În preajma dimineții, Louis se simțea suficient de fericit la gândul că vor călători împreună, dar când îndoielile i se reîntoarseră, era deja prea târziu. Oricum, fusese prea târziu de multă vreme.
Outsiderii erau negustori de informație. Cumpărau scump și vindeau scump, dar ceea ce cumpărau o dată vindeau iar și iar, pentru că piața lor de desfacere era întreaga galaxie. În spațiul locuit de oameni, creditul lor era practic nelimitat.
Probabil că evoluția lor se petrecuse pe vreun satelit rece al unui gigant gazos întrucâtva asemănător Nereidei, cel mai mare satelit al lui Neptun. Acum trăiau în hăurile dintre stele, în nave gigant de mărimea unor orașe, al căror rafinament varia enorm, de la pânze fotonice până la propulsoare inaccesibile încă pentru știința omenească. Acolo unde un sistem planetar deținea clienți potențiali și unde exista și o zonă adecvată, Outsiderii închiriau spațiul necesar pentru centre comerciale, zone de odihnă și recreere, magazii de aprovizionare. În urmă cu o jumătate de mileniu, închiriaseră Nereida.
– Asta trebuie să fie principala lor piață, remarcă Louis Wu. Acolo, jos!
Le arătă cu o mână, păstrând-o pe cealaltă încleștată pe comenzile navei de transport.
Nereida era o câmpie înghețată, stâncoasă, sclipind sub lumina stelelor. Soarele nu era decât un punct alb ceva mai mare, emanând la fel de multă lumină ca și o Lună plină, iar în această lumină putea fi observat un labirint de Ziduri. Se zăreau și clădiri emisferice, precum și o grămadă de nave mici cu propulsie reactiv-chimică, ce făceau oficiul de navete sol-orbită, având secțiunile pentru pasageri deschise către spațiu. Mai mult de jumătate din câmpie era acoperită însă de aceste Ziduri joase.
Din spatele lui Louis se auzi vocea agitată a Interlocutorului:
– Aș vrea să știu rolul acestui labirint. E pentru apărare?
– Sunt zone de înmagazinare a căldurii. Metabolismul Outsiderilor se bazează pe termoelectricitate. De obicei, ei zac cu capetele în lumina soarelui și cu cozile în umbră, iar diferența de temperatură dintre cele două extremități dă naștere unui curent electric. Scopul Zidurilor este de a genera cât mai multe zone de umbră.
Nessus reușise să se calmeze în timpul zborului de zece ore. Tropăise îndelung inspectând sistemele de asigurare a condițiilor de viață ale navei de transport, vârându-și capetele ici și colo prin colțuri, aruncând peste umăr comentarii și scurte răspunsuri la întrebări. Costumul său etanș, de forma unui balon larg, întărit în dreptul cocoașei care-i adăpostea creierul, părea ușor și confortabil. Regeneratoarele de aer și hrană erau incredibil de mici.
Păpușarul avusese o comportare stranie cu puțin timp înainte de decolare. Începuse deodată să umple cabina cu o melodie complexă, agreabilă, plină de tonuri înalte, asemănătoare cântecului de jale al unui computer obsedat sexual. Cu cele două guri, înzestrate din belșug cu mușchi complecși și terminații nervoase, Păpușarul era o orchestră ambulantă.
Nessus insistase ca Louis să piloteze nava. Încrederea sa în priceperea acestuia era atât de mare, încât nici măcar nu-și legase centurile de siguranță. Louis presupunea că nava dispunea și de alte dispozitive secrete de protecție a pasagerilor.
Interlocutorul Animalelor urcase la bord încărcat cu un geamantan de vreo opt kilograme care, odată deschis, se dovedise a fi umplut cu un fel de cuptor cu microunde și o halcă de carne crudă, de origine mai mult Kzinti decât terestră. Din diverse motive, Louis se așteptase să vadă costumul etanș al Kzinului semănând cu o armură medievală. Nu era așa. Avea forma unui balon multiplu, transparent, cu un fel de rucsac monstruos de greu în spate și o cască de forma unui bol de sticlă, prevăzută cu comenzi ciudate ce puteau fi acționate cu limba. Deși nu puteau fi observate arme identificabile, rucsacul avea o alură de echipament militar, și Nessus insistase ca Interlocutorul să-l pună deoparte.
Kzinul își petrecuse cea mai mare parte a călătoriei dormitând. Acum erau adunați cu toții în cabina de comandă și priveau peste capul lui Louis.
– O să dochez nava în apropierea acelei nave Outsidere, îi anunță el.
– Nu! Du-ne spre est. Am parcat Marele Șlem într-un loc izolat.
– De ce? Ți-a fost teamă să nu te spioneze Outsiderii?
– Nu. Marele Șlem folosește propulsoare cu fuziune în loc de propulsoare reactive-chimice. Căldura degajată la decolări și aterizări i-ar putea deranja.
– De ce Marele Șlem?
– Așa a fost numită de Beowulf Shaeffer, singura ființă rațională care a zburat vreodată cu ea. El a obținut singura hologramă extinsă a exploziei Nucleului. Marele Șlem nu este un termen folosit la jocul de cărți?
– Poate că tipul se aștepta să nu se mai întoarcă. Mai bine să vă informez de pe acum: eu n-am zburat niciodată pe o navă cu propulsoare de fuziune. Nava mea folosește propulsoare reactive, ca și aceasta.
– E timpul să înveți, îi răspunse Nessus.
– Așteaptă! Interveni Interlocutorul. Eu am experiență cu navele cu propulsie de fuziune. Prin urmare, eu voi pilota Marele Șlem.
– Imposibil. Postul de pilotaj este special proiectat pentru corpul unui om. Pupitrul de comandă este asemănător cu cel de pe navele oamenilor.
Kzinul scoase niște mârâituri din fundul gâtului.
– Acolo, Louis! În fața noastră!
Marele Șlem semăna cu o sferă transparentă, având diametrul de peste trei sute de metri. În timp ce Louis pilota nava în jurul ei, nu remarcă nici un spațiu, oricât de mic, care să nu fi fost umplut cu echipamentul verde-bronz al hiperpropulsoarelor. Carcasa era de tip Produs General Patru, ușor de recunoscut de cineva familiarizat cu navele spațiale, suficient de încăpătoare pentru a fi utilizată pentru transportul unor întregi colonii prefabricate. Dar nu arăta deloc ca o navă. Era corespondentul enorm al unui satelit orbital primitiv, construit de o rasă ale cărei resurse și cunoștințe tehnologice limitate ar fi impus utilizarea fiecărei fracțiuni din capacitatea volumică interioară.
– Și unde vom locui noi? Se interesă Louis. Deasupra?
– Cabina este dedesubt. Coboară sub curbura carcasei.
Louis își coborî nava pe gheața întunecată, apoi îi ghidă cu grijă alunecarea până sub pântecele Marelui Șlem.
Prin carcasa transparentă se vedeau sclipind luminițe, semn că sistemele de asigurare a condițiilor de viață erau în funcțiune. Se mai distingeau două mici încăperi, cea de jos conținând doar o cușetă de salvare, un indicator de masă și un pupitru în formă de potcoavă, iar cea de deasupra ei fiind puțin mai mare. Louis îl simți pe Kzin mișcându-se în spatele său.
– Interesant, remarcă Interlocutorul, presupun că amicul nostru va călători în compartimentul de jos, iar noi trei în cel de sus.
– Exact. Ne-a fost foarte greu să înghesuim trei cușete de salvare într-un spațiu atât de îngust. Fiecare dintre ele este echipată cu un câmp de stază, în scopul asigurării siguranței maxime. Deoarece vom călători în stază, contează prea puțin că nu vom avea spațiu de mișcare.
Kzinul mârâi și Louis simți că strania făptură nu se mai sprijinea pe umărul său. Așteptă ca nava să-și încheie ultimii centimetri ai cursei de alunecare, apoi apăsă o succesiune de butoane.
– Vreau să stabilim un lucru, zise el. Teela și cu mine vom primi împreună o plată unică, în vreme ce Interlocutorul o va încasa singur.
– Vrei un supliment? Se holbă Nessus. Aștept sugestiile tale.
– Vreau ceva de care voi nu mai aveți nevoie. Ceva lăsat în urmă de rasa ta.
Așteptase un moment optim pentru târguială. Nu era sigur că va reuși, dar merita să încerce.
– Vreau coordonatele planetei tale natale.
Capetele Păpușarului aproape că-i săriră de pe umeri, apoi se întoarseră unul către altul. Răspunsul veni cu o întârziere de câteva minute:
– De ce?
– Cândva, poziția respectivei planete era cel mai valoros secret din spațiul cunoscut și ai tăi ar fi plătit o avere ca să-l păstreze intact. Asta-l făcea de neprețuit. Vânătorii de recompense au scotocit fiecare stea de categoria G și K în căutarea ei. Chiar și acum, Teela și cu mine am putea vinde informația unei rețele pentru o grămadă de bani.
– Dar dacă s-ar găsi în afara spațiului cunoscut?
– Aaah! Reflectă Louis. Profesorul meu de istorie se gândise și la posibilitatea asta. Oricum, chiar și așa, informația va valora destul.
– Înainte de a pleca spre ultima noastră destinație, spuse cu grijă Păpușarul, vei afla coordonatele planetei noastre natale. Cred că informația ți se va părea mai mult surprinzătoare decât folositoare.
Din nou, Nessus se privi pentru o clipă ochi în ochi. După aceea, schimbă subiectul:
– Vreau să-ți atrag atenția asupra acelor patru proiecții conice.
– Le văd.
– Într-adevăr, sesizase cele patru conuri deschise așezate în jurul cabinei.
– Sunt cumva motoarele de fuziune?
– Da. Vei vedea că nava se comportă la fel ca una dotată cu propulsoare reactiv-chimice, cu excepția faptului că nu există gravitație internă. Proiectanții noștri n-au avut spațiu de irosit. În legătură cu funcționarea hiperpropulsorului cuantic de ordinul II, vreau să-ți atrag atenția asupra unui punct.
– Am asupra mea o sabie-variabilă! Se auzi vocea Interlocutorului. Vă sfătuiesc să vă păstrați calmul.
Fu nevoie să treacă un moment pentru ca semnificația acelor cuvinte să poată fi percepută. Apoi Louis se întoarse ușor, fără gesturi bruște.
Kzinul stătea în dreptul unui perete curb. Într-un pumn, având ghearele scoase în afară, ținea ceva aducând cu un mâner de la o prăjină de sărit. La o distanță de aproape trei metri de acesta, menținută cu îndemânare la nivelul ochilor felinei, se afla o mică bilă roșie luminoasă. Firul care lega bila de mâner era prea subțire pentru a fi distins cu ochiul liber, dar Louis nu se îndoia că era acolo. Protejat și rigidizat de un câmp Slaver de stază indus, firul putea despica aproape orice metal, inclusiv o cușetă de salvare, în cazul în care Louis ar fi încercat să se ascundă în spatele acesteia. Iar Interlocutorul își alesese o poziție din care putea lovi oriunde în interiorul cabinei.
La picioarele Kzinului, Louis observă halca de carne de origine incertă. Fusese sfâșiată cu dinții și, bineînțeles, era goală pe dinăuntru.
Cartea Lumea inelară poate fi achiziționată de la: