Ce părere ai?

Iar vecinele la rândul lor:

 – Nici vorbă! Ai să te obișnuiești, o să vezi: după două zile n-o să te mai impresioneze. De altminteri, morții, fata mea, nu fac rău; de cei vii trebuie să te păzești. Apoi tu, care ești mai tânără decât noi, o să ne ai pe toate acolo, una câte una. Este o casă mare, iar tu-i vei fi stăpână și-i vei purta de grijă.

Vizita aceea acolo sus, în frumoasa zi de mai, rămăsese ca o imagine consolatoare în sufletul Marastellei pe tot timpul celor unsprezece luni cât durase logodna: la ea se gândea în ceasurile de tristețe, cu deosebire la căderea serii, când sufletul i se tulbura și-i tremura de spaimă.

Încă-și mai ștergea lacrimile când don Lisi Chírico apăru în prag cu două pungi mari în brațe – aproape de nerecunoscut.

 

Nuvele pentru un an

 


Cartea Nuvele pentru un an poate fi cumpărată de la:

 

 

 

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.

 


Average Rating:

4,1 rating based on 16 ratings (all editions)

ISBN-10: 9735058324
ISBN-13: 9789735058326
Goodreads: 36966276

Author(s):Publisher: Humanitas
Published: 11//2017

Selecția textelor, prefață, cronologie și note de Miruna Bulumete

„Problematica adevărului este centrală în opera lui Pirandello. Ceea ce-l tulbură pe personajul pirandellian, împingându-l uneori la autodistrugere, este tocmai confruntarea cu adevărurile celorlalţi, care sunt pentru el tot atâtea neadevăruri: el descoperă cu uluire că tot ce crede, uneori chiar cu sfinţenie, despre sine şi lumea lui nu este perceput la fel şi de semeni, care, de cele mai multe ori, văd şi simt exact contrariul. Acest relativism, care depăşeşte sfera cunoaşterii, devenind determinare ontologică, este trăit cu consecinţe diferite, dar întotdeauna dramatice, de mulţi protagonişti ai nuvelelor.
Viziuni despre sine şi lume clădite în timp, ordini meticulos construite, lupte duse pentru afirmarea propriilor adevăruri, sentimente de prietenie şi de iubire, întregi microuniversuri se năruie la întâlnirea dezvrăjită cu adevărul celuilalt, întocmai ca nişte castele din cărţi de joc. În imaginarul pirandellian doar moartea mai rivalizează, în efectele sale devastatoare, cu conştientizarea acestui relativism.“ (MIRUNA BULUMETE)
 

Fragmentul zilei – 3 noiembrie 2020: Nuvele pentru un an – Luigi Pirandello

Alte titluri Humanitas.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii