Fragmentul zilei – 7 ianuarie 2021: Ținutul secetei – Chris Hammer

Martine Scarsden oprește mașina pe podul care duce spre oraș, lăsând motorul pornit. Este un pod cu o singură bandă – nu se poate depăși, nu se poate trece pe lângă -, construit cu zeci de ani în urmă, din lemnul eucalipților de pe malurile râului care trece pe sub pod. Se întinde peste toată zona inundabilă, lung și deformat, cu scândurile scorojite, intrate la apă și zdrăngănind, cu șuruburile slăbite, cu grinzile încovoiate. Martin deschide ușa mașinii și pășește în căldura de la amiaza, feroce și uscată ca într-un cuptor. Pune ambele palme pe balustradă, dar căldura este atât de puternică, încât până și lemnul este prea fierbinte pentru a fi atins. Le ridică repede, împrăștiind fulgi de vopsea albă. Își curăță mâinile cu prosopul umed pe care îl are în jurul gâtului. Privește în jos spre locul în care ar trebui să se afle râul și, în locul lui, vede un mozaic de argilă crăpată, coaptă și pe cale de a se transforma în praf. Cineva a cărat un frigider vechi în locul prin care trecuse apa și l-a lăsat acolo, după ce a scris pe ușa lui: „BERE LA LIBER – PLĂTEȘTI CÂT VREI”. Eucalipții roșiatici de pe malurile râului nu pricep gluma; crăci întregi le-au murit, altele susțin doar smocuri răzlețe de frunze kaki. Martin încearcă să-și ridice ochelarii fumurii, dar soarele este amețitor, prea strălucitor, așa că îi coboară la loc. Intră pe jumătate în mașină și oprește motorul. Nu este nimic de auzit; căldura a absorbit toată viața din lume; nicio cicadă, niciun papagal cacadu, nici măcar corbi, doar podul care scârțâie și plânge în timp ce se dilată și se contractă sub dogoarea soarelui. Nu este niciun pic de vânt. Ziua este atât de fierbinte, că mușcă din el, căutându-i umiditatea; poate simți căldura prin tălpile subțiri ale pantofilor săi de oraș.

Se întoarce cu mașina închiriată, cu aerul condiționat dat la maximum, și coboară de pe pod pe strada principală din Riversend, în cazanul arzător de pe malurile digului. Acolo sunt parcate câteva mașini. Acestea stau întoarse spre trotuar, aliniate toate la un unghi de patruzeci și cinci de grade: autovehicule utilitare și camionete de la ferme și sedanuri de oraș, toate prăfuite și niciuna dintre ele nouă. Martin conduce încet, pândind o mișcare, orice semn de viață, dar are impresia că trece printr-o dioramă. Doar când depășește prima intersecție, la un cvartal distanță de malul râului, pe lângă un soldat de bronz cocoțat pe o coloană, vede un bărbat care se târșâie pe trotuar, în umbra copertinelor magazinelor. Surprinzător, acesta poartă un pardesiu lung și gri, are umerii gârboviți, iar într-o mână strânge o pungă maronie de hârtie.

Martin oprește mașina, dă cu spatele cu grijă, într-o parte, dar nu suficient de grijuliu. Bara de protecție lovește bordura, iar el se strâmbă. Trage frâna de mână, oprește motorul și se ridică. Bordura este înaltă aproape până la genunchi, construită pentru ploile torențiale, iar acum este ornamentată de partea din spate a mașinii lui de închiriat. Se gândește să mute mașina mai în față, depărtată de bancul de beton, dar decide să o lase acolo, paguba fiind deja făcută. Traversează strada și intră la umbra copertinelor, dar nu mai vede nici urmă de omul care se târșâia. Strada este pustie. Martin privește fațadele magazinelor. Primul are o firmă scrisă de mână, lipită pe interiorul ușii de sticlă: „MAGAZINUL SECOND HAND AL MATILDEI. HAINE CU FOȘTI PROPRIETARI IUBITORI. BIBELOURI ȘI CURIOZITĂȚI. DESCHIS MARȚI ȘI JOI DIMINEAȚA”. În această zi de luni, la ora prânzului, ușa este încuiată. Martin inspectează vitrina. Acolo se află o rochie neagră de seară, decorată cu mărgele, și un vechi manechin de croitorie; o jachetă de tweed cu petice de piele la coate, cu tivurile ușor zdrențuite, atârnată de un vechi umeraș din lemn; și o salopetă țipătoare portocalie întinsă pe spătarul unui scaun. O cutie de oțel inoxidabil conține o colecție de umbrele abandonate, prăfuite de atâta stat. Pe un perete se află un afiș care prezintă o femeie în costum de baie întreg huzurind pe un prosop de plajă, în timp ce în spatele ei valurile mângâie nisipul. „PLAJA MANLY. OCEAN ȘI SURF” spune afișul, dar a stat prea multă vreme în geam și soarele din Riverina a diluat roșul de pe costumul de baie și auriul nisipului, lăsând doar o spălăceală albastră, omniprezentă. De-a lungul bazei vitrinei se află o gamă întreagă de pantofi: pantofi de bowling, pantofi de golf, niște cizme de călărie foarte uzate și o pereche de pantofi maro, lustruiți. Împrăștiate în jurul lor, ca un pumn de confeti, se află trupurile moarte al muștelor. Pantofi de oameni morți, decide Martin.

Magazinul de alături este gol și are un semn galben cu negru în fereastră, pe care se poate citi: „DE ÎNCHIRIAT”, dar pe geam se poate distinge conturul unor litere, deși vopseaua a fost îndepărtată; „FRIZERIE”. Martin scoate telefonul și face câteva fotografii, niște notițe vizuale pentru momentul în care se va apuca de scris. Ușa următoare este complet acoperită cu obloane: o fațadă din panouri de lemn, cu două ferestre mici, ambele astupate. Ușa este bine asigurată cu un lanț ruginit si o încuietoare de alamă. Arată de parcă ar fi rămas așa de o viață. Martin face o fotografie cu ușa înlănțuită.

Revenind pe partea cealaltă a drumului, simte din nou fierbințeala prin pantofi și evită peticele de bitum topit. Ajuns la trotuar și la ușurarea oferită de umbră, rămâne surprins privind spre o librărie, chiar acolo unde își parcase mașina: „OAZA. LIBRĂRIE ȘI CAFENEA”, spune semnul atârnat de prelată, cu literele gravate într-o bucată lungă de lemn răsucit. O librărie. Șic. Nu adusese cu el vreo carte, nici nu se gândise la așa ceva până acum. Redactorul său, Max Fuller, îl sunase în zori, propunându-i ideea, repartizându-i subiectul. Martin împachetase în grabă, ajunsese la aeroport cu doar câteva momente înainte de plecare, descărcase decupajele care-i fuseseră trimise prin e-mail, fusese ultimul pasager care traversase pista pentru a se îmbarca în avion. Dar o carte ar prinde bine; dacă trebuie să suporte următoarele câteva zile în acest oraș pustiu, un roman i-ar putea oferi o distracție bine-cuvenită. Încercă ușa, anticipând că și aceasta ar putea fi încuiată. Și totuși, librăria Oaza era deschisă pentru afaceri. Sau, cel puțin, ușa era deschisă.

Ținutul secetei


Cartea Ținutul secetei poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

0,0 rating

ISBN-10:
ISBN-13:
Goodreads:

Author(s): Publisher:
Published: //

 


Fragmentul zilei – 7 ianuarie 2021: Ținutul secetei – Chris Hammer

Alte titluri RAO.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii