Fragmentul zilei – 23 august 2020: Cerul din adâncuri – Adrienne Young

 – Sosesc! Sosesc!

M‑am uitat în lungul rândului de luptători aska aliniați, ghemuiți unul într‑altul, pitiți în spatele colinei noroioase. Ceața plutea pe câmp ca un văl, dar noi puteam să le auzim deja apropierea, să deslușim zgomotele scoase de tăișurile săbiilor și ale securilor care se atingeau ușor de platoșele lor. Pașii rapizi în noroiul clisos… Inima îmi bătea aproape în ritm cu sunetele acestea, trăgeam aer în piept și așteptam următorul sunet înainte de a‑l slobozi.

Am distins apoi fluieratul aspru al tatei venind din josul rândului și am căutat printre fețele murdare de noroi până am descoperit doi ochi albaștri, strălucitori, fixați asupra mea. Barba grizonată îi atârna împletită pe piept, în spatele securii strânse în pumnul uriaș. Și‑a ridicat bărbia spre mine și am fluierat, la rândul meu, căci ăsta era modul nostru de a ne transmite unul altuia să avem grijă. Să încercăm să nu murim.

Mýra mi‑a săltat cu mâna cosița lungă, împletită, de pe umăr și a dat din cap, arătând spre câmp.

 – Împreună? m‑a întrebat.

 – Întotdeauna! i‑am răspuns.

Am privit în spate, unde oamenii clanului nostru erau înșirați umăr la umăr, într‑o mare de piei roșietice și de bronz, așteptând, cu toții, semnalul. Eu și Mýra ne luptaserăm pentru a dobândi locurile din frunte, locurile de cinste.

 – Ai grijă cu stânga!

Privirea ochilor săi mărginiți cu kohol a coborât până la coastele mele pe care le știa zdrobite sub platoșă.

 – Mă simt bine! am fulgerat‑o cu privirea, jignită. Dacă într‑adevăr ești îngrijorată, atunci luptă cu altcineva!

A scuturat din cap, ignorându‑mi spusele, înainte să‑mi verifice armura pentru ultima oară. Am încercat să nu tresar în timp ce îmi strângea închizătorile pe care le lăsasem intenționat puțin mai largi. S‑a prefăcut că n‑a băgat de seamă, dar i‑am prins privirea.

 – Încetează să‑ți tot faci griji pentru mine! i‑am cerut.

Mi‑am trecut mâna peste partea dreaptă a scalpului, care îmi fusese ras pe sub cozile împletite cu părul din creștet.

I‑am tras mâna spre mine, să‑i prind mai bine scutul de braț, făcând toate mișcările din memorie, căci îi știam pe de rost fiecare legătură. Fuseserăm tovarășe de luptă fără de încetare în ultimii cinci ani și‑i cunoșteam fiecare bucățică de armură la fel de bine pe cât îmi știa ea fiecare oscior netămăduit
cum trebuie.

 – Nu‑s deloc îngrijorată! mi‑a răspuns, zâmbindu‑mi cu superioritate. Dar pun rămășag pe‑o cină c‑o să omor mai mulți războinici riki decât tine azi.

Și a azvârlit securea mea spre mine.

Mi‑am tras sabia din teacă folosindu-mi mâna dreaptă, iar cu stânga am prins securea.

 – Vegr yfir fjor!

Și‑a vârât cu totul brațul în scut, ridicându‑l deasupra capului într‑un arc pentru a‑și întinde umărul, înainte să‑mi răspundă:

Vegr yfir fjor! „Onoarea‑i mai presus de viață!” Primul fluierat a despicat aerul venind din dreapta noastră, atrăgându‑ne atenția că trebuia să ne pregătim, așa că am închis ochii, să simt mai bine fermitatea pământului de sub picioare. Sunetele bătăliei care se grăbeau spre noi au curs laolaltă, pe când rugăciunile rostite din adâncul gâtlejului de oamenii clanului meu s‑au ridicat în jur ca fumul dintr‑un foc sălbatic. Am lăsat cuvintele să‑mi iasă odată cu respirația, cerându‑i lui Sigr să mă păzească. Să mă ajute să îi dobor pe inamicii săi.

 – Porniți!

M‑am cabrat și mi‑am rotit securea, trimițând‑o adânc spre pământ, și m‑am lansat în sus, peste colină, zburând în față. Picioarele mi‑au atins noroiul și am rupt‑o la fugă, lăsând găuri cu cizmele în glodul moale, drept spre peretele de ceață care plutea deasupra câmpului. Am urmărit‑o cu coada ochiului pe Mýra în timp ce eram înghițite de pâclă, iar frigul se repezea pe lângă noi ca un șuvoi de apă, până ce, în zarea încețoșată, au apărut siluete întunecate.

Războinicii riki!

Inamicii zeului nostru alergau spre noi într‑un vălmășag de blană și fier. Păr încurcat în vânt… Soare sclipind pe tăișuri…

Când i‑am văzut, am zorit și mai mult, încleștându‑mi degetele pe plăselele sabiei în timp ce mă străduiam să răzbesc înainte, în fața tuturor celorlalți.

Am lăsat mârâitul să urce din mine, din locul acela aflat adânc, adânc, înăuntru, acela care prinde viață doar în timpul bătăliilor. Am strigat și am ales din priviri un bărbat scund, aflat în prima linie, care avea blănuri portocalii înfășurate în jurul umerilor. Am fluierat‑o pe Mýra și m‑am aplecat
în vânt, alergând direct spre acel războinic. Pe când ne apropiam de el, m‑am răsucit într‑o parte și mi‑am numărat pașii, calculându‑mi drumul până la momentul în care spațiul dintre noi a fost înghițit de sunetul corpurilor grele care se izbeau, zdrobindu‑se, unul de altul. Când l‑am ajuns, am mușcat cu putere, cu dinții dezveliți. Sabia a venit din spate, pe când mă
aplecam spre pământ, și am legănat‑o în sus în timp ce treceam pe lângă el, țintindu‑i măruntaiele.

Ridicându‑și scutul la țanc, bărbatul s‑a aruncat spre stânga, lovindu‑mă cu marginea acestuia. Pete negre mi‑au explodat în ochi, plămânii mi‑au șuierat în spatele coastelor rănite, iar răsuflarea mea a refuzat să mai revină. M‑am împiedicat, încercând să‑mi recapăt echilibrul înainte să cad, și am ripostat cu securea, ignorând durerea ce‑mi înflorea într‑o parte. Sabia lui a prins tăișul meu când era chiar deasupra capului său, răsucindu‑l spre spate, dar asta era tot ce-mi trebuia.

Flancul lui era de acum larg expus, vulnerabil.

Mi‑am afundat sabia în el, găsindu‑i îmbinarea platoșei. Capul i‑a zburat spre spate, gura i s‑a deschis într‑un strigăt, iar sabia Mýrei s‑a coborât asupra gâtului său, într‑o mișcare lină, spintecându‑i mușchii și tendoanele. Mi‑am eliberat tăișul, iar, când l‑am scos, un șuvoi de sânge fierbinte mi‑a acoperit fața. Mýra l‑a doborât pe bărbat cu o lovitură de călcâi și o altă umbră a apărut în ceața din spatele ei.

 – Jos! am strigat, aruncându‑mi securea.

Tovarășa mea s‑a prăbușit la pământ, iar tăișul a plonjat în pieptul unui riki, făcându‑l să cadă în genunchi. Corpul uriaș s‑a prăbușit peste Mýra, țintuind‑o în noroi. Sângele care îi gâlgâia din gură se revărsa, acoperind pielea ei palidă cu un văl roșu‑închis, strălucitor.

Am alergat într‑acolo, mi‑am înfipt degetele în platoșa lui, în îmbinările de pe spatele lui, și am plonjat, trăgându‑l după mine. Când s‑a eliberat, Mýra a sărit în picioare, și‑a găsit sabia și s‑a uitat în jurul nostru. Am înhățat mânerul securii mele și am smuls‑o dintre coastele bărbatului.

Ceața începea să se destrame, alungată de căldura zorilor. De la colină și până la râu, peste tot se zăreau membri ai clanului nostru ce se luptau, îndreptându‑se, cu toții, spre apă. Dincolo de câmp, tata tocmai își împlânta sabia în pântecul unui riki aflat în spatele său, cu o mișcare spre înapoi. L‑am văzut cum și‑o scotea apoi doar pentru a o repezi din nou, pentru a lovi un alt dușman, aflat în fața lui, de această dată. Avea ochii bulbucați din cauza efortului de a lupta, iar în piept îi clocoteau strigăte de război tunătoare.

 – Haide! am strigat în urmă, spre Mýra, și am rupt‑o la fugă, sărind peste leșurile care zăceau pe pământ și croindu‑mi drum spre malul râului, unde vâltoarea luptei era mai mare.

Am reușit să lovesc un riki în spatele genunchiului cu sabia, culcându‑l la pământ în timp ce treceam pe lângă el. Și apoi pe încă unul, lăsându‑i pe amândoi să fie omorâți de altcineva.

 – Eelyn!

Mýra m‑a strigat pe nume chiar pe când mă izbeam de un trup și brațe groase m‑au cuprins, strângându‑mă atât de tare, încât sabia mi‑a scăpat din încleștarea degetelor. Am mormăit, încercând să dau din picioare și să mă eliberez, dar dușmanul meu era prea puternic. L‑am mușcat de carnea brațului până când am simțit că a dat sângele, iar mâinile lui m‑au aruncat la pământ. M‑am lovit tare și am încercat să‑mi recapăt suflarea pe când mă rostogoleam pe spate, căutându‑mi securea. Dar sabia luptătorului riki se prăvălea deja asupra mea. M‑am rostogolit din nou, găsindu‑mi, pe bâjbâite, cuțitul prins într‑o teacă la brâu și ridicându‑mă din nou în picioare să îl înfrunt, cu respirația pufnind în rafale albe în fața mea.

În spatele meu, Mýra se lupta în ceață.

Cerul Din Adancuri


Cartea Cerul din adâncuri poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,0 rating based on 26.039 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786067934335
Goodreads: 42596928

Author(s):Publisher: Leda Edge
Published: 11//2018

Curajoasă. Puternică. Aprigă. Sigură.

Așa a fost educată Eelyn că trebuie să fie o luptătoare aska, una care îi urăște de moarte pe cei din clanul riki, cu care, din cinci în cinci ani, ai ei se războiesc în timpul sezonului de luptă. Și viața i s-ar fi desfășurat normal, dacă, în timpul unei bătălii, n-ar fi descoperit că Iri, fratele pe care îl credea mort, luptă alături de dușmanii
săi! În curând, Eelyn se vede aruncată în vâltoarea unei lupte pe viață și pe moarte, iar întregul ei univers se răstoarnă. Pentru că, dintr-odată, va înțelege că iubirea poate să răsară în locul urii și camaraderia în locul dușmăniei transmise din moși-strămoși.
 


Fragmentul zilei – 23 august 2020: Cerul din adâncuri – Adrienne Young

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.