Fragmentul zilei – 3 februarie 2021: Gambitul damei – Walter Tevis

Beth a aflat că mama ei murise de la o doamnă care ținea în mână un dosar. A doua zi, poza ei a apărut în Herald-Leader. În fotografia făcută pe veranda casei gri de pe Maplewood Drive, Beth purta o rochie simplă de bumbac. Încă de pe atunci avea o înfățișare complet ștearsă. Descrierea de sub fotografie spunea: „Rămasă orfană după accidentul rutier de ieri, de pe New Circle Road, pe Elizabeth Harmon o așteaptă un viitor incert. Elizabeth, în vârstă de opt ani, a rămas fără familie în urma accidentului care a înregistrat doi morți și mai mulți răniți. Singură acasă la momentul respectiv, Elizabeth a aflat despre accident la scurt timp după ce această fotografie a fost făcută. Autoritățile au declarat că va avea parte de cea mai bună îngrijire.”

***

La orfelinatul Methuen Home din Mount Sterling, Kentucky, Beth primea tranchilizante de două ori pe zi. Ca toți ceilalți copii, de altfel. „Pentru a le regla starea de spirit.” Nu că starea de spirit a lui Beth ar fi prezentat aspecte îngrijorătoare, însă ei îi făcea plăcere să ia micile pastile. O ajutau să scape de încordarea pe care o simțea adânc în stomac și să treacă peste orele pline de tensiune de la orfelinat.

Domnul Fergussen le dădea pastilele într-un pahar mic de hârtie. Împreună cu pastila verde, care le regla starea de spirit, primeau și unele portocalii și maro, care îi ajutau să crească voinici. Când li se administrau pastilele, trebuiau să se alinieze în șir indian.

Cea mai înaltă dintre ele era Jolene, o fată de culoare. Avea doisprezece ani. În a doua zi la orfelinat, Beth se afla chiar în spatele ei la Coada pentru Vitamine; Jolene se întoarse și privi în jos la ea, încruntându-se.

 – Ești orfană-orfană sau bastardă?

Beth nu știu ce să răspundă. Era speriată. Erau tocmai la capătul cozii și trebuia să stea acolo și să aștepte până ajungeau la geamul dincolo de care se afla domnul Fergussen. Beth o auzise pe mama ei spunându-i tatălui că e un bastard, dar nu știa ce înseamnă.

 – Cum te cheamă, fato? o întrebă Jolene.

 – Beth.

 – Maică-ta e moartă? Și taică-tu? Unde e?

Beth se uită lung la ea. Cuvintele „mamă” și „moartă” erau greu de suportat. Ar fi vrut să o ia la fugă, dar nu avea încotro.

 – Părinții tăi, spuse Jolene pe un ton înțelegător, sunt morți sau ce?

Beth nu știu nici ce să zică, nici ce să facă. Stătea acolo, la coadă, îngrozită, așteptând pastilele.

***

 – Sunteți toți niște muiști!

Era vocea lui Ralph, el urlase așa din dormitorul băieților.

Auzise pentru că era în bibliotecă, iar biblioteca avea o fereastră către „Băieți”. Nu reuși să asocieze cu nicio imagine cuvântul „muist”, care mai și suna ciudat. Dar din ton își dădu seama că era ceva după care ar fi trebuit să-și spele gura cu săpun. Ea o pățise când zisese „La dracu!”, deși mama spunea mereu „La dracu!”.

***

Frizerul o obligă să stea complet nemișcată pe scaun.

 – Vezi că-ți tai o ureche dacă te miști.

Nu era nimic glumeț în tonul lui. Beth rămase pe cât de liniștită putea ea, dar îi era imposibil să stea complet nemișcată. Frizerului îi luă foarte mult să o tundă cu bretonul pe care îl purtau toate fetele. Beth încercă să-și țină mâna ocupată, gândindu-se la ce-ar putea însemna cuvântul acela, „muist”. Tot ce-și putea imagina era o pasăre, ceva, un fel de ciocănitoare. Dar simțea că era greșit.

***

Bărbatul de la întreținere era mai gras într-o parte și mai slab în cealaltă. Îl chema Shaibel. Domnul Shaibel. Într-o zi, au trimis-o la subsol, să curețe bureții de șters tabla, bătându-i unul de celălalt, și l-a găsit stând pe un taburet cu cadru de metal, lângă cazan, încruntându-se la o tablă de șah alb cu verde din fața lui. Însă piesele fuseseră înlocuite de mici obiecte de forme ciudate. Unele erau mai mari decât celelalte. Cele mici erau mai multe decât cele mari. Domnul Shaibel ridică privirea spre ea. Beth plecă în tăcere.

Vinerea, fie că erai catolic, fie că nu, mâncai pește. Bucățile erau pătrate, cu o crustă de pesmet maro-închis, peste care era turnat un sos gros de culoare portocalie, ca cel franțuzesc de la magazin. Sosul era dulce și avea un gust oribil, iar peștele de sub el era și mai rău. Beth gustă o bucățică și aproape că se înecă. Dar trebuia să mănânci până la ultima fărâmiță, altfel te pârau la doamna Deardorff și nu te mai adopta nimeni.

Unii copii erau adoptați imediat. O fetiță în vârstă de șase ani, Alice, venită la o lună după Beth, fusese adoptată după trei săptămâni de niște oameni drăguți care vorbeau cu accent. În ziua în care așteptau să o ia pe Alice, se plimbau prin salon. Beth ar fi vrut să-i ia în brațe pentru că-i păruseră niște oameni fericiți, dar, când o priviră, se întoarse cu spatele. Unii copii erau acolo de multă vreme și știau că nu vor pleca niciodată. Se porecliseră „lifers”. Beth se întrebă dacă și ea era una dintre ei.

***

Nu-o plăcea ora de gimnastică și ura să joace volei. Beth nu nimerea niciodată mingea. Ar fi vrut să o lovească cu putere sau să o poată arunca în aer așa, cu degetele bine încordate. Odată se lovise așa tare la degete, că i se umflaseră după aceea. Majoritatea fetelor râdeau și strigau când jucau, dar Beth nu o făcea niciodată.

Jolene era, de departe, cea mai bună jucătoare. Nu doar pentru că era cea mai mare și mai înaltă, pe deasupra; știa întotdeauna exact ce să facă: dacă mingea era aruncată sus și trecea dincolo de fileu, Jolene știa întotdeauna unde să se poziționeze, fără să fie nevoită să strige celorlalte fete să-i facă loc, apoi sărea și o trimitea înapoi peste fileu, în jos, cu o mișcare grațioasă a brațului. Echipa în care juca Jolene câștiga întotdeauna.

În săptămâna în care Beth se lovise la degete, Jolene o opri, după ce ora de gimnastică se terminase și ceilalți plecaseră în grabă înapoi la dușuri.

 – Vino-ncoa să-ți arăt ceva, spuse Jolene.

Își ridică mâinile, cu degetele lungi deschise și ușor îndoite.

 – Fă așa.

Își îndoi brațele de la coate, apoi ridică mâinile într-o mișcare sinuoasă, prinzând o minge imaginară.

 – Încearcă și tu.

Beth încercă, neîndemânatică la început. Jolene îi arătă din nou, râzând. Beth repetă mișcarea de mai multe ori, reușind să o execute bine. Apoi Jolene luă mingea și o aruncă spre Beth, ca să o prindă cu vârful degetelor. După ce repetă de câteva ori, deveni mai ușor.

 – Acuma te pui și exersezi, ai înțeles? spuse Jolene după care fugi și ea la dușuri.

Beth exersă toată săptămâna care urmă. De atunci, jocul de volei n-a mai fost o problemă. Nu s-a transformat într-o jucătoare bună, dar măcar nu se mai temea să joace.

***

În fiecare marți, după ora de aritmetică, domnișoara Graham o trimitea pe Beth jos, la subsol, să scuture bureții. Era considerat un privilegiu, iar Beth era cea mai bună elevă din clasă, deși era cea mai mică de vârstă. Nu-i plăcea să meargă la subsol. Mirosea a mucegai și-i era frică de domnul Shaibel. Dar era curioasă să afle mai multe despre jocul pe care îl juca singur, pe tablă.

Într-o zi se duse și se așeză lângă el, așteptând să mute o piesă. Domnul Shaibel puse mâna pe una ce semăna cu un cap de cal pe un piedestal. După o clipă ridică privirea spre ea, încruntându-se iritat.

 – Ce vrei, copilă? zise el.

În mod normal, Beth ar fi fugit, evitând orice interacțiune umană, mai ales cu adulții, dar de data aceasta nu dădu înapoi.

 – Cum se numește jocul? întrebă ea.

Domnul Shaibel îi aruncă o privire lungă.

 – Ar trebui să fii sus, cu ceilalți.

Beth îi susținu privirea; era ceva la omul acela, statornicia cu care juca jocul acela misterios o ajuta să rămână pe poziții, ca să afle ce dorea.

 – Nu vreau să fiu cu ceilalți, spuse ea. Vreau să știu ce joci.

Domnul Shaibel o privi mai atent. Apoi ridică din umeri.

 – Se numește șah.

Gambitul damei


Cartea Gambitul damei poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,2 rating based on 43.599 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786069700129
Goodreads: 56444014

Author(s):Publisher: Editura Bookzone
Published: 12//2020

Cartea care a stat la baza celui mai urmărit serial Netflix din toate timpurile.

Captivant și vibrant, acest roman fascinant despre lumea șahului, feminism și dependențe, ajunge la o concluzie la fel de elegantă și satisfăcătoare ca un șah mat în patru mutări. Acum și într-o serie ce a bătut toate recordurile pe Netflix.

Beth Harmon, micuța orfană în vârstă de opt ani, este liniștită, rezervată și trece neobservată. Asta până când joacă primul ei joc de șah. Simțurile sale devin ascuțite, gândirea sa clară, iar pentru prima dată în viața sa simte că deține controlul. Până la vârsta de șaisprezece ani ajunge să joace în campionatul U.S. Open. Pe măsură ce Beth își perfecționează abilitățile în circuitul profesional, miza devine mai mare, izolarea sa ajunge să fie înspăimântătoare, iar gândul evadării este din ce în ce mai tentant.

„Captivantă... O obsesie magnifică.” – Los Angeles Times

„Superbă.” – Time Out

„Fascinantă.” – Newsweek

„Nu alege această carte dacă vrei să dormi la noapte!” – Scotsman
 


Fragmentul zilei – 3 februarie 2021: Gambitul damei – Walter Tevis

Alte titluri Bookzone.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii