Fragmentul zilei – 25 august 2019: Visătorul – Ian McEwan

Peter îngenunche lângă mama lui. Aceasta murmură somnoroasă ceva.

 – Trebuie să ai grijă să nu te ardă soarele, mami, spuse Peter amabil. Vrei să te dau cu cremă pe spate?

Viola Fortune mormăi ceva care aducea cu un da. Peter scoase cutiuța. Îi era greu să deșurubeze capacul fără degetul arătător. Își trase pe mână mănușa desperecheată pe care o culesese când trecuse prin bucătărie. Spatele alb al mamei lui strălucea în lumina soarelui. Totul era pregătit.

În mintea lui, Peter nu se îndoia nici un pic că își iubește mama din tot sufletul și că, la rândul ei, și ea îl iubește. Îl învățase cum să facă singur caramele și cum să scrie și să citească. Sărise o dată cu parașuta dintr­-un avion și stătea cu el acasă ca să­-l îngrijească atunci când era bolnav. Era singura mamă din câte știa el care putea sta în cap fără să se sprijine. Dar Peter se hotărâse deja, iar ea trebuia să dispară. Scoase niște cremă rece cu vârful degetului înmănușat. Mănușa nu dispăru. Magia nu părea să funcționeze decât pe țesut viu. Lăsă crema să cadă chiar pe mijlocul spatelui mamei sale.

 – Ah, oftă ea fără prea mult entuziasm. E foarte rece.

Peter începu să întindă crema uniform, iar mama sa începu imediat să dispară. A existat un moment neplăcut, când capul și picioarele îi erau încă pe iarbă, fără nimic care să le unească. Peter se grăbi să­i întindă alifia și peste cap și glezne.

Dispăruse. Gazonul unde stătuse întinsă era turtit, dar chiar în timp ce Peter privea, firele de iarbă se ridicau deja.

Peter se duse cu cutiuța albastră lângă tatăl lui.

 – Te arde soarele, tati, spuse Peter. Vrei să te dau cu cremă?

 – Nu, spuse tatăl lui fără să deschidă ochii.

Dar Peter scosese deja o cantitate mare de cremă și o întindea pe umerii tatălui său. Să fie clar: cu excepția mamei lui, Peter nu iubea pe nimeni așa de mult cum își iubea tatăl. Şi era limpede ca lumina zilei că, la rândul lui, și tatăl său îl iubea. Thomas Fortune mai avea încă în garaj motocicleta de 500 centimetri cubi (alt obiect care nu putea fi aruncat) și-­l scotea pe Peter la plimbare cu ea. Îl învățase cum să fluiere, cum să­-și lege șireturile într-­un fel aparte și cum să arunce pe cineva peste umăr. Dar Peter se hotărâse deja, iar tatăl său trebuia să dispară. De data asta a întins crema de la picioare spre cap în mai puțin de un minut și pe iarbă n-­au mai rămas decât ochelarii de citit ai lui Thomas Fortune.

Nu mai rămânea decât Kate. Aceasta stătea satisfăcută pe burtă, între cei doi părinți invizibili. Peter se uită în cutiuță. Mai rămăsese chiar cât trebuia pentru o persoană mai mică. I-­ar fi luat ceva mai mult timp să recunoască faptul că­-și iubea sora. O soră era pur și simplu acolo, fie că voiai sau nu. Dar îi plăcea să se joace cu ea când era binedispusă, avea genul de față care te făcea să stai de vorbă cu ea și probabil că era adevărat că, indiferent ce­-ar fi fost, o iubea, așa cum îl iubea și ea pe el. Totuși Peter se hotărâse deja, iar Kate trebuia să dispară.

Ştia că ar fi fost o greșeală s­-o întrebe pe Kate dacă voia s-­o dea cu cremă pe spate. Ar fi bănuit imediat că­-i ceva necurat la mijloc. Pe copii era mai greu să-­i prostești decât pe adulți. Își trecu degetul pe fundul cutiei și tocmai era pe punctul de a pune pe Kate un strop de cremă, când ea deschise ochii și îi văzu mâna înmănușată.

 – Ce faci? țipă Kate.

Sări în sus, îl lovi pe Peter peste braț și astfel crema ce fusese destinată spatelui ajunse să-­i aterizeze pe cap. Acum era în picioare, scărpinîndu-­se în creștet.

 – Mami, tati, a pus ceva unsuros pe mine! se tîngui ea.

 – Of, nu! spuse Peter.

Capul și mâinile lui Kate dispăreau. Iar acum alerga în jurul grădinii ca o găină fără cap, dând din brațele scurtate. Ar fi țipat ca din gură de șarpe dacă ar mai fi avut cu ce. Ce groaznic! se gândi Peter și o porni după ea.

 – Kate! Ascultă­-mă! Oprește-­te!

Dar Kate nu mai avea urechi. Continua să alerge în cercuri din ce în ce mai mari, pînă ce se izbi de zidul grădinii și ricoșă înapoi în brațele lui Peter. Ce familie! se gândi el în timp ce întindea ultimele rămășițe de cremă invizibilă peste Kate. Şi ce ușurare când în cele din urmă dispăru și ea și în grădină se lăsă liniștea.

Visatorul


Cartea Visătorul poate fi achiziționată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

3,7 rating based on 6.522 ratings (all editions)

ISBN-10: 9734678590
ISBN-13: 9789734678594
Goodreads: 50931734

Author(s):Publisher:
Published: //

From the inexhaustible imagination of Ian McEwan--a master of contemporary fiction and author of the Booker Prize-winning national bestseller Amsterdam--an enchanting work of fiction that appeals equally to children and adults.

First published in England as a children's book, The Daydreamer marks a delightful foray by one of our greatest novelists into a new fictional domain. In these seven exquisitely interlinked episodes, the grown-up protagonist Peter Fortune reveals the secret journeys, metamorphoses, and adventures of his childhood. Living somewhere between dream and reality, Peter experiences fantastical transformations: he swaps bodies with the wise old family cat; exchanges existences with a cranky infant; encounters a very bad doll who has come to life and is out for revenge; and rummages through a kitchen drawer filled with useless objects to discover some not-so-useless cream that actually makes people vanish. Finally, he wakes up as an eleven-year-old inside a grown-up body and embarks on the truly fantastic adventure of falling in love. Moving, dreamlike, and extraordinary, The Daydreamer marks yet another imaginative departure for Ian McEwan, and one that adds new breadth to his body of work
 

Fragmentul zilei – 25 august 2019: Visătorul – Ian McEwan

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii