Fragmentul zilei – 28 august 2020: Capătul morții – Liu Cixin

Oprindu-se să-și adune gândurile, Constantin al XI-lea dădu la o parte teancul cu hărți de apărare a orașului, își strânse cordonul veștmântului purpuriu și așteptă.

Simțul lui temporal era foarte precis: cutremurul veni în momentul pe care-l așteptase, o mișcare seismică violentă și puternică ce părea să se fi născut din adâncul vintrelor Terrei. Candelabrul de argint vibra, murmurând, iar un fir de praf care probabil adăstase pe acoperișul Marelui Palat vreme de o mie de ani căzu și se împrăștie peste flăcările lumânărilor, unde particule explodară în scântei miniaturale.

La fiecare trei ore – intervalul de timp necesar otomanilor să reîncarce una dintre monstroasele lor bombarde proiectate de inginerul Orban -, ghiulele de piatră de câte o mie două sute de funți năruiau zidurile Constantinopolului. Acestea erau cele mai rezistente ziduri din lume: fuseseră construite de Theodosius al II-lea în timpul secolului al V-lea, fuseseră întărite și extinse în permanență și erau principalul motiv pentru care Curtea Bizanțului supraviețuise atâtor dușmani puternici.

Dar, cu fiecare lovitură, uriașele ghiulele de piatră scobeau acum găuri în ziduri, de parcă din ele ar fi mușcat un uriaș invizibil. Împăratul își putea imagina scena: în timp ce resturile produse de explozie umpleau aerul, puzderie de soldați și de civili alergau spre rănile proaspete din ziduri ca un roi de furnici curajoase sub un cer plin de praf. Umpleau gaura cu orice aveau la îndemână: felurite bucăți scoase din alte clădiri din oraș, saci de in umpluți cu pământ, covoare arăbești scumpe… Putea chiar să-și imagineze norul de praf, îmbibat de lumina soarelui care apunea, plutind lent spre Constantinopol ca un giulgiu auriu.

În timpul celor cinci săptămâni de când orașul fusese sub asediu, avuseseră loc șapte astfel de cutremure, la intervale regulate, zi de zi, ca bătăile unui ceas enorm. Era timpul și ritmul unei alte lumi, o lume a păgânilor. Față de aceste cutremure, sunetul ceasului de aramă cu cap dublu de vultur, din colț, ce reprezenta ora Creștinătății, părea slab.

Cutremurul slăbi în intensitate. După o vreme și cu mult efort, împăratul Constantin își concentră gândurile asupra realității prezente. Făcu un gest spre gardă, pentru a-i da de înțeles că e gata să-și primească vizitatorul.

Phrantzes, unul dintre miniștrii cei mai de nădejde, intră împreună cu o persoană zveltă și fragilă care-l urma la mică distanță.

 – Ea e Elena.

Phrantzes se trase la o parte, lăsând loc femeii.

Împăratul o privi. Femeile nobile din Constantinopol preferau veștminte împodobite cu elemente decorative sofisticate, în timp ce femeile de rând purtau haine care le acopereau până la glezne. Dar această Elenă părea să fie o combinație între cele două tipuri de femei. În loc de tunica brodată cu fir de aur, purta o rochie albă, ca femeile de rând, dar, peste rochie, îmbrăcase o mantie luxoasă; cu toate acestea, în locul culorilor purpuriu și roșu rezervate nobilimii, mantia era galbenă. Fața ei era încântătoare și senzuală, amintind de o floare care mai degrabă ar putrezi de prea multă adorație decât să se veștejească în solitudine.

O prostituată, și probabil una care se descurca foarte bine.

Corpul îi tremura. Privea în jos, dar împăratul observă că avea o sclipire febrilă în ochi, ducând cu gândul la o tulburare și un zel rare pentru cei din clasa ei.

 – Pretinzi că ești dotată cu puteri magice? întrebă împăratul.

Dorea să sfârșească cât mai repede audiența. De obicei Phrantzes era meticulos. Dintre cei aproape opt mii de soldați care apărau acum Constantinopolul, doar o mică parte proveneau din armata activă și aproximativ două mii erau mercenari genovezi. Phrantzes se ocupase de recutarea restului de oameni, câte puțini de fiecare dată, dintre locuitorii orașului. Deși împăratul nu era neapărat interesat de acestă ultimă idee a lui, statutul acestui iscusit ministru presupunea măcar ascultarea lui.

 – Da, îl pot ucide pe sultan, tremură vocea abia auzită a Elenei, ca niște fâșii de mătase adiind în vânt.

Cu cinci zile mai înainte, stând în fața palatului, Elena ceruse să-l vadă pe împărat. Când gărzile încercaseră s-o dea la o parte, ea le arătase un pachețel cu care îi uluise. Nu fuseseră siguri de ce le arăta, dar știuseră ca nu era ceva ce ar fi trebuit ea să aibă. În loc să fie adusă în fața împăratului, fusese reținută și interogată despre modul în care intrase în posesia obiectului. Mărturia ei fusese confirmată și fusese dusă apoi în fața lui Phrantzes.

Phrantzes luă acum pachețelul, desfăcu pânza de in și puse conținutul lui pe biroul împăratului.

Privirea împăratului fu tot atât de uluită ca acelea ale soldaților, cu cinci zile în urmă. Dar, spre deosebire de aceștia, el știu imediat la ce se uita.

Cu mai mult de nouă secole înainte, în timpul domniei lui Iustinian cel Mare, meșteșugari iscusiți turnaseră două potire din aur încrustate cu nestemate și strălucind de o frumusețe care tulbura sufletul. Cele două potire erau identice, cu excepția aranjamentului și a formei nestematelor. Unul dintre acestea fusese păstrat pe rând de împărații bizantini, iar celălalt fusese sigilat, împreună cu alte comori, într-o încăpere secretă din fundația Hagiei Sophia, în anul 537 E.C., când a fost reconstruită măreața biserică.

Capatul Mortii

 


Cartea Capătul morții poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,4 rating based on 48.177 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786064306302
Goodreads: 53736433

Author(s): Publisher: Editura Nemira
Published: 5/25/2020

Sfârșitul trilogiei Amintiri din trecutul Terrei.

Spaima anihilării reciproce a dus la decenii de pace între umanitate și trisolarieni, dar o nouă forță pune în pericol fragilul echilibru al noii lumi.

Știința umană avansează considerabil datorită infuziei de cunoștințe ale trisolarienilor, iar aceștia împrumută tot mai multe din cultura pământeană. Cele două civilizații coexistă pașnic, dar umanitatea a început să se complacă în siguranța oferită de conviețuire.

Cheng Xin, un inginer aerospațial din secolul XX, se trezește din hibernare în această nouă epocă. Ea își amintește de un program de mult uitat, conceput la începutul crizei trisolariene, care acum poate desatabiliza ambele civilizații.

Va merge umanitatea spre stele, sau va muri în leagănul ei?

„O carte-eveniment! Un amestec unic de speculație filosofică și științifică, de politică și istorie, de teoria conspirației și cosmologie.“
George R.R. Martin

„Războiul lumilor pentru secolul XXI. Ce surprize îți rezervă fiecare pagină!“
The Wall Street Journal

„O meditație asupra tehnologiei, progresului, moralității, extincției și cunoașterii, care însoțește un thriller al universului în echilibru.“
NPR
 


Fragmentul zilei – 28 august 2020: Capătul morții – Liu Cixin

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.