"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 6 august 2020: Șarpe și porumbel – Shelby Mahurin

Orice corp neînsuflețit atins de magie lasă o impresie de neșters. Majoritatea oamenilor remarcă mai întâi mirosul din nări – nu de putreziciune și hoit, ci un parfum grețos de dulce – și gustul înțepător din gură. Unii indivizi aparte simt și o vibrație în aer. O aură ce persistă pe pielea cadavrului. De parcă vraja e încă acolo, urmărește, pândește.

E vie.

Firește, nesăbuiții care făceau imprudența de a vorbi despre asemenea lucruri sfârșeau arși pe rug.

În ultimul an, în Belterra fuseseră găsite treisprezece cadavre – de două ori mai multe decât în toți anii dinainte. În ciuda eforturilor Bisericii de a ascunde împrejurările misterioase ale fiecărui deces, toți morții fuseseră îngropați în sicrie închise.

 – Uite‑l! a zis Coco, arătând spre bărbatul din colț.

Deși lumina lumânărilor îi ascundea jumătate din chip, nu aveai cum să nu recunoști mantia de brocart auriu și lanțul greu de la gât. Stătea țeapăn pe scaun, vizibil stingherit, în vreme ce o femeie mai mult dezbrăcată se lipise de burta lui rotofeie. Nu mi‑am putut stăpâni un rânjet.

Doar madame Labelle ar fi în stare să lase un aristocrat ca Pierre Tremblay să aștepte în mijlocul unui bordel.

 – Vino, a spus Coco, făcând semn spre masa din colțul îndepărtat. Trebuie să apară și Babette imediat.

 – Ce dobitoc fudul se gătește cu brocarturi când e în doliu? am zis.

Coco a aruncat o privire spre Tremblay, peste umăr, și a pufnit ironic.

 – Un dobitoc fudul cu mulți bani.

Fiica lui, Filippa, fusese al șaptelea cadavru descoperit.

După dispariția ei, în miez de noapte, toată aristocrația se cutremurase în momentul în care aceasta reapăruse – cu gâtul tăiat – pe malul râului L’Eau Mélancolique. Dar asta n‑a fost cel mai grav. Se dusese vorba în tot regatul că fata ar fi avut părul alb, pielea zbârcită, ochii sticloși și degetele noduroase. La cei douăzeci și patru de ani ai ei, fusese transformată într‑o babă. Nobilii de‑alde Tremblay nu pricepeau de ce. Tânăra nu avusese dușmani, astfel că asemenea violență era inexplicabilă.

Dar, dacă despre Filippa nu se știa să fi avut dușmani, dobitocul fudul de taică‑său strânsese destui, din cauză că făcea trafic de obiecte magice.

Moartea fiicei lui se voia un avertisment: nimeni nu profita de pe urma vrăjitoarelor fără să suporte consecințele.

 – Bonjour, messieurs!

O curtezană cu părul de culoarea mierii a venit spre noi, fluturând din gene, în speranța că se va alege și ea cu ceva. M‑a pufnit râsul, văzând ocheada nerușinată pe care i‑a aruncat‑o lui Coco. Deși deghizată în bărbat, Coco era izbitor de frumoasă. În ciuda cicatricelor care îi brăzdau pielea ciocolatie a mâinilor – pe care le acoperea cu mănuși – avea obrazul neted, iar ochii negri îi sticleau chiar și în semiîntuneric.

 – Te‑ar tenta să vii cu mine?

 – Scuze, scumpo, am zis pe cel mai lingușitor ton al meu, mângâind mâna curtezanei așa cum văzusem că făceau unii bărbați. Nu suntem disponibili în dimineața asta. O așteptăm pe mademoiselle Babette.

Femeia s‑a bosumflat câteva clipe, apoi i‑a făcut aceeași invitație bărbatului de la masa vecină, care a acceptat numaidecât.

 – Crezi că îl are la el? a întrebat Coco, măsurându‑l pe Tremblay din creștetul capului său chel până în vârful pantofilor lustruiți, zăbovind ceva mai mult asupra degetelor fără podoabe. Poate că Babette ne‑a mințit și e o capcană.

 – Babette e mincinoasă, dar proastă nu e. N‑o să ne trădeze înainte să‑și primească plata.

Le priveam pe celelalte curtezane cu o fascinație morbidă. Cu taliile strânse în cingători și sânii plini revărsați din bluze, se învârteau cu suplețe printre clienți, prefăcându‑se că nu sunt sufocate de corsete.

E drept că multe dintre ele nu purtau corset. Mai exact, nu purtau nimic.

 – Ai dreptate, a zis Coco, scoțând o pungă de bani din haină și aruncând‑o pe masă. O să ne vândă după aceea.

 – Ah, mon amour, m‑ai rănit.

Babette a apărut brusc lângă noi și, zâmbind cu gura până la urechi, mi‑a tras un bobârnac peste borul pălăriei. Spre deosebire de colegele ei de breaslă, își ascundea mare parte a trupului sub mătase purpurie. Un strat gros de fard alb îi acoperea restul de piele – și cicatricele. Acestea îi desenau zigzaguri pe brațe și piept, asemănătoare cu ale lui Coco.

 – Mai pune zece coroane de aur și jur că nici prin gând n‑o să‑mi treacă să vă trădez.

 – Bună dimineața, Babette!

 Chicotind, m‑am proptit cu un picior de masă și m‑am lăsat cu scaunul pe spate, în echilibru.

 – E uluitor cum întotdeauna apari la câteva secunde după ce scoatem banii. Îi adulmeci? am întrebat și m‑am întors spre Coco, văzând‑o că se chinuie să rămână serioasă. Parcă le simte mirosul, zău așa!

 – Bonjour, Louise!

Babette m‑a sărutat pe obraz, apoi s‑a aplecat spre Coco și a șoptit:

 – Ești răpitoare, ca de obicei, Cosette.

Coco și‑a dat ochii peste cap.

 – Ai întârziat.

 – Mă scuzați, a spus Babette, plecând capul, cu un zâmbet mieros. Nu v‑am recunoscut. Nu pricep de ce niște femei atât de frumoase vor să se deghizeze în bărbați.

 – Femeile neînsoțite atrag atenția, știi foarte bine.

Am bătut darabana în masă cu nonșalanță exersată, silindu‑mă să rânjesc.

 – Oricare dintre noi poate fi vrăjitoare.

 – Aiurea! a zis Babette, făcându‑mi cu ochiul. Doar un tâmpit ar putea gândi că două făpturi încântătoare ca voi sunt niște creaturi abjecte și violente.

 – Bineînțeles, am spus, dând din cap, și mi‑am tras pălăria mai jos pe ochi.

Dacă cicatricele lui Coco și ale lui Babette le trădau adevărata identitate, Dames Blanches – Vrăjitoarele Albe – puteau circula după bunul plac, fără a fi recunoscute. Femeia cu piele arămie, care stătea călare pe Tremblay, putea fi una dintre ele. Sau curtezana cu părul ca mierea, care dispăruse puțin mai devreme, la etaj.

 – Din păcate, pentru Biserică e mai important rugul decât interogatoriul. E periculos să fii femeie în vremuri ca astea.

Șarpe și Porumbel

 


Cartea Șarpe și porumbel poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,1 rating based on 56.512 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786067937497
Goodreads: 54260045

Author(s):Publisher: Editura Corint, Colecția: CorinTeens
Published: 7/13/2020

O vrăjitoare și un vânător de vrăjitoare, uniți într-o sfântă căsătorie. Povestea asta nu se poate sfârși decât într-un singur fel – un rug și un băț de chibrit.

În urmă cu doi ani, Louise le Blanc a fugit din clanul ei, adăpostindu-se în orașul Cesarine, renunțând la magie și ducându-și zilele din ce putea fura. În oraș, vrăjitoarele ca Lou sunt temute, de aceea sunt vânate și arse pe rug.

Ca membru al Vânătorilor, ordin aflat sub egida Bisericii, Reid Diggory și-a trăit viața călăuzindu-se după un singur principiu: pe vrăjitoare să n-o lași să trăiască. Dar când Lou, încolțită, îi întinde o capcană, cei doi sunt siliți să facă un compromis – să se căsătorească. Lou, care nu-și poate ignora sentimentele din ce în ce mai puternice, dar care nu are cum să schimbe ceea ce este, trebuie să facă o alegere.

Iar dragostea ne prostește pe toți.

Odată pătrunși în lumea femeilor puternice, a magiei negre și a iubirilor incredibile din acest prim volum, cititorii vor arde de nerăbdare să-și continue periplul.
 


Fragmentul zilei – 6 august 2020: Șarpe și porumbel – Shelby Mahurin

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 
%d blogeri au apreciat: