Fragmentul zilei – 28 decembrie 2020: Despre destin. Un dialog (teoretic și confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor – Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu

PRIMA SCRISOARE

Gabriel Liiceanu către Andrei Pleșu

Destine păltinișene: semizei? sau cai de curse? – Nevroza Operei: „Care îți e Ideea?” – Revolta învățăcelului: „Vreau un legato al gândului cu viața mea, nu al gândurilor între ele” – Crepusculul vieții: o haltă în preajma destinului – Portrete de personaje înainte de intrarea în dialog – O teorie a destinului? Sau doar o cădere pe gânduri? – În căutarea unei ipoteze „Pleșu–Liiceanu” – Un turnir cavaleresc.

 

Dragă prietene,

Nu mai știu a cui a fost ideea de a face un dialog epistolar despre destin. Tema fusese a ta într‑un capitol din Minima moralia. Capitolul, al șaselea dacă nu mă înșel, se numea „Judecata morală și problema destinului”. Fusese cândva și tema mea în câteva capitole din Despre limită. Apoi, în urmă cu câțiva ani, ai început să strângi o impresionantă bibliografie și ai publicat în Dilema veche, anunțându‑mă că intenționezi ca „ultima” ta carte să fie una dedicată destinului, câteva texte care o prevesteau.

Nu făceai, alegând destinul ca temă crepusculară a scrisului tău, decât să rămâi la gândul pe care, într‑o pornire polemică intempestivă, într‑o bună zi din 1980, i l‑ai mărturisit lui Noica. Aveai 32 de ani. Pe mine, trăind pe‑atunci într‑o supunere a uceniciei pe deplin asumată, vorbele tale m‑au luat pe nepregătite. Le mai ții minte?

Anii Păltinișului, fără ca pe atunci să fim neapărat conștienți de asta, evoluau pe un fundal pe care astăzi l‑aș numi unul de „nevroză” culturală. Cu Noica, deși era blândețea întruchipată, nu se prea glumea. Ca „unic monarh al imperiului filozofic” – cum îl va numi Mariana Șora în Epistolar –, care folosea „arme de pisică blândă cu gheare de leu”, Noica ne dedicase unor „destine de semizei” care aveau, desigur, exigențele lor. Asta când nu ne visa, îți amintești pesemne, „cai de curse”. Ambele fantasme mă fascinau. Mă sculam uneori dimineața la Păltiniș neștiind pentru care destin era preferabil să mă hotărăsc. Semizeu? Sau cal de curse? La primul mă atrăgea solemnitatea. La cel de‑al doilea ideea de performanță, de ágon, de înfruntare și luptă. Oricum, Noica nu părea dispus să‑și piardă timpul cu niște muritori de rând. Drept care, „Opera” filozofică pentru care ne programase (printr‑o „blândă siluire a minților” – citez tot din apriga scrisoare a Marianei Șora), luându‑ne într‑un cantonament alpin, trebuia să împlinească două condiții majore.

Prima. „Opera” avea să crească din rădăcina unică a unei mărețe Idei menite să explice sau să ordoneze într‑un chip original lumea, așa cum se mai întâmplase în câteva rânduri în istoria gândirii europene. Ideea lui Platon era cea a participării (metéchein) oricărei ființe concrete la arhetipul său ideal, la Idéa însăși (sau la eídos). Aristotel nu avea o Idee, ci o grămadă. Când a atacat lumea cu ele, a pus‑o în ordine pentru mai bine de o mie de ani. Iată: Ideea deosebirii dintre dýnamis și enérgeia (dintre potență și act), Ideea celor patru tipuri de cauze (formală, materială, eficientă și finală), Ideea că orice ființare își poartă în ea propriul scop, Ideea temeiului, a „substratului” (hypokéimenon) fiecărei ființe, Ideea substanței (ousía) şi a celorlalte nouă categorii, Ideea „primului motor”, Ideea generației spontanee etc. etc. Ideea lui Descartes era cea a ego‑ului cogitativ ca reper ontologic nedezmințit. Ideea lui Kant era a transcendentalului, a operatorilor lui „dincoace”. Ideea lui Hegel era cea a traversării realului și istoriei de către Spiritul Lumii care se lansase în marșul glorios al regăsirii de sine. Ideea lui Husserl era cea a intenționalității. Ideea lui Heidegger era cea a Dasein‑ului care locuia în „casa limbii”. Iar Ideea lui Noica era de fapt un hexagon de idei, din care menționez doar devenirea întru ființă vs devenirea întru devenire și faimosul model ontologic individual–determinații–general (IDG).

Îți dai seama ce cruzime, Andrei dragă, să pui doi tinerei abia ieșiți de pe băncile facultăților comuniste să se alinieze la galeria marilor gânditori ai lumii (lucru perfect coerent, de altfel, dacă te gândești că ni se hărăzise un destin de semizei, iar semizeii par că se pot naște chiar și din cenușa unei societăți!) și să iasă la rampă cu „Ideea” lor? „Care îți e Ideea?” era întrebarea care se abătea de vreo două ori pe an asupra capetelor noastre de ucenici netrebnici, făcându‑ne să tremurăm și să ne bănuim, neștiind ce să răspundem, de impotență speculativă. Așteptam „Ideea” (dar cum și de unde urma ea să vină?) cu înfrigurarea cu care așteaptă un drept‑credincios mântuirea. Dacă nu găseam „Ideea”? Dacă nu ne vizita? Urma, neîndoielnic, să murim nemântuiți cultural, chemați la Judecata de Apoi de Dumnezeul culturii și azvârliți în iadul gânditorilor ratați care trecuseră prin viață fără „Idee”! Ideea „peratologiei”, a unei teorii a limitei confruntate cu o ființă conștientă finită, a peratologiei, deci, ca nume trufaş al unei hermeneutici universale (să le dea Dumnezeu sănătate vechilor greci că au inventat cuvântul péras, „limită”!) mi‑a apărut la capătul unui căznit și teribil scrâșnet al minții, născut din dorința de a evita tragedia plecării lui Noica de lângă mine (și din căința care avea să mă‑nsoțească pentru restul vieții) fără să‑mi fi aflat Ideea. Nu, nu puteam, la rândul meu, să ies atât de nevrednic și netrebnic din viață! Parcă Nietzsche spusese, bătându‑și joc de moda sistemelor care bântuia cultura germană, că, în secolul al XIX‑lea, un tânăr german nu prea avea șanse să întemeieze un cămin înainte de a fi produs un sistem filozofic la cheie. Noroc că amândoi eram deja însurați când am încăput pe mâna lui Noica!

 

Despre destin

 


Cartea Despre destin Un dialog (teoretic și confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor  poate fi cumpărată de la:

 

 

 

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.

 


Average Rating:

4,0 rating based on 126 ratings (all editions)

ISBN-10: 9735069806
ISBN-13: 9789735069803
Goodreads: 55819212

Author(s):Publisher: Humanitas
Published: 11//2020

Un dialog (teoretic și confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor

Despre roata destinului, urzeala sorții și chipurile neașteptate ale ursitei se vorbește și se scrie de când lumea. Vechi și noi, culturile și civilizațiile dau înțelesuri tulburător-obscure acestor forțe nevăzute care par să conducă din umbră viețile oame­nilor. Ce este, până la urmă, destinul? O zeitate legată la ochi? Libertatea omului de a-și asuma propriile fapte și decizii? Voia lui Dumnezeu? Fatalitatea?

Zece scrisori schimbate cu eleganța și firescul unei prietenii intelectuale vechi de peste patruzeci de ani, pline de reflecții, umor, experiențe personale și culturale, un turnir modern al ideilor în care se confruntă două concepții despre destinul omului. Un epistolar despre soartă și sorți care se citește pe nerăsuflate.
 

Fragmentul zilei – 28 decembrie 2020: Despre destin – Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu

Alte titluri Humanitas.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii