Fragmentul zilei – 8 noiembrie 2020: Iubire de probă – Alex Light

EXISTĂ ZILE PE CARE MI LE AMINTEAM DE parcă ar fi fost ieri. Dimineața de vară când mama a învățat, în sfârșit, să folosească un cuptor. Ce coincidență! În aceeași zi, apartamentul nostru a încetat să mai miroasă ca o afumătoare. Sau când aveam zece ani și am reușit să merg pe bicicletă fără roți ajutătoare.

Dar să îmi amintesc nu era mereu bine. Existau și zile pentru care aș fi dat orice să le uit. Ca ziua în care a plecat tata. Sau prima dată când am picat un test la matematică.

Apoi, mai erau și zile ca mai toate cele din viața mea; zile nedemne de luat în seamă, pe care le confundam între ele. Mă obișnuisem să îmi închei fiecare zi cu aceeași întrebare: fusese o zi memorabilă sau numai bună de uitat?

Ziua de azi a tras lozul cel mare la loteria uitării. Și nici măcar n-a început prima oră!

Ședeam sprijinită de ultimul stejar rămas încă în picioare de la Liceul Eastwood, cu o carte pe genunchi. Era locul meu favorit de citit din întregul campus. Ascuns în spatele terenului de fotbal, era suficient de îndepărtat cât să fie intim, însă nu complet izolat. Puteam totuși să văd antrenamentul de dimineață și pe jucătorii din echipă, făcând ture fără tricou pe ei. Era o dovadă suficientă că toamna nu era de găsit nicăieri aici, în însorita Georgie – deși eram convinsă că ei ar fi stat fără tricou chiar dacă erau sub zero grade. Poate că să-ți arăți mușchii abdominali ținea degerăturile la distanță.

Ridicând nasul din carte, am aruncat rapid o privire spre ei. Nimic mai mult, însă a fost suficient ca să văd grupurile de elevi aliniați pe margine. De fapt, erau aproape numai fete. Trebuia să recunosc că să te trezești devreme doar ca să te uiți la un antrenament de fotbal cerea multă dedicare. În plus, nu era mai puțin ciudat să te trezești devreme ca să citești în liniște.

Credeam că pasiunea mea pentru romane de dragoste dispăruse odată cu divorțul părinților mei. În schimb, devenisem și mai avidă. Citeam două cărți pe săptămână. Nu mă mai săturam. Parcă m-aș fi gândit că, dacă iubirea nu există în realitate, există măcar în ficțiune. Paginile o țineau în siguranță. Suferința era controlată. Nu existau urmări, și nici șoc posttraumatic. Există un motiv pentru care toate cărțile se încheie chiar după ce cuplul ajunge împreună. Nimeni nu vrea să continue să citească până când cei doi ajung din fericiți, nefericiți. Nu-i așa?

Am sărit în sus când a sunat clopoțelul. Cartea mi-a căzut și am ridicat-o repede, înainte să se păteze de verdele ierbii. Mi-am îndesat lucrurile în geantă și am luat-o la picior în josul dealului, străbătând apoi terenul și coridoarele cu dulapuri albastre, acum animate de elevi care se grăbeau să ajungă la timp la prima oră. Erau comici. Bobocii alergau de parcă viețile le-ar fi fost în pericol, în timp ce elevii din ultimul an se sprijineau alene de dulapuri, de parcă legile timpului nu li s-ar fi aplicat și lor. Am trecut pe lângă toți și mi-am croit drum spre ora de engleză. Nu îmi plăcea să întârzii, nu pentru că aș fi fost vreo mironosiță, ci pentru că detestam felul în care se holba lumea – de parcă să ajungi după clopoțel ar fi deschis sezonul de priviri urâte.

 – Bună dimineața, domnișoară Copper! am strigat, intrând în clasă.

I-am făcut profesoarei cu mâna. A mârâit, și-a întors ochii spre ecranul computerului, iar eu am zâmbit. Unele lucruri rămâneau mereu la fel. Puteam conta întotdeauna pe ostilitatea ei matinală.

După ce am ajuns în banca mea din ultimul rând, m-am întors la cartea mea. Personajele se sărutau. Oare dragostea chiar putea face timpul să se oprească? De ce făcea fiecare personaj feminin să simtă că trăiește? Nu trăia și înainte să îl cunoască pe el? Sau era într-o stare comatoasă, ca un zombi? Cum schimba asta iubirea și, mai important, de ce nu mă puteam sătura de porcăriile astea complet nerealiste?

Gândurile mi-au fost întrerupte când cele două fete din fața mea mi-au atras atenția. Una arăta spre ușă, iar cealaltă își îndrepta gulerul bluzei și își aranja părul. Asta nu putea însemna decât că…

Brett Wells a intrat în clasă așa cum intră soarele pe geam – lent, captivant. Timpul a părut să stea în loc cât i-a zâmbit profesoarei și s-a îndreptat spre banca din fața mea. Am aruncat o privire la ceas, să mă asigur că nu se oprise.

Trebuia să recunosc că era, probabil, singura persoană care făcea neclară linia dintre ficțiune și realitate. Avea părul mai degrabă auriu decât șaten, un zâmbet natural și o perfecțiune neclintită. Era ușor să te pierzi în ochii lui albaștri, luminoși. Parcă ar fi pășit afară dintre paginile unei cărți și s-ar fi materializat în fața mea. Nu era de mirare că jumătate din elevi erau îndrăgostiți de el. Nici măcar profesoarele nu erau imune. Cred că domnișoara Copper se înroșise. Bleah!

Pe lângă aura pe care o răspândea, mai era și faptul că părinții lui se numărau printre cei mai generoși din întreaga școală. Înainte să termine clasa a noua, începuseră să circule zvonuri că familia lui urma să doneze câteva mii de dolari pentru renovarea terenului de fotbal. Erau foarte înstăriți. De ce? Nu aveam nicio idee. Dar când începuse semestrul, acum câteva săptămâni, porțile sclipeau, vopseaua de pe teren era încă proaspătă, iar tribunele nu mai erau acoperite de praf și de gume lipite, în toate culorile. Familia Wells intervenise.

Acum mă uitam la jacheta bleumarin, stil universitate, agățată de spătarul scaunului pe care ședea. Era ca un steag care flutura anunțând că el era Brett Wells, căpitanul echipei de fotbal. Nu că aș fi știut altceva despre el decât bârfele pe care le auzeam sau cecurile pe care le scriau părinții lui. Dar o parte din mine se întreba dacă era într-adevăr atât de amabil cum spunea lumea sau dacă el chiar nu avea nicio relație la activ. Cu un chip ca al lui, mă îndoiam.

 – Becca Hart? a întrebat domnișoara Copper, scoțându-mă din ale mele. Ai vrea să îmi răspunzi la întrebare, după ce termini de visat cu ochii deschiși?

Am simțit că mi se înroșesc întâi gâtul, apoi obrajii. O clipă mai târziu, am simțit că îmi ard până și degetele de la picioare.

 – Care era întrebarea? am reușit să îngaim.

 -— Te rugasem să definești conceptul de cuplu născut sub o stea potrivnică.

Am răsfoit paginile caietului până am ajuns la lecția de ieri.

 – Cuplul născut sub o stea potrivnică este compus din două persoane a căror dragoste este menită să nu se împlinească, am citit cu voce tare. Există atât de multe forțe care se opun relației lor, că nici măcar stelele nu îi pot ține împreună.

Mulțumită, domnișoara Copper a scris răspunsul meu pe tablă. Scârțâitul cretei a umplut tăcerea care se așternuse peste clasă. Când s-a întors, în sfârșit, inima îmi bătea din nou în ritm normal. Asta până când a spus:

 – Și crezi că a meritat ca Romeo și Julieta să lupte pentru dragostea lor, știind că era sortită eșecului?

De obicei, preferam să evit să vorbesc la ore. Dar când subiectul era dragostea în literatură, aveam prostul obicei de a mă lansa în scurte sesiuni de bătut câmpii.

Am clătinat din cap.

 

Iubire de probă

 


Cartea Iubire de probă poate fi cumpărată de la:

 

 

 

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.

 


Average Rating:

3,6 rating based on 24.952 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786069508008
Goodreads: 55800354

Author(s):Publisher: CorinTeens
Published: 10//2020

Becca Hart este o adolescentă de 17 ani care nu a avut niciodată un iubit. Ei nu-i displace să fie singură, dar nu-i place deloc că prietena ei cea mai bună o tachinează mereu pe chestia asta. Așa că se pretinde ca este îndrăgostită, în secret, de cineva.

Brett Wells are tot ce-și poate dori la vârsta lui. Este căpitanul echipei de fotbal și unul dintre cei mai populari tipi de la școală, așa că găsirea unei iubite n-ar trebui să reprezinte o problemă. Este foarte preocupat de viitor și nu de cine-l va însoți la balul de absolvire, așa că decide să devină misteriosul iubit al colegei sale.

E soluția perfectă: el scapă de cei care îl bat la cap că nu iese cu nimeni, iar ea poate continua cu păcăleala. Dar să se prefacă a fi un cuplu perfect nu este chiar ușor, mai ales când abia se cunosc unul pe celălalt. Puțin câte puțin, cei doi încep să-și dea seama că au mai multe în comun decât și-au închipuit vreodată.

La un moment dat granița dintre real și fals începe să se destrame, iar adolescenții sunt siliți să răspundă la întrebarea: nu cumva această iubire de probă e singurul lucru adevărat din viețile lor?
 

Fragmentul zilei – 8 noiembrie 2020: Iubire de probă – Alex Light

Alte titluri Corint.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii