Fragmentul zilei – 22.04.2020: Un an și o zi – Pascal Bruckner

Pleca să onoreze o promisiune făcută tatălui său pe patul de moarte. Acesta o implorase să se ducă și să prezinte la salonul de ceasornicărie din Quebec piesa unică perfecționată în atelierul lui și botezată Revelație, traducerea cuvântului grec Apocalipsă. Nu avusese timp s-o termine, prototipul trebuia să fie de ajuns. Certat în Europa cu cei din mediul său profesional, el se baza pe ajutorul unui prieten bijutier care trăia în Canada. Pentru această călătorie, Jezabel, unicul său copil, dispunea de o sumă modestă pe care trebuia s-o folosească în mod înțelept.

Fost pastor al unei biserici reformate și locuitor al satului Praz, de la frontiera cu Elveția, Nathanael Thevenaz, căruia i se spunea Nathan, se alăturase de foarte tânăr, unei confrerii de ceasornicari amatori din La Chaux-de-Fonds, în cantonul Neuchatel. Devenise reparator de ceasuri și putea să regleze și să curețe fără probleme un ceas mecanic. Dar el nutrea în gând un alt proiect, pe care i-l repetase întotdeauna fiicei sale:

 – Dumnezeu a inventat ceasurile pentru a prinde timpul și a inventat timpul pentru a-i pedepsi pe oameni. Știi care e misiunea pe care mi-a încredințat-o mie, un preot necunoscut? Să inventez ceasul care va șterge timpul și va repara greșeala originară. Îți dai seama?

Ea nu era sigură că înțelege. Maiestuiozitatea frazelor lui o impresiona.

 – O, tată, sunt așa de mândră…

Devenise pasionată de tânără de algebră și voia să-l ajute la calculele lui. El îi repeta această frază a lui Galilei: “Dumnezeu a creat universul în limbaj matematic”, și ea încerca să învețe limba divină.

Din nefericire pentru el, Nathan Thevenaz nutrea pentru ceasuri o dragoste ambiguă în care aversiunea se certa cu atașamentul. El le celebra și le disprețuia în același timp. Adorația fără limite o păstra pentru unica sa fiică. Îi citea și comenta Biblia în fiecare seară. Între tată și fiică, doar Dumnezeu avea dreptul să intervină, Dumnezeu care știe tot, poate tot și pe care Nathan, ventriloc elocvent, îl invoca zi și noapte. În funcție de dispoziția Sa, Domnul era binevoitor sau inchizitor. Până și gândurile noastre cele mai intime puteau fi citite de El ca dintr-o carte deschisă și nu exista nicio cale de a-i scăpa. Lui Jezabel i se părea neplăcut să fie spionată zi și noapte până în cotloanele cele mai ascunse ale conștiinței sale. I-ar fi plăcut puțină discreție din partea Atotputernicului.

Tatal său o avusese târziu, aproape de vârsta de cincizeci de ani. Când venea s-o ia de la școală, în hainele lui de biserică, ea nu se putea împiedica să nu gândească: ce siluetă frumoasă are, în ciuda vârstei! Înalt, subțire, cu părul des, efectul era la fel de armonios. Era un schior bun și un excursionist mediocru. În rarele dăți când o însoțea într-o drumeție pe munte, el își pierdea repede suflul, se împiedica de pietre și se oprea mai mult decât era necesar. Darfăcea întotdeauna impresie bună și zâmbea în timp ce-și recăpăta suflul. O felicita pentru că era atât de iute și regreta că nu avea cu douăzeci de ani mai puțin ca s-o urmeze pe stânci. Îi spunea:

 – Atâta am urcat pe muntele meu interior, încât mi-am epuizat forțele.

De când murise soția lui, se refugia în miezul mișunător al mecanismelor de ceas, dezasamblând rotițele, piesele dantelate, angrenajele, părțile curbate în formă de bulbi. De când se trezea, odată ce-și spunea rugăciunile și termina cu cafelele și o săruta pe fiica sa de cel puțin zece ori, se zăvora în atelierul său, un pavilion amenajat aproape de cabană într-o clădire rurală, o cabană făcută din lemn de zadă, folosită pentru depozitarea alimentelor, în mijlocul unui pâlc de brazi. Nu mai predica decât o dată pe săptămână și, de la înălțimea amvonului său, îi adormea pe credincioși cu propuneri stricte. Se prezenta drept un umil pelerin al lui Christos, a cărui sarcină era să-i demaște pe depravați și să-i salveze pe săraci. Episcopul său, “inspectorul său ecleziastic”, îl presa să-și îndulcească vorbele, punându-i în vedere faptul că nu mai erau pe vremea lui Luther sau a lui Calvin și că trebuia să se adapteze spriritului vremii. În fața încăpățânării sale, obiținuse din partea sinodului regional îngăduința de a se pensiona anticipat și fusese înlocuit de un laic format în spiritul teologiei mai îngăduitoare a secolului.

Gustul său pentru cronografe se transformase într-o idee fixă. Se trezea în timpul nopții ca să-și verifice ceasurile, să nu rămână nici în urmă, și nici să nu o ia înainte. De-abia ce o îngropase pe soția lui, ca se și lansase în fabricarea a ceea ce el considera drept marea sa operă. Urmaș în linie dreaptă al ui Voltaire, îl descria pe Dumnezeu ca pe Maestrul Ceasornicar care construise, odată cu Cosmosul, o mecanică perfectă a cauzelor și efectelor, pe care omul o stricase. El voia doar să-l ajute pe Domnul să restaureze ordinea originară, convins că timpul regretă eternitatea care-l bântuie. Dacă el, Nathan, sclavul Celui de Sus, reușea să construiască acest ceas unic, aceasta ar fi acționat ca un sifon, precum o gaură neagră care ar fi absorbit în câțiva ani succesiunea secolelor și ar fi pus o limită de timp aventurii umane.

Un An Si O Zi


Cartea Un an și o zi poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

3,5 rating based on 64 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786064006813
Goodreads: 49021900

Author(s):Publisher: Editura Trei
Published: //2019

Birourile de obiecte pierdute din Franța păstrează un an şi o zi lucrurile care le sunt încredințate. Dar dacă ce ai pierdut e un an din viața ta, îl mai poți recupera vreodată?

Jézabel Thevenaz vrea să îndeplinească ultima dorință a tatălui său, rostită pe patul de moarte: să ducă un ceas conceput de el unui bun prieten din Montréal. Este vorba de un mecanism unic, a cărui menire e cu totul alta decât să indice ora.
În timp ce survolează Groenlanda, avionul lui Jézabel e prins într-o furtună cumplită şi aterizează forţat pe un aeroport anonim din nordul Statelor Unite. Jézabel se adăposteşte la Plazza, un hotel dărăpănat și labirintic, unde închiriază o cameră pentru o noapte.
Dar, când se trezeşte, începe coşmarul: află de la recepţie că nu este cazată acolo de o zi, ci de… un an! Să fie oare o farsă sinistră?

Un an şi o zi îşi proiectează cititorii într-un univers bizar şi neliniştitor, făcându-i să se simtă la fel de dezorientaţi precum eroina romanului.
 


Fragmentul zilei – 22.04.2020: Un an și o zi – Pascal Bruckner

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.