Fragmentul zilei – 29 mai 2020: Unde pădurea întâlnește stelele – Glendy Vanderah

Se prea poate ca fetița să fi fost înlocuită de zâne la naștere. Era aproape invizibilă, palidă la față, iar hanoracul și pantalonii ei se confundau cu amurgul care învăluia pădurea din fundal. Stătea nemișcată, cu un braț încolăcit în jurul unui arbore hicori, și nu schiță niciun gest când mașina înaintă scârțâind pe pietriș până la capătul aleii, unde parcă la câțiva metri de ea.

Odată ce opri mașina, Jo își mută privirea de la fată și se apucă să-și strângă bagajele de pe scaunul din dreapta – binoclul, rucsacul și rapoartele științifice. Poate că, dacă Jo nu se mai uita la ea, copila se întorcea în ținutul zânelor.

Dar fata era încă acolo când Jo coborî din mașină.

 – Te văd, îi spuse Jo umbrei de lângă arborele hicori.

 – Știu, răspunse fetița.

Bocancii de cățărare ai lui Jo aruncau bucăți de noroi uscat pe aleea de beton.

 – Ai nevoie de ceva?

Fata nu-i răspunse.

 – Ce cauți pe proprietatea mea?

 – Încercam să-l mângâi pe cățelușul tău, dar nu m-a lăsat.

 – Nu-i câinele meu.

 – Dar al cui e?

 – Al nimănui, îi răspunse Jo în timp ce deschidea ușa verandei protejate cu plasă. Ar trebui să te duci acasă cât mai e lumină.

Aprinsa becul antiinsecte de-afară și descuie ușa casei. După ce aprinse lampa, se întoarse la ușa de lemn și o încuie. Fata nu putea să aibă mai mult de nouă ani, dar tot ar fi fost suficient de mare ca să poată pune ceva la cale.

În 15 minute, Jo făcu un duș și se schimbă în tricou, pantaloni de trening și sandale. Aprinse luminile din bucătărie, atrăgând un val tăcut de insecte spre ferestrele negre. În timp ce-și pregătea ustensilele pentru grătar, se gândi absentă la fata de lângă arborele hicori. Poate că-i era prea teamă de pădurea întunecată ca să mai rămână prin preajmă. Probabil că se întorsese acasă.

Jo aduse un piept de pui marinat și trei frigărui de legume afară, la vatra amenajată pe peluza plină de buruieni care separa casa de șindrilă galbenă de câțiva acri de pășune luminată de lună. Casa închiriată, căreia i se spunea casa Kinney, fusese construită în anii 1940 și era cocoțată pe un deal, cu fața spre pădure, partea din spate deschizându-se către o mică pajiște căreia proprietarul îi dădea foc în mod regulat, ca să țină la distanță pădurea ce avea tendința să se tot întindă. Jo aprinse focul în mijlocul vetrei de piatră și așeză grătarul deasupra. În timp ce punea puiul și frigăruile pe grătar, înlemni când o figură întunecată ieși de după colțul casei. Fetița. Se opri la câțiva metri de foc, urmărind-o pe Jo cum punea ultima frigăruie pe grătar.

 – N-ai aragaz? o întrebă ea.

 – Ba am.

 – Și de ce gătești afară?

Jo se așeză pe unul dintre cele patru scaune pliante jerpelite.

 – Pentru că-mi place.

 – Miroase bine.

Dacă ar fi venit să cerșească mâncare, fetița ar fi fost dezamăgită de dulapurile goale ale unui biolog de teren care nu prea avea timp să-și facă aprovizionarea. Vorbea cu accentul rural tărăgănat al localnicilor, iar faptul că era desculță arăta că venea de pe o proprietate vecină. Putea foarte bine să se ducă acasă pentru cină.

Fata se trase mai aproape, focul colorându-i obrajii ca merele și părul blonziu, dar nu și ochii, rămași ca niște găuri negre de copil înlocuit de zâne la naștere.

 – Nu crezi că a cam venit vremea să te duci acasă? i se adresă Jo.

Fata se apropie și mai mult.

 – Nu am nicio casă pe Pământ. Am venit de-acolo, spuse arătând spre cer.

 – De unde?

 – Din Ursa Mare.

 – Constelația?

Fata dădu aprobator din cap.

 – Vin din Galaxia Vârtelniței. Este aproape de coada ursoaicei mari.

Jo nu știa nimic despre galaxii, dar numele îi suna ca și când ar fi fost inventat de un copil.

 – N-am auzit niciodată de Galaxia Vârtelniței, spuse ea.

 – Așa o numesc oamenii, dar noi îi spunem altfel.

Acum Jo îi putea vedea ochii. Sclipirea inteligentă din ei părea ciudat de vicleană pentru chipul ca de bebeluș, iar Jo o interpretă ca pe un semn că fata știa că totul era doar o joacă.

 – Dacă ești extraterestră, de ce arăți ca oamenii?

 – Doar folosesc corpul acestei fete.

 – Spune-i să se ducă acasă, dacă tot ești acolo, vrei?

 – Nu se poate. Era moartă când i-am luat corpul. Dacă s-ar duce acasă, părinții ei s-ar speria.

Era ceva legat de zombie. Jo auzise de jocurile de felul ăsta. Dar fata nu nimerise la casa care trebuia, dacă venise să caute pe cineva care să se joace cu ea de-a Zombilul Extraterestru. Jo nu se pricepuse niciodată la copii și jocuri de imaginație, nici măcar când era de vârsta acestei fetițe. Părinții ei, amândoi oameni de știință, spuneau deseori că doza ei dublă de gene analitice o făcea să fie așa. Obișnuiau să glumească despre cum ar fi ieșit ea din uter cu o fețișoară încruntată și concentrată, de parcă formula ipoteze despre locul unde se afla și cine erau toți oamenii aceia din sala de nașteri.

Extraterestra din corpul de om o privea pe Jo cum întorcea pieptul de pui pe grătar.

 – Mai bine du-te acasă la cină, spuse Jo. Părinții tăi vor fi îngrijorați.

 – Ți-am spus, eu nu am…

 – Vrei să suni pe cineva?

Jo își scoase telefonul mobil din buzunarul de la pantaloni.

Unde Padurea Intalneste Stelele


Cartea Unde pădurea întâlnește stelele poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,1 rating based on 103.733 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786064007551
Goodreads: 53465316

Author(s):Publisher: Editura Trei, Colecția Fiction Connection
Published: //2020

După ce și-a pierdut mama, dar a câștigat propria luptă cu cancerul, Joanna Teale își reia proiectul de cercetare pentru licență și studiază păsările din zona rurală a statului Illinois. Rutina ei solitară este dată peste cap când îi apare în prag o fetiță misterioasă, plină de vânătăi și desculță.

Fetița spune că o cheamă Ursa și vine dintr-o galaxie îndepărtată ca să găsească pe Pamânt, cinci miracole. Jo o lasă să stea cu ea și încearcă să rezolve misterul cu ajutorul vecinului ei, Gabe. Dar, pe măsură ce trece timpul, are tot mai multe întrebari.

Deși între cei trei se formează o legătură incredibil de puternică, știu cu toții că în curând trebuie să ia niște decizii complicate.
 


Fragmentul zilei – 29 mai 2020: Unde pădurea întâlnește stelele – Glendy Vanderah

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.