Fragmentul zilei – 5 octombrie 2020: Eu și Marilyn – Ji-min Lee

Plec de la muncă gândindu-mă la moarte.

Știu prea bine că nici unul dintre cei care merg la serviciu în Seul nu e fericit, dar eu sunt, fără îndoială, cea mai nefericită dintre toți. Azi-noapte, în somn, m-a chinuit iar amintirea dureroasă a morții. M-am zbătut violent, ca o fecioară care-și apără onoarea, dar degeaba. Deși eram pe deplin conștientă că nu mă apăsa nimic în afara plăpumii matlasate cu bumbac, mă zvârcoleam ca și cum aș fi vrut să împing la o parte trupul unui bărbat sau capacul unui sicriu, cu tot cu pământul aruncat deasupra lui. Am rezistat cu greu până dimineață, îmbărbătându-mă că noaptea nu ține o veșnicie și că poate nici moartea nu e chiar atât de cumplită. La ivirea zorilor eram sleită de puteri și moale ca dresurile atârnate peste tăblia patului, dar supraviețuisem. Ca să-mi mai revin, mi-am pudrat fața din belșug, machiindu-mă ca pentru a alunga întunecimea care mă înconjurase mai înainte. Mi-am pus dresurile, m-am îmbrăcat și mi-am luat mănușile negre din dantelă, fără degete.

Ies devreme pe stradă. Vântul tăios de februarie îmi șfichiuie pulpele. Îmi imaginez că arăt bine, dar în realitate numai frumoasă nu sunt așa tencuită cu un strat gros de pudră și zgribulită de frig. Ei, rabdă baba la frumusețe. Am citit fraza asta într-o carte, iar în ultimii ani, chinuită de dubii, am început să o testez pe pielea mea.

Ca de obicei, călătorii din tramvai mă iscodesc jenați. Eu sunt, Alice J. Kim, fata cu părul încărunțit înainte de vreme și vopsit cu bere, acoperit cu o basma vișinie cu buline, cu un palton negru din stofă de lână, asortat cu o pereche de pantofi bleumarin cu vârfurile scâlciate, cu mănușile din dantelă care țin lumea la distanță ca vălul negru al unei văduve. Sunt ca o păpușă aruncată de o fetiță plictisită. Bineînțeles că lumea nu mă place și nici eu nu sunt în largul meu în acest oraș în care de-abia s-a instituit armistițiul de încetare a focului. În același timp, poate că tocmai eu sunt ființa cea mai potrivită pentru locul acesta.

Cobor din tramvai și îmi văd de drum, pășind repede. Șoseaua către baza militară americană nu e una pe care să te plimbi agale. Din șanțul noroios de pe margine se ridică aburi denși, albicioși. Și azi spălătoresele muncesc din greu, spălând rufele de la unitatea militară în cazane încropite din butoaie de petrol tăiate în două si inspirând aburii fierbinți, ca niște diavoli care robotesc în iad. Întorc capul pentru a-mi feri privirea de orfanii îmbrăcați în uniforme militare scurtate. Foamea disperată din ochii lor pătrunzători îmi produce un gol în stomac. Grăbesc pasul în dreptul lustrangiior, care mă iau drept damă de companie pentru străini, și intru în baza militară. Zăpada rămasă pe acoperișurile din tablă strălucește în lumina dimineții. De cum deschid ușa, mă izbește un val de căldură. E o liniște de neimaginat în biroul acesta, un loc atât de diferit de lumea de afară. Mașina mea de scris neagră, marca Underwood, mă așteaptă cuminte pe birou, ca un pian care își așteaptă solistul. Primul lucru pe care îl fac este să torn apă în cafetieră. Cafeaua aceasta de la birou e micul meu dejun. E jalnic, știu, dar nu pot nega faptul că singurul motiv pentru care am acceptat să lucrez la baza americană e cafeaua gratuită. Vad că au sosit câteva documente noi, pe care va trebui să le traduc în engleză sau în coreeană. Sunt chestiuni simple, fără importanță prea mare, pentru care cunoștințele mele de limba engleză sunt suficiente. Mai întâi va trebui să anunț Direcția de Securitate Publică din Coreea despre participarea Armatei a 8-a la acțiunile dedicate Zilei Plantării Copacilor. Apoi va trebui să redactez în engleză planul pentru meciul de baseball între echipele celor două țări, prilejuit de sărbătorirea Zilei Independenței în Statele Unite. Cu alte cuvinte, treaba mea e să redactez informații inutile de dragul prieteniei între cele două popoare.

 – E un frig cumplit, Alice, ca în Alaska, spune Hammet, care intră în birou zâmbind larg.

 – Alaska? Ai fost acolo? îi răspund, cu pricirea lipită de mașina de scris, ca de obicei.

 – Nu ți-am povestit? Înainte să ajung în baza militară Camp Drake din Tokyo, am fost o vreme într-o unitate mică din Alaska. Se afla într-un sătuc numit Cold Bay, un loc pustiu și sterp. Exact ca Seulul.

 – Mi-ar plăcea să-l văd.

Mă căznesc să-mi imaginez pe glob un alt loc uitat de lume precum Seulul, dar nu reușesc.

 – Alice, am noutăți! strigă Hammet deodată, izbind cu pumnul în mașina mea de scris.

Nu l-am mai văzut niciodată atât de entuziasmat. Tresar și degetul îmi scapă pe tasta Y. Pe pagină apare un șir de urme majuscule de pasăre.

 – Știi că Marilyn Monroe s-a căsătorit cu Joe DiMaggio… Acum se află în luna de miere în Japonia și vin încoace! E aproape stabilit. Generalul Christenberry a rugat-o pe Marilyn să dea un recital pentru soldați, și ea a acceptat fără să ezite. Marilyn Monroe vine în Coreea!

Eu și Marilyn


Cartea Eu și Marilyn poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

3,1 rating based on 1.062 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786067797060
Goodreads: 55316275

Author(s):Publisher: Humanitas Fiction
Published: 9/11/2020

Ficțiune istorică și poveste de dragoste cu elemente de roman de spionaj, Eu și Marilyn surprinde tragedia Războiului Coreean, numit „războiul uitat“. În februarie 1954, la șase luni după armistițiu, Marilyn Monroe este invitată să țină câteva concerte la Seul în fața trupelor americane. Fapt real, în jurul căruia Ji-min Lee construiește un roman despre traumele provocate de război, despre supraviețuire, suferință și neașteptată alinare.

Apariție meteorică, senzuală și neverosimilă în rochia ei de mătase, cu umerii goi, Marilyn cântă despre iubire și seducție, vrăjindu-i pe soldați și pe localnici deopotrivă. Dintre toți, numai Alice J. Kim, o tânără care, lucrând ca dactilografă pentru armata americană, ajunge să-i fie translatoare, îi intuiește fragilitatea. Cu părul albit prematur, o nălucă într-un oraș-fantomă, aceasta face parte dintr-o generație de sacrificiu, chinuită de deciziile pe care le-a luat, de amintirea celor pe care i-a lăsat în urmă, de ororile cărora le-a fost martoră. Alice recunoaște în Marilyn un spirit înrudit și se regăsește în onestitatea ei abia disimulată, care o face atât de ușor de rănit. Drumurile tinerei căreia războiul i-a luat până și numele adevărat și ale divei hollywoodiene se intersectează, se separă, iar fiecare iese schimbată din scurta lor întâlnire.
 


Fragmentul zilei – 5 octombrie 2020: Eu și Marilyn – Ji-min Lee

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii