"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 23 aprilie 2020: Pisicile Războinice. Vol.18: Răsărit – Erin Hunter

Lumina lunii scălda văgăuna de piatră, dar de sub tufe și de sub colțurile stâncilor ieșeau umbre întunecate, ca niște gheare. Iaz de Frunză s-a aplecat peste trupul moale al lui Blană de Cenușă. Lumina palidă îi poleia blana întunecată cu o sclipire argintie, în timp ce  tovarășii de clan îl spălau pentru înmormântare. Așezat lângă ea, Pană de Gaiță își ajuta mentora, netezind și uscând coada lui Blană de Cenușă.

Iaz de Frunză a ridicat capul spre strălucirea de gheață creată de strămoșii ei războinici.

 – Fie ca spiritele din Clanul Stelelor să-ți lumineze calea, Blană de Cenușă.

Și-a lăsat vocea să străbată încet aerul rece, repetând vorbele folosite de pisicile-vraci timp de mai multe anotimpuri decât putea număra orice pisică, ori de câte ori murea un camarad de clan.

 – Să găsești prilejuri bune de vânătoare, să alergi iute și să te bucuri de odihna unui somn la adăpost.

Cuvintele care ar fi trebuit s-o liniștească, promițând o viață îndelungă și fericită pentru războinicul căzut, o răniră, mai ascuțite decât spinii. Mintea i se umplu de gândurile ce o fulgeraseră în clipa în care descoperise urmele de dinți de pe gâtul lui Blană de Cenușă. Prea mici pentru un câine, prea curate pentru o vulpe, prea ascuțite pentru un viezure. Numai o pisică ar fi putut lăsa acele urme. Dar care pisică? Cine îl detesta pe Blană de Cenușă într-atât încât să-l ucidă cu sânge-rece, fără să lase vreun semn de luptă? Fusese o confruntare onestă, pentru granițe sau pradă furată? Ar fi putut fi o pisică din Clanul Vântului, sau a fost un vagabond? Te rog, Clan al Stelelor, fă să fie așa!

Gândul că o pisică din Clanul Tunetului l-ar fi putut ucide pe Blană de Cenușă a înghețat-o pe Iaz de Frunză. Motanul cenușiu fusese înfipt și încăpățânat, într-adevăr, dar și un războinic loial și respectat. Cu siguranță niciunul dintre camarazii săi de clan nu i-ar fi dorit moartea!

Aplecându-se iar peste trupul lui, Iaz de Frunză a început să curețe pământul și murdăria de pe labele războinicului ucis. Ceva ușor și moale i-a atins botul. S-a tras înapoi și a văzut un smoc de blană în ghearele lui Blană de Cenușă.

Nu! Nu poate fi adevărat! Aplecându-se și mai mult, Iaz de Frunză a adulmecat blana. Cunosc mirosul ăsta!

Disperată, a încercat să se convingă singură că ghemotocul de blană provenea de la una dintre pisicile care îl aduseseră pe Blană de Cenușă înapoi în tabără din locul în care fusese găsit, plutind în pârâul de la granița cu Clanul Vântului. Dar mirosul de apă de râu era prea puternic să fi venit de la blana uscată a unei pisici, și, în plus, ghearele lui Blană de Cenușă erau acum neputincioase. S-ar fi flexat, nu ar fi tras de un smoc de blană, dacă s-ar fi atins de altă pisică.

Singura pisică de la care ar fi putut proveni ghemotocul era chiar ucigașa lui Blană de Cenușă.

Cu respirația tăiată, tremurând, Iaz de Frunză i-a scos cu blândețe blana dintre gheare și a dus-o la cuibul ei. Și-a forțat labele care tremurau să așeze smocul pe o frunză, pe care a împăturit-o strâns. Apoi a vârât-o în spatele proviziilor, adânc în crestătura stâncii, după ultima legătură de ierburi. Adevărul despre moartea lui Blană de Cenușă nu trebuia să iasă niciodată la iveală.

Simțind mai multă durere decât își imaginase că ar putea simți vreodată, s-a întrebat: Oare a fost vina mea?

 

Mârâind, Colț Galben a sărit asupra lui Stea Albastră, prăvălind-o la pământ și țintuind-o în iarba luxuriantă a pădurii Clanului Stelelor.

 – Este vina ta! a scuipat ea. Nu s-ar fi întâmplat nimic, dacă n-ai fi lăsat secretul să crească și să macine Clanul Tunetului.

Stea Albastră a lovit burta lui Colț Galben cu labele din spate, dar nu s-a putut desprinde din ghearele fostei pisici-vraci.

 – Ce ți-a venit?! a sâsâit ea. Nu uita că ți-am fost lideră.

Tot respectul pe care îl simțise cândva Colț Galben pentru fosta conducătoare a Clanului Tunetului se risipise. Trecutul lor comun se prefăcuse în scrum în fața viitorului teribil pe care îl prevăzuse pentru clanul în care-și găsise locul.

 – Secretul tău a fost asemenea unui vierme ce roade un măr pe dinăuntru, a mârâit Colț Galben, cu dinții dezveliți, aproape de urechea lui Stea Albastră. Clanul Tunetului e putred până în măduva oaselor și se va mai vărsa mult sânge până va ieși adevărul la lumină.

 – Asta n-ai de unde să știi! protestă Stea Albastră, străduindu-se să scape de adversara ce-o țintuia la pământ.

 – Și un iepure orb poate vedea asta! Adevărul va ieși la lumină. Miez de Noapte i-a spus totul lui Sol. Și știm amândouă că Sol se va întoarce la Clanul Tunetului.

Folosindu-și reflexele de războinică, Stea Albastră a lovit-o pe Colț Galben cu capul în piept și a reușit s-o dea la o parte. Renunțând dintr-odată, Colț Galben a sărit în lături, unde a și rămas, scuturându-și blana cenușie și ciufulită.

Stea Albastră s-a ridicat pe labe, gâfâind.

 – De ce ne luptăm? a întrebat ea, când a reușit să își recapete suflul. Răul a fost deja făcut și indiferent ce ai spune, nu e vina mea.

Colț Galben a mârâit.

 – Tot nu pot să cred că Miez de Noapte ne-a trădat, a continuat Stea Albastră. Am avut încredere că va veghea asupra clanurilor.

Rasarit

 

 


Cartea Pisicile Războinice. Vol.18: Răsărit poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

0,0 rating

ISBN-10:
ISBN-13:
Goodreads:

Author(s): Publisher:
Published: //

 


Fragmentul zilei – 23 aprilie 2020: Pisicile Războinice. Vol.18: Răsărit – Erin Hunter

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 
%d blogeri au apreciat: