"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 24 august 2019: Jurnal de Librar – Anca Zaharia

Hypermarket. Pe galeria comercială sunt standuri cu bijuterii, cosmetice, asigurări pentru diverse “ocazii” nefericite, țigări electronice și câte și mai câte. Printre toate acestea apare, într-o noapte de iarnă, un stand cu cărți, menit să aducă și ceva cultură în acest mediu. Că dacă iese omul duminica din casă și vrea să-și cumpere un pet de bere și niște semințe, să aibă unde găsi și niște cărți de dezvoltare personală și psihologice, de exemplu.

Dimineața, surpriza oamenilor este de dimensiuni reduse. Asta pentru că, evident, dacă alergi după petul de bere și nu mai știi unde s-a mutat raionul cu semințe și altele de ronțăit, atunci nu vezi ce a răsărit peste noapte acolo. N-ai cum. Poate doar atunci când se izbește vreun bezmetic de colțul standului și deplasează nițel mobilierul care ție ți se pare imposibil de mișcat fie și cu un milimetru atunci când e gol, dar acum, cu atâtea cărți pe el!… Cert e că se uită foarte urât domnul la tine și scoate un mârâit în timp ce-ți aruncă o privire dezgustată:

 – Dar ce faci, buei?

Zâmbești, amabil, că așa te-au învățat când te-au angajat, deși tu le-ai spus clar că nu ai experiență de vânzătoare și că nu te pricepi, că nu de asta ai făcut două mastere, că poate iese rău…

 – Poftim? Pot să vă ajut?

 – Da, fă, mută-ți cărțile d-acia! Ce, e librărie? zice nenea anti-cultură.

 – Păi… da, chiar e librărie. Una atipică, poate, având în vedere locația, dar librărie e.

Mă privește cu neîncredere. Dacă aș fi mai înaltă, poate m-ar bănui că-s extraterestru. Poate nu știe ce e ăla de fapt. Pleacă mormăind și, după ce-și strigă nevasta rămasă la probat oje, continuă, îndepărtându-se încetișor, ca și cum s-ar teme că l-aș putea ataca:

 – Ce dracu’, mă? Actipic, locație… S-o stricat magazinul, nuu, s-o dus dracului tot.

Nevasta, ajungându-l din urmă:

 – Stai, stai, uite au aici cărți cu ăla de la televizor, Gordon Ramzi ăla… ia și mie, să-ți fac și io o mâncare d-aia, să mă iubești!

 – Hai, fă, mai repede, că-ți dau un Gordon actipic peste ochi… Mișcă-te, proasta dracului. Vezi tu carte…

După o zi foarte liniștită, o întrebare semi-amuzantă și semi-imbecilă nu strică. Dacă ar veni de la o persoană în vârstă, nici nu ar conta; poate nu știe, poate nu aude, poate nu vede. Dar când totul vine de la cineva care poate-i cu 2-3 ani mai “bătrân” decât mine, mă înspăimânt:

 – Bună ziua! Aveți cumva… cum îi zice oare? Henric…

 – Căutați o carte de istorie, deci?

 – Ce istorie do’n’șoară?

 – Ați spus de Henric, de asta mă gândeam că poate vă pasionează istoria.

 – Ei, pe naiba. Henric ăla, pe coada de mătură.

“Să-l ia dracii pe nesimțitul ăsta de Henric care umbă pe mătură. Ce naiba, o fi vreun nou vrăjitor, din ăla pentru copii ceva? Poate se referă la Harry Potter. Nuu, n-are cum. Calmează-te”

 – Dați-mi mai multe detalii, vă rog. Poate vă amintiți autorul sau titlul cărții, fie și parțial. În orice caz, nu avem nicio carte care să conțină “Henric” în titlu…

 – Păi de unde știi că nu ai? Ce, știi tu toate cărțile de aici?

Să nu mă înverzesc la față, să nu mușc, să nu.

 – Sigur că le știu, de asta sunt aici. Deci, este carte de istorie sau nu?

 – Nu, do’n’șoară! E Henric ăla, futu-i mama mă-sii. Henric Portăr, do’n’șoară. Ăsta-i.

 – Harry Potter, adică? Nu, îmi pare rău, editura noastră nu are acest titlu.

 – Ce titlu, mie cartea îmi trebuie!!! Măcar știți de care zic? Aia cu vrăjitorul, dom’le, cu Henric Portăr.

Mă uimește, de fiecare dată, cum reușește să sară așa ușor de la “dumneavoastră” la un “tu” aruncat ca o insultă.

 – Nu avem Harry Potter, îmi pare rău. Cartea nu este în oferta editurii. Dar încercați să mergeți la o librărie, acolo sigur dați de ea, sunt mai multe șanse acolo.

Deja simt dispreț. Ce, nu s-a adresat ea unui loc destul de bun pentru a-i oferi EI cartea dorită?

 – Da’ aicia nu e librărie? Ce e asta? Vinzi cartofi?

 – Mi-ar plăcea, probabil ar fi mai simplu.

 – Poftim?

 – Nimic, vă spuneam doar că nu este librărie. Este un stand de carte. Al unei singure edituri. Nu pot să vă ofer ceea ce nu am, din păcate.

 – Eeh, lasă că îți fac eu reclamație, atunci. Fir-ai tu să fii cu Henric cu tot! I-auzi, nu e librărie. Păi ce mai stai cu cărțile aici dacă nu e, nu?

Se îndepărtează dar face ca toți ceilalți. Se întoarce să-mi mai spună câte ceva esențial, mai oprește câte un om care n-are habar de problemă, dar pe care-l informează. Ar fi oare prea mult să spun că toți cumpărătorii sunt la fel? Chiar și eu sunt așa, atunci când merg la brutărie și n-au ojă verde, dar verde din ăla fain, nu așa…

Jurnal De Librar


Cartea Jurnal de Librar poate fi achiziționată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: