"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 27 decembrie 2019: 2001: Odiseea spațială – Arthur C. Clarke

Seceta dura de zece milioane de ani, iar epoca șopârlelor gigantice se sfârșise de mult timp. Aici la Ecuator, pe continentul care într-o bună zi avea să fie cunoscut sub numele de Africa, lupta pentru existență atinsese o nouă culme a ferocității, fără ca învingătorii să se profileze cumva la orizont. În această lume stearpă și uscată numai cei mici, sau iuți, sau puternici puteau prolifera, ori măcar spera să supraviețuiască.

Oamenii-maimuță ai savanei nu posedau niciuna din aceste calități, și nu proliferau. De fapt, străbătuseră chiar o mare parte din calea ducând către extincție. Vreo cincizeci dintre ci ocupau un grup de peșteri deschise deasupra unei văi arse de soare, înjumătățită de un fir leneș de apă, alimentat de zăpezile munților aflați la trei sute de kilometri spre nord. În vremurile aspre curentul seca, iar tribul trăia cu spectrul setei.

Niciodată nu o duseseră bine cu hrana, însă în prezent se stingeau de foame. Când prima rază a zorilor se strecură în grotă, Privește-Lună constată că taică-său murise în decursul nopții. Nu știa că Cel Bătrân îi era părinte, o atare relație depășind complet limitele înțelegerii sale. Privind însă trupul scheletic simți o vagă neliniște, premergătoare sentimentului de tristețe.

Cei doi copii scânceau după mâncare, dar tăcură imediat după ce Privește-Lună se zburli spre ei. Una din mame îi întoarse un mârâit furios, apărându-și odrasla pe care nu o putea hrăni corespunzător; lui îi lipsea energia fie și numai s-o pleznească pentru îndrăzneală.

Se luminase îndeajuns ca să pornească. Privește-Lună apucă trupul stafidit și îl târî după sine pe sub bolta joasă a peșterii. Odată ajuns afară, puse cadavrul pe umăr și se ridică în picioare unicul animal din această lume capabil de așa ceva.

Printre ai săi, Privește-Lună trecea drept un uriaș. Măsura aproape un metru și jumătate înălțime și, în pofida slăbiciunii, cântărea peste cincizeci de kilograme. Trupul său musculos, acoperit cu păr, se găsea la jumătatea drumului dintre maimuță și om, dar capul era mai aproape de uman decât de animal. Fruntea era îngustă, arcadele proeminente și totuși poseda în cromozomii săi, fără umbră de îndoială, promisiunea umanității. În ochii ce se roteau asupra naturii ostile a Pleistocenului sclipea deja o luminiță situată dincolo de capacitatea antropoidului. În acești ochi întunecați, înfundați în orbite, se născuse conștiința de sine primul pas spre o inteligență care nu putea încă să se afirme epoci întregi și care avea toate șansele să dispară curând pentru vecie.
Nu se zăreau semne de primejdie, așa că Privește-Lună începu să coboare panta aproape verticală, prea puțin stânjenit de povară. Ca și când apariția sa o așteptau, restul tribului ieși din adăposturile săpate mai jos în faleza stâncoasă, grăbindu-se spre apele mâloase ale pârâului pentru adăpatul de dimineață.

Privește-Lună cercetă partea opusă a văii în căutarea Celorlalți, dar nu se zărea nici urmă de ei. Poate că nu-și părăsiseră încă grotele, ori poate că scormoneau deja după mâncare, mai departe pe coasta dealului. Întrucât nu-i avea în raza vizuală, Privește-Lună îi uită; era incapabil să-și facă griji pentru două lucruri în același timp.

Întâi trebuia să se descotorosească de Bătrân, însă această acțiune necesita puțin efort mental. Muriseră mulți în anotimpul acela, unul în propria lui peșteră. Nu avea altceva de făcut decât să pună trupul acolo unde îl pusese și pe cel al copilului. La ultimul pătrar al lunii, iar hienele urmau să se ocupe de rest.

Tribul îl aștepta acolo unde valea începea să se piardă în savană, ca și cum ar fi știut că trebuie să apară. Privește-Lună lăsă cadavrul sub o tufă osemintele vechi dispăruseră și se grăbi să-i ajungă din urmă. Nu se mai gândi la tatăl lui.

Cele două femele ale sale, adulții din trib și majoritatea tinerilor scotoceau printre copacii uscați din vale, căutând boabe, frunze și rădăcini zemoase, eventual mana cerească reprezentată de o rozătoare sau șopârlă mică. Numai copiii și cei mai neputincioși dintre bătrâni erau lăsați la vatră. Dacă ziua se încheia cu un surplus, poate că și ei aveau să fie hrăniți. Dacă nu, hienele vor fi încă o dată norocoase.

Însă ziua se dovedi bună deși, neposedând amintiri concrete despre trecut, Privește-Lună nu putea face comparația. Descoperise un stup de albine în ciotul mort al unui arbore și astfel savurase cea mai grozavă delicatesă cunoscută de semenii săi. Încă-și mai lingea degetele conducându-și tovarășii spre casă, în târzia după-amiază. Desigur, colecționase în schimb un număr respectabil de înțepături, dar nu le acorda atenție. Era mai aproape de mulțumire ca niciodată căci, cu toate că nu se săturase, nu mai era totuși amețit de foame. Aceasta reprezenta culmea la care un om-maimuță putea vreodată să nădăjduiască.

Satisfacția i se spulberă când ajunseră la pârâu. Ceilalți se aflau acolo. De fapt erau prezenți în fiecare zi, însă asta nu le făcea prezența mai puțin supărătoare.

Cele vreo treizeci de ființe nu se deosebeau cu nimic de membrii tribului lui Privește-Lună. Văzându-l sosind, începură să danseze, să-și scuture brațele și să țipe de pe malul lor, iar grupul lui Privește-Lună le răspunse în același mod.

Incidentul nu luă amploare. Chiar dacă se certau și se înfruntau adeseori, disputele oamenilor-maimuță se transformau rar în lupte serioase. Lipsiți de gheare și de colți, bine protejați de păr, nu-și puteau provoca mult rău unul altuia și în orice caz, dispuneau de prea puțină energie pentru astfel de extravaganțe. Mârâitul constituia un mod infinit mai eficace de a-și susține punctul de vedere.

2001 Odiseea Spatiala


Cartea 2001: Odiseea spațială poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,2 rating based on 250.635 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786064304360
Goodreads: 43882025

Author(s):Publisher: Editura Nemira
Published: 2/4/2019

Un science fiction clasic pe lista cărților de citit într-o viață, ecranizat magistral de Stanley Kubrick

Luna ascunde o mare enigmă. Drept urmare, pentru prima oară, oamenii sunt trimiși departe, în spațiu.
Dar, cu mult înainte să ajungă la destinație, totul începe să meargă extrem de prost pentru echipajul de la bordul Discovery, aflat în drumul spre Saturn. Nava este comandată de HAL9000, un super-computer cu inteligență artificială, capabil de cele mai dezvoltate funcții cognitive, mai dezvoltate poate și decât ale minții umane.
Povestea semnată de Arthur C. Clarke este prima parte a unei serii ce funcționează ca parte esențială a coloanei vertebrale a literaturii SF, o alegorie scrisă impecabil despre explorarea universului și despre reacția universului la umanitate.

„O viziune existențială și în același timp mistică, științifică, dar și teologică… o capodoperă SF!“
Saturday Review
 


Fragmentul zilei – 27 decembrie 2019: 2001: Odiseea spațială – Arthur C. Clarke

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 
%d blogeri au apreciat: