"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 22 martie 2020: Metro 2035 – Dmitri Gluhovski

 – Nu-i permis, Artiom.

 – Deschide-l! Deschide-l acum, n-auzi?

 – Comandantul stației ne-a spus… Să nu lăsăm pe nimeni afară.

 – Crezi că-s imbecil? Pe nimeni… cine-i ăsta? Cine-i nimeni?

 – Am ordine clare! Pentru protecția stației… Împotriva radiațiilor. Am ordine clare. Ai priceput?

 – Suhoi ți-a dat ordinul? Tatăl meu vitreg ți-a dat ordinul? Hai, deschide!

 – Am s-o iau în freză din cauza ta, Atriom…

 – Atunci am s-o fac eu, dacă tu nu poți.

 – Alo… Sanseici… Da, la postul de santinelă… Artiom e aici… Artiom al tău. Și ce să fac cu el? Bine, așteptăm.

 – Ai turnat, așa-i? Foarte bine pentru tine, Nikițka. Ai turnat. Acum, cară-te! Am să deschid eu, oricum. Și oricum ies!

Însă alți doi oameni țâșniră din camera de gardă, vârându-se între Artiom și ușă, și începură să-l împingă cu milă și blândețe. Artiom, obosit din capul locului, având cearcăne întunecate sub ochi – nu putu să se împotrivească, chiar dacă niciuna dintre santinele n-avea de gând să se lupte cu el. Începură să se adune privitorii curioși: băieței pospmorâți, cu părul la fel de transparent ca sticla, femei cu fețele galbene, cu mâinile albastre și oțelite, de la atâtea rufe spălate în apa rece ca gheața, țărani obosiți, din partea dreaptă a tunelului, gata să caște gura ca proștii la orice. Șușoteau între ei. Se uitau la Artiom, dar cumva părea că priveau prin el; și ce expresii erau alea de pe fețele lor?

 – Se tot duce afară, toată ziua bună ziua. Ce rost are să iasă?

 – Ptiu! Și de fiecare dată ușa-i larg deschisă. Iar chestiile-s aspirate aici, de-afară, știi asta? Al dracului nebun…

 – Auzi, nu poți… Nu poți să vorbești așa despre el. La urma urmelor… ne-a salvat. Pe noi toți. Și pe copii tăi de colo.

 – A salvat oameni, pfui! Și-acum ce se-ntâmplă? Pentru asta i-a salvat? Dacă primește o doză babană de radiații, o primim și noi, ăștia de aici… Cu cât mai mare, cu atât mai distractiv.

 – De ce mă-sa se tot duce? Asta-i întrebarea. Nu-i ca și când există ceva acolo. Pentru ce se duce?

Apoi o față nouă se ivi între cei adunați acolo: cea mai importantă față dintre toate. Mustață neîngrijită, păr deja rărit și complet cărunt, întins ca un pod peste începutul de chelie. Însă fața era desenată exclusiv în linii drepte, nimic rotunjit. Și era pe de-a-ntregul aspră și ca de cauciuc… prea dură ca să mi te înspăimânte, de parcă omul fusese vulcanizat de viu. Și glasul său părea vulcanizat.

 – Toată lumea să-și ia tălpășița. M-ați auzit?

 – Uite-l pe Suhoi. Vine Suhoi. Lasă-l să-și recupereze băiatul.

 – Unchiule Sașa…

 – Iar tu, Artiom? Deja am vorbit despre asta…

 – Deschide ușa, unchiule Sașa/

 – Luați-vă tălpășița! Cu voi vorbesc! N-aveți la ce să vă holbați. Iar tu, vino cu mine.

Artiom se așeză însă pe podea, pe granitul rece și lucios, sprijinindu-se cu spatele de perete.

 – Asta-i prea de tot, mimă Suhoi, fără zgomot, doar din buze. Oamenii deja șușotesc și fără să te dai tu acum în petic.

 – Așa-mi vine. Trebuie s-o fac.

 – Nu-i nimic acolo! Nimic! Niumic de căutat.

 – Dar ți-am spus, unchiule Sașa.

 – Nikita! Nu sta cu gura căscată. Apucă-te de treabă. Condu-i pe cetățeni de aici.

 – Ai dreptate, Sanseici. Bine, atunci, cine are nevoie de invitație personală? Dați-i drumul, mișcați-vă…

Nikita-i lua în zeflemea, scoțând mulțimea de acolo

 – Ce mi-ai zis tu, a fost o prostie. Acultă…

Suhoi expiră aerul care-i umflase pieptul, se înmuie, se gârbovi și se lăsă jos, lângă Artiom.

 – Îți faci singur de petrecanie. Crezi că te va proteja de radiații costumul ăsta? E ca un ciur! O salopetă din bumbac ți-ar fi mai de folos!

 – Și ce-i cu asta>

 – Stalkerii nu se duc acolo atât de des cât te duci tu… Încerci să-ți mărești doza? Vrei să trăiești, sau s-o mierlești?

 – Sunt sigur că l-am auzit.

 – Iar eu sunt sigur c-a fost doar o halucinație. Acolo nu-i nimeni care să emită vreo transmisiune. Nimeni, Artiom! De câte ori trebuie să-ți mai spun asta? N-a mai rămas nimeni acoll. Nimic, în afară de Moscova. În afară de noi, cei de aici.

 – Nu cred.

 – Crezi că-mi pasă mie ce crezi tu și ce nu? Dar îmi pasă dacă-ncepe să-ți cadă părul! Dacă-ncepi să te piși cu sânge! Vrei să ți se usuce scula și să-ți cadă?

Artiom dădu din umeri. O clipă, nu spuse nimic, cântărind lucrurile. Suhoi aștepta.

 – L-am auzit. Atunci, pe turn. Prin stația de radio a lui Ullman.

 – Dar in afară de tine, nu l-a auzit nimeni niciodată în tot timpul ăsta, indiferent cât de atent au ascultat. Numai frecvențe radio pustii. Atunci ce-i acolo?

 – Așa că mă duc acolo, asta-i. Asta-i tot.

Artiom se ridică în picioare și-și îndreptă spatele.

Metro 2035


Cartea Metro 2035 poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

3,9 rating based on 7.008 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786069000380
Goodreads: 50368508

Author(s):Publisher: Editura Paladin
Published: //2020

La douăzeci de ani după ce al Treilea Război Mondial a șters omenirea de pe fața pământului, lumea e un cimitir uriaș din care se hrănește rugina. Încercând să se ferească de radiațiile bombelor atomice, supraviețuitorii ai rasei umane se târăsc prin tunelurile metroului din Moscova. Artiom însă refuză să creadă că lumea e cu adevărat pustie. Și dacă, totuși, nu sunt singuri?
 


Fragmentul zilei – 22 martie 2020: Metro 2035 – Dmitri Gluhovski

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 
%d blogeri au apreciat: