Contrabanda nucleară pakistaneză
Florile de primăvară din Hindukush înfloriseră de puțin timp când agentul Mossad-ului s-a întâlnit cu informatorul lui pakistanez. Amândoi luptau în linia întâi împotriva terorismului, pentru o cauză comună. Pakistanul era parte a războiului dus de Mossad împotriva terorismului încă de când Al-Qaeda devenise principala grupare teroristă mondială. Recrutarea unor informatori din această țară era o prioritate. Jamal, numele de cod al agentului Mossad-ului, îl întâlnise pe Horaj în prima sa deplasare în regiune în 2001. Jamal l-a ascultat cu atenție pe Horaj când acesta și-a exprimat temerea că Pakistanul va deveni un focar al fanatismului islamic pe care era pregătit să-l combată cu orice preț. La început, Jamal s-a întrebat dacă oferta lui Horaj de a furniza informații Israelului era cu adevărat motivată de dorința acestuia de a reda religiei sale acel caracter respectabil care îi fusese răpit de liderii talibani și de Osama bin Laden. Aceștia, considera el, denaturaseră cuvintele Profetului pentru a provoca ură și teamă. Psihologii Mossad-ului studiaseră însă rapoartele lui Jamal despre trecutul lui Horaj și au decis că acesta putea să le fie de folos. Pakistanul se remarca prin faptul că administrația de la Washington nu-l trecuse pe lista țărilor care susțineau terorismul. Ba mai mult, după atacurile de la 11 septembrie, țara fusese lăudată în mod frecvent de Condoleezza Rice, care o considera „aliata noastră importantă în lupta împotriva terorismului”. Pe telefonul ei din birou, avea un buton care-i permitea secretarului de stat să-l contacteze pe președintele pakistanez Pervez Musharraf. Un alt buton îi făcea legătura direct cu președintele George Bush. Dr. Rice, care avea 50 de ani și fusese profesor universitar specializat în Uniunea Sovietică, era principala consilieră a lui Bush în afacerile externe. Astfel, ea îl sfătuise să ia decizia de a păstra Pakistanul ca partener, alegând să ignore faptul că, din 1989, această țară sprijinise numeroase grupări teroriste din Cașmir în războiul lor împotriva Indiei. Acestea executaseră câteva asasinate în masă pe subcontinent, iar agenții de informații pakistanezi le ajutaseră să aleagă țintele și să planifice acțiunile, inclusiv atacul asupra parlamentului indian din 2001.
Mossad-ul s-a alarmat când Pakistanul și-a dezvoltat propria capacitate nucleară, pe care Musharraf a lăudat-o ca pe „agentul nostru neutralizator, care servește la restrângerea influenței Indiei”. La Washington, teama Israelului că Pakistanul avea o armă cu care putea amenința statul evreiesc a fost minimalizată. Un mare număr de agenți ai serviciilor secrete pakistaneze nu erau doar membri ai grupărilor religioase radicale din țară, ci și susținători pătimași ai Al-Qaeda. Oare acea grupare teroristă avea să dobândească, într-o bună zi, mijloacele cu ajutorul cărora să construiască măcar o „bombă murdară” sau chiar o armă nucleară pe deplin funcțională? Era o chestiune dezbătută în mod constant în interiorul Mossad-ului, care l-a trimis din nou pe Jamal într-o lungă călătorie prin râpe înghețate și peste munți învăluiți de nori pentru a ajunge la întâlnire. Îl aștepta informatorul său, Horaj. Plata pe care Horaj o primea de fiecare dată când se întâlnea cu Jamal se poate să fi fost și ea unul dintre factorii care l-au determinat să ajungă încă o dată pe această întindere pustie, aproape de acoperișul lumii.
Acesta era locul în care, într-o iarnă, Alexandru cel Mare își pierduse o întreagă divizie, iar câteva secole mai târziu, aici au pierdut rușii războiul cu mujahedinii din Afghanistan. Și tot aici, pe un vârf de munte acoperit permanent de zăpadă și în crăpăturile adânci dintre stânci, Forțele Speciale americane au pierdut câțiva dintre cei mai buni oameni în timpul căutării lui Osama bin Laden.
Cea mai avansată tehnologie din lume a fost folosită în acea acțiune. Un satelit hiperspectral, primul de acest gen, a fost poziționat în spațiu, sutele sale de benzi de frecvență fiind menite să reflecte energia emanată de obiectele de la sol pentru a detecta elemente specifice de configurație a terenului cum ar fi stâncile, vegetația, clădirile, peșterile și orice prezență umană. Un alt satelit a folosit „amprentele spectrale” pentru a realiza fotografii alb-negru cu o rezoluție de 10 cm pe pixel. Radarul cu apertură sintetică (RAS) a transmis imagini pe timp de noapte, adesea în condiții meteo cumplite. Dronele – avioane fără pilot – au înregistrat în mod constant, la fiecare 24 de ore, de la o altitudine de 20 km, imagini ale unei zone de mărimea Californiei. Mai aproape de pământ, aparatele Predator – alte avioane teleghidate, fără pilot – zburau la o înălțime cuprinsă între 30 m și 7 500 m, transmițând informații despre locurile în care așteptau Forțele Speciale împreună cu elicopterele lor, dotate cu „tehnologie silențioasă”, ceea ce făcea ca apropierea lor să nu fie practic sesizată. Acestea erau înarmate cu rachete AGM-130 care puteau fi direcționate prin radar spre gura tunelurilor în care se putea ascunde Bin Laden. Dar țintele fuseseră puține și depărtate între ele și în nici una nu se aflase cel mai căutat om din lume.
Acum, în primăvara lui 2005, armele-minune ale Americii începuseră să caute în altă parte. Plecarea lor i-a provocat un zâmbet crispat lui Meir Dagan, când a observat că tehnologia încă nu era superioară omului în privința culegerii informațiilor. În Mossad există o vorbă potrivit căreia informațiile sunt tot atât de bune pe cât este sursa. Jamal credea că Horaj era cel mai bun. Jamal nu vorbea fluent doar limba oficială a Pakistanului, urdu, ci și alte câteva dialecte locale. Dar la fel ca toate celelalte lucruri care se știau despre acești doi oameni, dialectul în care discutau era învăluit în secretul absolut de care depindea viața lor. Grupul etnic căruia îi aparținea Horaj – punjab, sindhi, pashtun, baloch sau mujahir – era cunoscut doar de Jamal și de superiorul său din Direcția de operațiuni. Toate celelalte informații personale, cum ar fi vârsta sau starea civilă, erau și ele secrete. Cel mai bine protejate erau informațiile despre locul în care lucra Horaj și nivelul de acces al acestuia la informații importante pentru Israel. În consecință, niciunul dintre rapoartele sale nu a ajuns în dosarul din arhiva Mossad-ului despre individul ale cărui acțiuni i-au determinat pe cei doi să se reîntâlnească în mod clandestin.
Omul respectiv era cel mai de seamă specialist pakistanez în energie nucleară, Abdul Qadeer Khan. Neavând nimic ieșit din comun sub aspect fizic, lipsa unei înfățișări impunătoare era compensată de un zâmbet cuceritor adresat fiecărei femei care îi atrăgea privirea – și multe i-au atras-o – egalat de o aroganță copleșitoare manifestată față de cei care îndrăzneau să-l provoace. Ajungea ușor la liderii pakistanezi; politicienii mai neînsemnați îi pronunțau numele cu venerație. Cei care refuzau să facă ce le cerea nu mai aveau ce căuta în preajma sa; fostul prim-ministru Benazir Bhutto a recunoscut că, în timpul mandatului său, nici măcar ei nu i s-a permis să viziteze laboratoarele lui Khan. Acolo își folosise el, în iulie 1976, cunoștințele dobândite în anii de cercetări efectuate în Germania, Belgia și Olanda pentru a înțelege tehnica producerii uraniului îmbogățit necesar fabricării unei bombe atomice. Cu opt ani înainte, după ce India vecină testase propria bombă atomică, Khan a fost numit la conducerea programului nuclear pakistanez.
Mossad-ul a aflat că, în timpul șederii sale în Olanda, pe vremea când lucra în cadrul Laboratorului de Cercetări în Dinamică (FDO), Khan avea acces la uzina URENCO de la Almelo, unde se producea uraniu îmbogățit. Construită în 1970 de Marea Britanie, RFG și Olanda, aceasta furniza uraniu îmbogățit pentru reactoarele nucleare europene. În acest scop, folosea o tehnologie ultrasecretă de centrifugare pentru a separa uraniul-235 fisionabil de uraniul-238, învârtind un amestec al celor doi izotopi cu până la 100 000 de rotații pe minut. Mossad-ul a stabilit că înțelegerea acestei tehnologii complexe l-a ajutat pe Khan să creeze, în cel mai mare secret, arsenalul nuclear al Pakistanului. După ce a făcut asta, toate ziarele din țară au titrat pe prima pagină: „Denigratorii care au spus SUA că Pakistanul nu va putea produce niciodată bomba știu acum că am reușit.” Pentru milioanele de pakistanezi care-l adorau, el a devenit un personaj venerat, geniul care a furnizat mijlocul de a împiedica un atac preventiv din partea Indiei.
Cartea Dușmani vechi, amenințări noi poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,3 rating based on 4 ratings (all editions)
ISBN-10: 6067939282
ISBN-13: 9786067939286
Goodreads: 57358520
Author(s):Publisher: Corint
Published: //2020
În lumea secretă a spionilor și a operațiunilor secrete, niciun alt serviciu de informații nu a rămas înconjurat, de-a lungul timpului, de legendă și de mister ca Mossad-ul. Gordon Thomas demonstrează că, în ceea ce privește faimosul serviciu secret israelian, de foarte multe ori, adevărul întrece orice fantezie. Dușmani vechi, amenințări noi prezintă istoria acestuia din anul 2000 până în zilele noastre. Cititorul va afla informații inedite despre întâlnirea secretă din 2013 a șefului de atunci al Mossad-ului, Tamir Pardo, cu omologul său din Arabia Saudită, în urma căreia Israelul spera să obțină sprijinul saudiților în vederea lansării unui atac asupra Iranului în cazul în care tratativele de la Geneva dintre cele două părți eșuau. Va afla de ce Meir Dagan, fost director al serviciului secret israelian, s-a declarat împotriva unui asemenea atac. Va face cunoștință cu agenții acestuia care operează în „partea întunecată” a internetului pentru a depista teroriști. Nu în ultimul rând, va descoperi ca Mossad-ul a jucat un rol important în apărarea ambasadei Israelului de la Cairo în timpul Primăverii Arabe. Toate aceste amănunte, precum și multe altele la fel de interesante constituie sarea și piperul unei lucrări pe cât de captivante, pe atât de instructive.
„Literalmente, o carte pe care nu o poți lăsa din mâna.” The New York Times
„O lectură indispensabilă pentru orice om interesat de Orientul Mijlociu și de problemele internaționale.” Al-Wasat (Arabia Saudită)
„Gordon Thomas, autorul unei istorii de referință a Mossad-ului, dezvăluie povestea celor mai cutezătoare și mai ucigătoare acțiuni care fac din acest serviciu întruchiparea fermității și a curajului.” The Independent
Fragmentul zilei – 5 ianuarie 2021: Dușmani vechi, amenințări noi – Gordon Thomas
Alte titluri Corint.