"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 7 iulie 2019: Madame Picasso – Anne Girard

Paris, Franța, mai 1911

Eva a venit în fugă de după colț, rotindu-se valvârtej în jurul fântânii arteziene din Place Pigalle, la două jumătate fix. Cum deja întârziase intolerabil de mult, și-a înșfăcat poala rochiei albastre, din stofă cadrilată, a ridicat-o și a luat-o la fugă restul drumului, pe aglomeratul Boulevard de Clichy, ajungând în umbra moriștii roșii a Teatrului Moulin Rouge, care se deslușea deasupra ei. Oamenii se întorceau să se holbeze la femeiușca slabă, băiețoasă – obraji roșii, ochi mari, albaștri și părul de culoarea mahonului, care îi flutura în urmă, amestecându-se cu panglica rubinie a pălăriei de paie pe care o ținea în loc pe cap cu cealaltă mână. Lenjeria intimă îi ieșise la iveală la genunchi, dar nu-i păsa.

A țâșnit pe lângă două trăsuri elegante, trase de cai și care se luptau pentru spațiu cu un automobil electric, apoi a cotit pe o alee îngustă dintre o mercerie și o patiserie împodobită cu paravane curate, de pânză albă cu roz. Da, asta era scurtătura de care îi zisese Sylvette, dar caldarâmul cu bolovani o încetinea. Prea departe de soare ca să se usuce de-a binelea, pietrele erau cenușii și pline de mușchi și aproape a alunecat de două ori. Apoi, cu câteva clipe înainte de a ajunge, a călcat într-o baltă neagră ca smoala și s-a stropit pe ciorapi și pe pantofii negri, cu nasturi pe margini.

 – Ai întârziat, a răsunat o voce exact în secunda în care s-a oprit brusc din mersul ei împiedicat, cu mintea vârtej în cap, de panică.

Șefa de la recuzită, o femeie între două vârste, plana deasupra ei amenințător de înaltă, încadrată de arcada ușii din spate, care dădea spre culise. Mâinile osoase și pătate ale lui Madame Leautaud erau înfipte în șoldurile late, încorsetate ale rochiei negre, din catifea rugoasă. Gulerul ei înalt, din dantelă, îi acoperea gâtul pe de-a-ntregul, iar manșoanele tot din dantelă îi ascundeau încheieturile. Sub un coc de culoarea ardeziei, trăsăturile lăbărțate și expresia feței erau încărcate de dispreț.

Pieptul Evei sălta de la atât alergat și simțea cum îi ard obrajii. Coborâse taman din Montmartre și o tăiase prin Pigalle de una singură.

 – Madame, iertați-mă! Am venit cât de repede am putut, pe cuvânt! a bolborosit ea, chinuindu-se să-și recapete suflul, știind că arăta ceva de speriat.

 – Nu am nevoie de scuzele tale prefăcute aici, m-ai înțeles? Lumea plătește pentru un spectacol și așteaptă să vadă un spectacol, Madmoiselle Humbert. Nu se poate ca din cauza ta să întârziem. Pot să-ți zic un singur lucru însă: n-ai făcut tocmai o primă impresie bună, când sunt atâtea lucruri de pus la punct înainte de o ieșire pe scenă.

Exact în momentul cu pricina, colega ei de cameră, Sylvettte, în costumul ei verde, încărcat de volănașe, și cu ciorapii negri și groși, a ieșit buluc pe alee, nimerind în dreptul ei. Era machiată ca o păpușă, cu gene false, mari și negre și niște buze roșii ca cireșele, desenate peste conturul natural. Părul ei, de culoarea trunchiului de copac, era coafat profesionist într-un coc, în vârful capului.

Probabil că una dintre celelalte fete i-a zis de scandal, pentru că Sylvette a ieșit în apărarea Evei, cu un borcan de pudră albă deschis în mână.

 – N-o să se mai repete, madame, a promis Sylvette cu aprindere, cuprinzând-o pe Eva ca o soră pe după umerii mai mici și mai slabi ca ai ei.

 – Ai noroc că una dintre dansatoare și-a rupt juponul și ciorapii într-o repetiție și, ca și tine acum câteva minute, cusătoarea noastră nu e de găsit pe nicăieri. Altfel, te-aș fi gonit fără să mă sinchisesc. Ah, voi, pupezelor tinere, cu ochii mari cât cepele, veniți aici crezând că fețele voastre frumușele vă vor deschide uși, până când găsiți ceva mai bun sau puneți mâna pe vreun domn de familie bună din public, care să vă facă să vă pierdeți mințile, iar eu rămân a nimănui.

 – Madame, eu muncesc din greu, vă jur, și mie n-o să mi se întâmple din astea. Nu mă interesează să mă salveze niciun bărbat, i-a replicat Eva cu toată convingerea înverșunată de care era în stare o fată minionă de la țară, cu niște ochi albaștri, imenși.

Însă Madame Leautaud nu putea să sufere naivitatea, ambiția sau frumusețea, așa că protestele Evei, făcute cu o jumătate de gură, n-aveau cum să dea roade. Sylvette o avertizase de dimineață că ar putea să primească un șut în dosul ei delicat și să se întoarcă în cămăruța lor din La Ruche (numtă așa din cauza formei de stup a clădirii) înainte să-și dea seama ce-a lovit-o, dacă nu era în stare s-o convingă pe femeie de sinceritatea ei. Sylvette lucra acolo de mai bine de un an și nu era decât fată de cor în două numere, o figură anonimă, pierdută în fundal – una care n-a ajuns niciodată nici măcar în preajma reflectoarelor strălucitoare din fața scenei.

Madame Picasso


Cartea Madame Picasso poate fi achiziționată de la:

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: