Fragmentul zilei – 4 februarie 2021: Când totul e adevărat – Erin Watt

 – Te rog spune-mi că toate fetele de-aici sunt majore.

 – Toate fetele de-aici sunt majore, îi repet îndatoritor managerului meu, Jim Tolson.

Adevărul e că habar nu am dacă e așa. Când m-am întors azi-noapte de la studio, petrecerea era deja în toi. N-am stat să verific actele tuturor înainte de a-mi lua o bere și de a pălăvrăgi cu niște fete nerăbdătoare, care s-au declarat atât de îndrăgostite de muzica mea, încât o cântau și în somn. Părea o invitație vagă, dar nu eram interesat. Prietenul meu, Luke, mi le-a luat de pe cap, apoi am rătăcit încercând să-mi dau seama dacă-i cunosc măcar pe un sfert din oamenii aflați la mine în casă.

Am ajuns la concluzia că-i știu pe cel mult șapte dintre ei.

Jim a strâns din buzele-i subțiri, apoi s-a așezat pe șezlongul de vizavi de mine. E o fată leșinată acolo, așa că nu are ce face decât să se așeze și el pe un colț. Odinioară, Jim mi-a spus că, în munca alături de un rock star tânăr, cea mai mare primejdie o reprezintă fanele. Faptul că stă atât de aproape de o adolescentă în bikini îl face, în mod clar, să se simtă agitat.

 – Ține minte replica asta în caz că TMI te-ntreabă azi pe stradă despre asta, mă avertizează Jim.

 – O s-o țin minte.

Ce altceva mai trebuie să țin minte? Zilele astea ocolesc orice loc unde zumzăie vedetele. N-am niciun chef să fiu asaltat de fani.

 – Cum a fost aseară la studio?

Îmi dau ochii peste cap. De parcă Jim n-ar fi vorbit la telefon cu tehnicianul imediat după ce am plecat, reascultând melodia.

 – Știi foarte bine cum a fost. De căcat. Mai rău de-atât. Cred că un Chihuahua care latră ar scoate niște vocalize mai bune decât mine.

Mă las pe spate și mă mângâi pe gât. Nu am nimic la coardele vocale. Jim și cu mine am fost la un medic acum câteva luni. Dar ieri sunetele au ieșit ca și cum le-ar fi lipsit… ceva. Toată muzica mea pare insipidă în perioada asta.

N-am mai înregistrat ceva ca lumea de la ultimul meu album încoace. Nu-mi dau seama care e problema. Ar putea fi versurile, ritmul sau linia melodică. E totul și nu e nimic în mod special și nimic nu m-a ajutat.

Îmi trec degetele peste cele șase coarde ale chitarei mele Gibson, știind că supărarea mi se citește pe față.

 – Hai să ne plimbăm puțin, zice Jim și se uită spre fată.

Ea pare leșinată, dar la fel de bine s-ar putea preface.

Oftând, pun chitara pe pernă și mă ridic în picioare.

 – Nu știam că-ți plac plimbările pe plajă, Jim. Vrei să ne spunem unul altuia poezii înainte să mă ceri în căsătorie? glumesc eu.

Dar probabil că are dreptate când îmi propune să ne îndepărtăm puțin de fata respectivă. Nu avem nevoie de vreo fană vorbăreață care să discute cu ziarele tabloide despre blocajul meu. Le-am dat destule subiecte de bârfă până acum.

 – Ai văzut ultimele statistici de pe rețelele de socializare? mă întreabă și ridică telefonul.

 – Asta chiar e o întrebare?

Ne oprim la balustrada de pe ponton. Mi-aș dori să ne plimbăm pe plajă, dar e un loc public și ultima dată când am încercat să pun piciorul pe nisipul din spatele casei mele m-am ales cu șortul de baie sfâșiat și cu nasul plin de sânge. Asta era acum trei ani. Tabloidele au transformat întâmplarea într-o poveste despre cum m-am certat cu fosta mea iubită și despre cum am terorizat niște copii.

 – Pierzi vreo mie de followeri pe săptămână.

 – Sună nasol.

Sună minunat, ca să fiu sincer. Poate că o să reușesc, în cele din urmă, să profit de casa mea de pe plajă.

Chipul lui complet lipsit de riduri, datorită celor mai tari operații estetice de pe piață, capătă o expresie iritată.

 – E o chestie serioasă Oakley.

 – Și ce dacă? Cui îi pasă că pierd eu followeri?

 – Vrei să fii luat în serios ca artist?

Predica asta din nou? Am auzit-o din gura lui Jim de un milion de ori până acum, de la 14 ani, când am semnat contractul cu el.

 – Știi bine că da.

 – Atunci trebuie să fii iar în formă, pufnește el.

 – De ce?

De ce faza asta cu să fii în formă trebuie să aibă legătură cu faptul că fac muzică bună? Dacă am nevoie de ceva, atunci trebuie să fiu mai sălbatic și să forțez limitele în toate aspectele vieții mele.

Dar… n-am făcut întotdeauna așa? Simt că, în ultimii cinci ani, am băut, fumat, înghițit si experimentat tot ce are lumea de oferit. Sunt deja un star pop terminat, deși n-am împlinit încă 20 de ani.

La acest gând, un fior de teamă mi se lasă-n jos pe șira spinării.

 – Casa de discuri e gata să renunțe la tine, mă avertizează Jim.

La auzul acestei vești, îmi vine să bat din palme ca un copil. Suntem în conflict de câteva luni.

 – N-au decât s-o facă.

 – Și cum crezi c-o să-ți apară următorul album? Studioul deja ți-a respins ultimele două încercări. Vrei să experimentezi cu sunetul? Să folosești poezia clasică pe post de versuri? Să scrii și despre alte chestii în afară de suferință și de fetele drăguțe care nu te iubesc?

Mă holbez morocănos la apă.

El mă prinde de braț:

 – Fii atent, Oak!

Îi arunc o privire de genul ce mama dracului faci? și el îmi dă drumul. Amândoi știm că nu-mi place să fiu atins.

 – Nu te vor lăsa să scoți discul, dacă vei continua să-ți alungi publicul.

 – Exact, sunt arogant. Deci de ce să-mi pese dacă renunță la mine casa de discuri?

 – Deoarece casele de discuri există ca să facă bani și nu-ți vor produce următorul album dacă nu-l pot vinde. Dacă vrei să mai câștigi un Grammy, dacă vrei să fii luat în serios de colegii tăi, atunci singura ta șansă e să-ți reabilitezi imaginea. N-ai mai scos un disc de când aveai 17 ani. Adică de acum doi ani. Asta înseamnă un deceniu în businessul muzical.

 – Adele a scos un disc la 19 ani și-apoi la 25.

 – Tu nu ești Adele, la naiba!

 – Sunt mai tare, zic eu, și nu e aroganță.

Știm amândoi că e purul adevăr.

De când mi-am lansat primul album, la 14 ani, am avut un succes ireal. Fiecare album a luat de două ori Discul de platină, iar Ford chiar pe cel de diamant. În acel an, am avut un turneu internațional cu 30 de concerte, toate pe stadioane, toate cu casa închisă. Sunt mai puțin de zece artiști în lume care susțin turnee pe stadioane. Toți ceilalți au retrogradat la arene mai mici, amfiteatre, săli și cluburi.

 – Erai mai tare, spune tăios Jim. De fapt, ești pe punctul de a deveni unul căruia i-a apus steaua la 19 ani.

Devin încordat când el dă glas temerii mele de mai devreme.

 – Felicitări, puștiule. Peste 20 de ani, o să stai pe un scaun la Hollywood Squares și un copil își va întreba mama: „Cine-i Oakely Ford?” și maică-sa va spune…

 – Am înțeles idea, zic bățos.

 – Nu. Nu ai înțeles. Existența ta va fi fost atât de meteorică, încât mama se va întoarce spre odrasla ei și va spune: „Habar n-am cine mai e și ăsta”.

Când totul e adevărat


Cartea Când totul e adevărat poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

0,0 rating

ISBN-10:
ISBN-13:
Goodreads:

Author(s): Publisher:
Published: //

 


Fragmentul zilei – 4 februarie 2021: Când totul e adevărat – Erin Watt

Alte titluri Trei.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii