Fragmentul zilei – 4 decembrie 2020: Oglinda care deformează – Jia Tolentino

Eu(l) și internetul

La început, internetul părea un lucru bun. „M-am îndrăgostit de internet de prima dată când l-am folosit, în biroul tatălui meu, și m-am gândit că e cea mai mișto chestie”, am scris când aveam zece ani, pe o subpagină Angelfire numită „Cum a devenit Jia dependentă de internet”. Într-o casetă de text suprapusă pe un oribil fundal violet, continuam:

Asta a fost când eram în clasa a treia și tot ce făceam era să intru pe site-uri cu Beanie Baby. Nu aveam internet acasă, la computerul nostru vechi și îndărătnic. Chiar și AOL părea o iluzie. Apoi, în vacanța de primăvară din 1999, ne-am luat un computer nou, vârf de gamă, și, evident, a venit cu toate chestiile alea demo. Așa ca am avut în sfârșit AOL și am fost total uimită în fața minunii că aveam un profil, foloseam chat-ul și e-mailurile.

„Am fost uluită!”, am mai scris pe atunci, când am descoperit paginile web personale. Am învățat HTML și „mici șmecherii în JavaScript”. Mi-am făcut propriul site pe Expage, o pagină care găzduia începători, mai întâi în culori pastel și apoi cu tema „noapte înstelată”. Apoi am rămas fără spațiu, „așa că m-am hotărât să trec pe Angelfire, care era extraordinar!” Am învățat să-mi fac singură grafica. „Asta e tot ce am făcut timp de patru luni”, scriam, mirându-mă cât de repede evolua drumul meu de copil de zece ani în lumea internetului. Revăzusem recent paginile care mă inspiraseră într-o vreme și atunci mi-am dat seama „cât de naivă fusesem să mă entuziasmez dintr-atât!”

Nu îmi amintesc absolut deloc să fi început acest articol, fără să vreau, încă de acum 20 de ani, și nici de subpagina de pe Angelfire, peste care am dat în timp ce căutam urme pe internet din copilăria mea. Pe pagina de destinație, pe care o numisem „cele mai bune”, pusesem o fotografie în sepia a lui Andie din „Dawson Creek” și un link nefuncțional către un site numit „Câmpul înghețat”, care era „buuuun”. Mai era o pagină dedicată unui GIF cu șoricelul Susie care făcea cu ochiul. O pagină de „Versuri Cool” cu un banner mobil și versurile pieselor „All Star” a celor de la Smash Mouth, „Man! I feel Like a Woman” a Shaniei Twain și ale piesei „No Pigeons” a celor de la Sporty Thievz, o replică pentru un cântec al formației TLC. Pe pagina de întrebări frecvente, fiincă exista și așa ceva, explicam că fusesem nevoită să închid pagina de picturi personalizate cu păpuși, fiindcă „cererea fusese copleșitoare”.

Se pare că făcusem acest site pe Angelfire și îl foloseam doar câteva luni în 1999, imediat ce părinții mei îmi cumpăraseră un computer. Ciudățenia mea de pagină de întrebări frecvente consemna că site-ul fusese realizat în iunie. O pagină numită „Jurnal”, în care declaram că „voi fi complet sinceră în ceea ce privește viața mea, deși nu voi expune prea mult gândurile personale”, conține doar texte din octombrie. Unul dintre ele începea așa: „Este atât de cald afară și nici nu mai știu câte ghinde mi-au căzut în cap, poate din cauza oboselii”. Un pic mai târziu, lansam o profeție: „Voi înnebuni! Sunt pur și simplu dependentă de internet!”

În 1999, să stai toată ziua pe internet era cu totul altceva. Nu numai copiii de zece ani făceau asta. Era epoca „aveți mesaje noi”, când cel mai rău lucru care se putea întâmpla pe internet era să te îndrăgostești de concurentul tău în afaceri.

În anii 1980 și 1990, oamenii se întâlneau pe forumurile deschise de pe internet, atrași de curiozitatea și de priceperea altora ca fluturii la lumină.

Forumurile autoreglementate precum Usenet cultivau dezbateri aprinse și civilizate despre explorarea spațiului, meteo, rețete de mâncare, albume rare. Utilizatorii dădeau sfaturi, răspundeau la întrebări, legau prietenii și se întrebau cum va evolua acest nou internet.

Pentru că erau atât de puține motoare de căutare și nici o platformă centralizată de socializare, în vremea de început a internetului, descoperirile se făceau mai ales de unul singur, iar plăcerea de a descoperi era doar o recompensă solitară. o carte cu titlul You Can Surf the Net! (Poți naviga pe Net!), apărută în 1995, cuprindea o listă de site-uri unde puteai citi cronici de film, sau învăța despre artele marțiale. Îi îndemna, de asemenea, pe cititori să respecte manierele elementare (nu folosiți majuscule, nu consumați datele celorlalți utilizatori cu postări excesiv de lungi) și îi încuraja să se simtă confortabil în această nouă lume. „Nu vă îngrijorați”, spunea autorul. „Trebuie să intrați într-un bucluc cu adevărat mare, ca să vă ardeți.” În aceeași perioadă, GeoCities a început să ofere găzduire de pagini personale pentru tații care voiau să aibă site-urile lor de golf sau pentru copiii care voiau să ridice câte un altar plin de strălucire și efect lui Tolkien, lui Ricky Martin sau unicornilor, majoritatea dotate cu o carte primitivă de oaspeți și un contor de vizitatori negru cu verde. Precum tot internetul, GeoCities era stângaci, urât, doar pe jumătate funcțional și împărțit în cartiere virtuale: /area51/pentru SF, /westhollywood/ pentru comunitatea LGBTQ, /enchantedforest/ pentru copii /petsburgh pentru animale de companie. Părăsind GeoCities, puteai apuca pe alte străzi în acest spațiu al curiozităților în continuă expansiune. Te-ai fi putut plimba pe Expage sau Angelfire, așa cum am făcut eu, și te-ai fi putut opri pe artera principală, să vezi dansând un hamster animat. Devenise la modă un tip de text care pâlpâia, o animație grosolană. Dacă găseai ceva ce îți plăcea, dacă doreai să petreci mai mult timp în aceste cartiere virtuale, puteai să îți construiești propria casă în HTML și să te apuci de decorat.

Această perioadă a internetului a fost numită Web 1.0 – o denumire care dorește a desemna ceva anterior termenului de Web 2.0, inventat de Darcy DiNuccy, scriitoare și web designer specializat în user-experience, într-un articol din 1999, intitulat „Viitorul fragmentat”. „Internetul pe care îl știm acum”, scria ea, „care se încarcă într-o fereastră de browser într-o serie de ecrane în principal statice, este doar embrionul internetului care va veni. Primele licăriri de Web 2.0 încep să apară… Internetul nu va mai fi înțeles ca o serie de ecrane pline de text și grafică, ci ca un mecanism de transport, eterul care va face posibilă interactivitatea.” Web 2.0 va avea structuri dinamice, prezicea ea: în loc de case, site-urile web vor fi portaluri care vor afișa un flux de activitate în continuă schimbare: actualizări de stare, fotografii. Ce facem pe internet va fi interconectat cu ce fac toți ceilalți și vom vedea lucrurile care le plac celorlalți. Platformele Web 2.0 ca Blogger și Myspace au permis utilizatorilor care doar aruncau câte o privire să își genereze propriul peisaj în continuă transformare. Pe măsură ce tot mai mulți oameni au început să își înregistreze prezența pe internet, amuzamentul s-a transformat în imperativ: ca să exiști, trebuia să fii pe internet.

Oglinda care deformează

 


Cartea Oglinda care deformează poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,1 rating based on 60.461 ratings (all editions)

ISBN-10: 6063363750
ISBN-13: 9786063363757
Goodreads: 56247561

Author(s):Publisher:
Published: //

A breakout writer at The New Yorker examines the fractures at the center of contemporary culture and identity with verve, deftness, and intellectual ferocity–for readers who’ve wondered what Susan Sontag would have been like if she had brain damage from the internet.

Jia Tolentino has become a peerless voice of her generation, tackling the conflicts and contradictions and sea changes that define us and our time. Now, in this dazzling and entirely original collection of nine essays, written with a rare combination of give and sharpness, wit and fearlessness, she delves into the forces that warp our vision, demonstrating a stylistic potency and critical dexterity found nowhere else.

Trick Mirror is an enlightening, unforgettable trip through the river of self-delusion that surges just beneath the surface of our lives. This is a book about the incentives that shape us, and about how hard it is to see ourselves clearly in a culture that revolves around the self. In each essay, Jia writes about the cultural prisms that have shaped her: the rise of the nightmare social internet; the American scammer as millennial hero; the literary heroine’s journey from brave to blank to bitter; the mandate that everything, including our bodies, should always be getting more efficient and beautiful until we die. Gleaming with Jia’s sense of humor and capacity to elucidate the impossibly complex in an instant, and marked by her desire to treat the reader with profound honesty, Trick Mirror is an instant classic of the worst decade yet.
 


Fragmentul zilei – 4 decembrie 2020: Oglinda care deformează – Jia Tolentino

Alte titluri Litera.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii