Eu și Emerson stăteam una lângă cealaltă, ținându-ne reciproc cu mâinile de după umeri. O așteptam pe Suzanne să vină și să vadă casa, sperând că ea va fi noul chiriaș. Contractul de închiriere actual avea să-i expire abia la primăvară, dar lui Emerson și Ted le convenea, pentru că aveau la dispoziție suficient timp ca să renoveze.
Suzanne mai văzuse casa în repetate rânduri de-a lungul anilor, dar niciodată nu-i făcuse o impresie prea bună; când Emerson a întrebat-o dacă era interesată s-o închirieze, a răspuns vag, spunând că „poate”. Ideea era ca acum să nu țină seama de podelele zgâriate, de pereții murdari și de spațiul gol din bucătărie, unde urmau să fie pusă mobilă și aparate casnice noi. Speram să poată întrezări potențialul spațiului de locuit, pentru că ne-am fi dorit să știm că acolo stă cineva care o îndrăgise pe Noelle.
Totodată, aveam de gând să o descoasem puțin pe Suzanne, în speranța că poate știa ceva mai mult decât noi despre vremurile acelea tulburătoare, după ce Noelle încetase să-și mai practice meseria. Aveam mari îndoieli, dat fiind că și Suzanne s-a numărat printre cei uimiți să afle că Noelle nu mai era de mult moașă, dar am zis să facem o încercare și să-i punem câteva întrebări.
Mai mult decât atât, eu și Emerson eram cu atât mai mâhnite cu cât aflaserăm că Noelle fusese sora lui Emerson. Ne-a luat vreo jumătate de oră să ne aducem aminte de câteva dintre clipele petrecute la Căminul Galloway, acolo unde ne împrieteniserăm cu Noelle. Pe atunci, ne-o cam luaserăm în cap văzând că o fată mai mare – o femeie, de fapt – se împrietenise cu noi, și nu cu alte fete de pe culoar. Oare de ce nu i-a spus niciodată lui Emerson ceea ce știa? Măcar de-ar fi făcut-o. Ea și Emerson s-ar fi bucurat de relația lor, fără opreliști. Iar adevărul acesta explica atât de multe lucruri!
Nici nu era de mirare că eu, una, mă simțisem mereu puțin pe dinafară. Sau că Noelle părea să o îndrăgească pe Emerson un pic mai mult decât pe mine. Mi-ar fi plăcut ca Sam să mai fie încă în viață și să-i spun toate astea. L-aș fi dat pe spate!
Am hotărât că încă nu venise momentul să le spunem lui Jenny și Grace. Viața și-așa devenise prea haotică, iar Emerson avea nevoie de timp ca să se acomodeze ea însăși cu ideea. Sigur, i-a spus lui Ted, iar eu i-am cerut permisiunea de a-i spune lui Ian. Seara trecută a venit pe la noi să luăm masa împreună, când Giace plecase la film cu Jenny. Aveam senzația că, în ultima vreme, ajunsesem în stadiul în care trebuia să mă ascund când venea vorba de Ian. Între noi nu era nimic mai mult decât o prietenie frumoasă și din ce în ce mai solidă, dar Grace nu era deloc de acord, astfel că mă feream chiar și să aduc vorba de el în prezența ei.
Când i-am spus despre Noelle și Emerson, Ian a rămas perplex. Rămăsese proptit în mijlocul bucătăriei, dând din cap a uimire.
– Am fost logodit cu o femeie despre care n-am știut nimic, spuse el, trecându-și degetele prin părul bold, care începea să se rărească. Mă întreb dacă a existat cineva care s-o cunoască de-adevăratelea. Trebuie să se fi simțit mereu teribil de singură, a mai zis.
Atunci, pentru prima oară, mi-am dat seama că încă o iubea. Poate nu la fel de mult, dar se vedea – în ochi și în tristețea din vocea lui – că o iubea încă.
– Salutare!
Eu și Emerson i-am auzit vocea lui Suzanne venind din casă. Lăsaserăm ușa deschisă, ca să poată intra.
– Suntem afară, aici, în spate! strigă Emerson, ridicându-se în picioare. Se uită la mine și, arătând spre micuța grădină, zise: Ar fi bine ca mai întâi să-i arătăm cea mai frumoasă parte din casa asta.
Suzanne deschise ușa cu plasă și veni pe verandă. Avea aceeași privire curioasă pe care o știam prea bine. Ne îmbrățișă și apoi, cu o expresie dojenitoare, ne zise:
– Ascultați, voi două. Trebuie să mă lăsați să fac și eu ceva pentru petrecere.
– Ne ocupăm noi de toate, am spus.
Era parțial adevărat.
– Tu trebuie doar să te simți bine, completă Emerson. Avea încă ochii înroșiți de plâns, dar speram ca Suzanne să nu sesizeze.
– Casa parcă arată cu totul altfel fără lucrurile lui Noelle. Dacă sunteți de acord, pot să vă ajut să alegeți culorile pentru pereți.
– Sigur că da. Trebuie să alegem și o nuanță de lac pentru parchet și gresia de la bucătărie
– Ia te uită la grădina lui Noelle! Mi-aduc aminte cât de frumos arată primăvara, se pronunță Suzanne, coborând treptele verandei și îndreptându-se spre colțul verde.
– Tare se mai mândrea Noelle cu ea, zise Emerson.
– Uite și fântâna pentru păsărele. Apoi, arătând spre fetița pe vârfuri: Cât este de drăguță! Și toate ierburile astea! Se aplecă și puse mâna pe busuiocul thailandez: Mereu îmi dădea și mie. Acum, eu voi fi cea care o să dea din ele.
Emerson îmi făcu semn din spatele lui Suzanne, apoi spuse:
– Speram să-ți placă și ție să te ocupi de grădinărit.
– Chiar îmi place și n-am avut cum să fac așa ceva în amărâta de curticică pe care o am la dispoziție acum. Sunteți siguri că puteți să mai așteptați până la începutul lui aprilie, când pot s-o închiriez? Știu că mai e mult, zise Suzanne, luându-și ochii de la grădină.
– Nu-i nici o problemă, răspunse Emerson.
– O să stea și Cleve aici pe timpul verii? am întrebat. Casa mi se părea că răspunde nevoilor unei singure persoane, fără prea multe pretenții. Dar dacă mai puneai la socoteală și un adolescent, se cam schimba situația.
– El o să fie ocupat cu lucrul alături de cei de la Habitat for Humanity. Am înțeles că vrea să mai stea și cu tatăl său, în Pennsylvania, și cine știe ce alte planuri mai are, răspunse Suzanne. Pot oricând să pun un pat de o persoană în cel de-al doilea dormitor, pentru el, iar eu o să-mi instalez biroul în camera de zi. În plus, eu și Cleve n-o să locuim împreună toată viața, sper. Și… Grace ce mai face? întrebă ea, uitându-se la mine.
Am sesizat o urmă de compasiune în vocea ei.
– Foarte bine, i-am răspuns.
Simțeam nevoia să o protejez pe Grace. N-aș fi vrut ca Suzanne să afle niciodată că fiica mea îi ducea foarte mult dorul băiatului ei.
– Este o fată așa frumoasă și educată!
– Mulțumesc, am spus. Nici nu încăpea îndoială că Grace era o fată frumoasă, dar mă bucuram să aud că avea bune maniere, cel puțin în afara casei noastre.
– Suzanne, aș fi vrut să te întreb dacă tu o știai pe Jane Rogers, începu Emerson. O moașă care a lucrat cu…
– Oh, sigur că da, interveni Suzanne. Lucra și ea la Centrul de Nașteri. S-a pensionat cu ani în urmă și s-a mutat în Australia.
– Australia! repetă Emerson.
– Voiai s-o anunți ce s-a întâmplat cu Noelle? o întrebă Suzanne.
M-am uitat la Emerson, întrebându-mă dacă trebuia să spunem mai multe:
– Am vorbit cu o fostă pacientă de-a lui Noelle, care ne-a povestit că, atunci când trebuia să nască, Noelle nu s-a simțit prea bine și a sunat-o pe Jane ca să-i țină locul. Așa că ne întrebam cine este Jane.
– Mda, e și normal, confirmă Suzanne. Așa mai procedau uneori. Eu deja nu mă mai ocupam cu asta la momentul acela. După ce s-a născut Cleve, am preferat să stau mai mult cu el și să-l îngrijesc. Se aplecă și smulse o frunză de salvie, pe care o duse la nas, apoi zise: Dar iată ce mă nedumerește pe mine. Dacă Noelle nu a mai profesat ca moașă în toți acești ani, cum se face că se ocupa de treburile alea în mediul rural, an de an sau cam așa ceva? Au fost ani în care a stat acolo și luni de zile.
Suzanne ne privi pe amândouă. Se cunoștea că și Emerson fusese luată prin surprindere și mi-am dat seama că se întreba același lucru ca și mine. Oare pacientele pe care Noelle le-a ajutat în lunile acelea fuseseră trecute în arhivele ei?
Cartea Secrete și trădări vol.2 poate fi achiziționată de la: