"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 21 martie 2020: Frații Willoughby – Lois Lowry

A fost odată ca niciodată o familie pe nume Willoughby. Era o familie de modă veche și avea patru copii.

Băiatul cel mare se numea Timothy și avea doisprezece ani. Barnaby și Barnaby erau doi gemeni în vârstă de zece ani. Nimeni nu‑i putea deosebi, iar faptul că purtau același nume sporea confuzia; de aceea li se spunea Barnaby A și Barnaby B. Cei mai mulți oameni însă – chiar și părinții lor – se mulțumeau să îi strige A și B, astfel încât multă lume habar nu avea că gemenii mai aveau și alte nume.

Mai aveau și o fetiță drăgălașă și extrem de timidă, cu ochelari și breton. La doar șase ani și jumătate era cea mai mică, iar numele ei era Jane.

Locuiau într‑o casă îngustă și lunguiață dintr‑un oraș ca oricare altul și făceau toate lucrurile pe care copiii le fac în mod obișnuit în poveștile de modă veche. Mergeau la școală și la plajă. Dădeau petreceri de zilele lor de naștere. Uneori erau duși la circ sau la grădina zoologică, deși nu prea le plăcea nimic pe‑acolo, exceptând elefanții.

Tatăl lor, un om irascibil și lipsit de răbdare, mergea zilnic la serviciul lui de la bancă, cărând cu el servieta și umbrela, indiferent dacă ploua sau nu. Mama lor, care era o femeie nepăsătoare și iute la mânie, nu lucra nicăieri. Le pregătea masa bombănind și purta mereu un colier de perle la gât. Într‑o zi încercase să citească o carte, dar nu‑i plăcuse pentru că în ea se foloseau adjective. Uneori își mai arunca ochii pe vreo revistă.

Părinții Willoughby uitau adesea că au copii și se înfuriau peste poate când cineva le aducea aminte de ei.

Tim, cel mai mare dintre frați, avea o inimă de aur, ca mai toți băieții de modă veche, deși o ascundea sub o aparență autoritară. Tim era cel care hotăra ce să facă: ce jocuri să joace („Acum vom juca șah“, zicea el uneori, „iar regula este că joacă numai băieții, iar fata îi servește cu biscuiți ori de câte ori capturează un pion“); cum să se poarte la biserică („Stați frumos în genunchi și arătați‑vă pioși, dar gândiți‑vă numai și numai la elefanți!“ le spusese odată); dacă să mănânce sau nu mâncarea gătită de mama lor („Nu ne place chestia asta“, anunța la răstimpuri și atunci toți puneau furculițele jos și refuzau să mănânce, chiar dacă erau rupți de foame).

Sora lui îi șoptise într‑o zi doar lui, după una din cinele la care refuzaseră să mănânce: „Mie îmi plăcea…“

Atunci Tim îi aruncase o privire aspră și spusese: „Erau sarmale. Nu ai voie sarmale.“

„Bine“, încuviințase Jane oftând. În seara aceea merse la culcare flămândă și visă, așa cum visa adesea, că era mare și avea suficientă încredere în ea însăși ca să joace orice joc îi plăcea sau să mănânce orice mâncare poftea.

Viețile acestor copii se derulau aidoma vieților din cărțile de modă veche.

Într‑o zi găsiră chiar un bebeluș în pragul ușii. În cărțile de modă veche, asta se întâmplă frecvent. Gemenii Bobbsey, de exemplu, găsiseră odată un bebeluș în pragul ușii. Dar celor din familia Willoughby nu li se mai întâmplase așa ceva. Micuța dormea într‑un coșuleț de răchită, iar pe jerseul roz cu care era îmbrăcată se vedea un bilețel prins cu un ac de siguranță.

 – Mă întreb cum de nu l‑a văzut tata de dimineață, când a plecat la lucru, zise Barnaby A, referindu‑se la coșul care le bloca ieșirea din casă în acea dimineață când porniseră să facă o plimbare în parcul din apropiere.

 – Tata e orb la astfel de lucruri, știi bine, ripostă Tim. Tata calcă peste obstacole. Probabil că l‑a dat mai încolo cu piciorul.

Priviră cu toții spre coșulețul în care bebelușul dormea netulburat.

Și‑l imaginară pe tatăl lor trecând cu un salt peste acest coș, după ce, probabil, îl împinsese din cale cu umbrela sa neagră strânsă.

 – Putem să‑l dăm mai încolo, să‑l ia când vin cu gunoiul, propuse Barnaby B. Dacă apuci tu de aici, A, și eu de dincolo, cred că‑l putem coborî scările fără probleme. Sunt grei bebelușii?

 – Vă rog eu, nu vreți să citim bilețelul? spuse Jane încercând să folosească tonul acela plin de încredere în sine pe care‑l exersase în secret.

Bilețelul era împăturit, așa că nu se putea vedea deloc ce scrie.

 – Nu cred că e nevoie, replică Tim.

 – Ba eu cred că ar trebui să ne uităm, zise Barnaby B. Poate scrie ceva important.

 – Poate primim vreo răsplată dacă găsim bebelușul ăsta, visă Barnaby A. Sau o fi o scrisoare de răscumpărare!

 – Neghiobule! îl certă Tim. Scrisori de răscumpărare trimit cei care iau copilul.

 – Ei, atunci poate putem noi să trimitem una, zise Barnaby A.

 – Poate scrie numele copilului, spuse Jane.

Pe Jane numele o interesau foarte tare, fiindcă mereu simțise că numele ei e prea plictisitor, având doar o silabă.

 – Aș vrea să știu cum îl cheamă.

Micuța se foi puțin în coșul ei și deschise ochii.

 – Poate în bilețel scrie cum să te porți cu bebelușii, zise Tim, privind‑o cu interes. Poate scrie ce să faci cu unul din ăștia, dacă‑l găsești.

Fratii Willoughby

 


Cartea Frații Willoughby poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

0,0 rating

ISBN-10:
ISBN-13:
Goodreads:

Author(s): Publisher:
Published: //

 


Fragmentul zilei – 21 martie 2020: Frații Willoughby – Lois Lowry

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: