BAZA RUSEASCĂ
AMPRENTA „ZONEI”
Mediul criminalității […] destramă țesutul societății noastre civile încă imature. Uneori […] el se substituie chiar societății civile. — Valeri Zorkin, președintele Curții Constituționale a Rusiei
Rușii sunt încă foarte arhaici. […] Noi nu suntem cetățeni, ci mai degrabă un soi de trib.— Igor Iurghens, consilier al președintelui Medvedev
Civilizația sovietică era în același timp un amestec de închisoare și grădiniță.— Svetlana Aleksievici
Un factor în mare parte subestimat al genezei Rusiei de astăzi este influența universului carceral. Societatea sovietică era o magmă atomizată, traversată de mici rețele neoficiale menite să eludeze prohibițiile statului. Cum orice activitate economică individuală – la fel ca „parazitismul” – era pedepsită, numărul sovieticilor trecuți prin Gulag era considerabil. Din 1960 și până la sfârșitul anilor 1980, au fost pronunțate 35 de milioane de sentințe de detenție. În 1997, erau încă 900.000 de deținuți în Rusia. Astăzi, unul din patru ruși a trecut prin detenție, iar în unele orașe siberiene, unul din doi, ba chiar întreaga populație masculină. „Zona” a impregnat societatea rusă, influență atestată de evoluția limbii începând cu sfârșitul anilor 1980. Limba rusă a devenit într‑o asemenea măsură „penală”, încât argoul închisorilor și newspeak‑ul infractorilor nu mai șochează pe nimeni: însuși președintele Putin face uz de ele frecvent.
Închisoarea și lagărele au servit drept interfață între lumea infractorilor și restul societății ruse. Infractorii erau „apropiați social” de bolșevici. Conform ideologiei la modă în anii 1920 și 1930, ei puteau fi „reeducați” și transformați în comuniști adevărați. La rândul lor, penalii erau bucuroși să încurajeze astfel de iluzii, ceea ce le permitea să supraviețuiască mulțumită unor condiții de detenție mai bune decât cele rezervate „politicilor”. În anii 1930, această lume interlopă sovietică devine încetul cu încetul un „ordin clandestin” tentacular (expresia îi aparține lui Varlam Șalamov, autorul Povestirilor din Kolîma), ierarhizat, guvernat de un cod intern (poniatie) ce continuă să se dezvolte până prin anii 1970. Autoritatea criminală, vor v zakone, e cooptată de comunitatea hoților. Candidatura îi este examinată în amănunt: aspirantul la poziție trebuie să fi fost deținut în lagăre, să nu fi cooperat niciodată cu autoritățile, să nu fi fost niciodată sodomizat și să aibă sprijinul altor două căpetenii criminale. Dacă îndeplinește aceste condiții, el e „încoronat” în timpul unei adunări a vorî v zakone și face următorul jurământ: „Sunt mort. N‑am rude, pentru mine nu există decât codul hoților și tovarășii mei”. În epoca stalinistă, un vor v zakone nu avea dreptul să întrețină relații de lungă durată cu o femeie sau să aibă averi personale. Tot ce se obținea prin jaf era vărsat la obșceak, casieria grupului. De reținut că mafia rusească își are elitele ei, mai sus‑numiții vorî v zakone, însă nu și un centru al puterii. Diverse grupuri rivale se luptă pentru controlul teritoriilor și activităților rentabile.
Rețeaua de vorî v zakone se extinde de la începutul anilor 1930, în paralel cu extinderea Gulagului, când lagărele de concentrare devin lagăre de muncă, când Arhipelagul Gulag cuprinde toată Uniunea Sovietică, umflat de afluxul de țărani deculacizați. Se pune atunci problema supravegherii și controlării acestei mase enorme de deținuți. Administrația carcerală găsește soluția: sarcina de a menține ordinea în locurile de detenție e încredințată lumii interlope. Ceilalți deținuți, și mai ales „politicii”, sunt supuși infractorilor și trebuie să îndure hărțuirea și sadismul acestora. „Criminalii cei mai inveterați se vedeau înzestrați cu o putere nelimitată asupra insulelor Arhipelagului, asupra compatrioților lor […], o putere la care n‑ar fi putut visa vreodată în stare de libertate – dispuneau de oameni ca de sclavi…”, scrie Soljenițîn.
Mentalitatea interlopă pătrunde în societate mai întâi prin intermediul lagărelor. În timpul celui de‑al Doilea Război Mondial, infractorii sunt eliberați din lagăre și înrolați în Armata Roșie. Ei se disting în misiunile de recunoaștere și în operațiunile din spatele frontului. După război, se dezlănțuie un val de banditism: infractorii noștri lăsați la vatră se întorc la activitățile lor obișnuite, căliți de pregătirea lor militară. Curând, îi regăsim din nou în lagăre, unde hoții rămași în detenție în timpul războiului le fac o primire glacială, acuzându‑i că au trădat codul și au trecut de partea dușmanului. Foștii lor fârtați îi vânează fără milă. Între timp, explozia de crimă organizată din țară îngrijorează autoritățile sovietice, care încep să înțeleagă primejdia pe care o reprezintă politica de alianță cu cei „apropiați social”. Ele vor profita de dezbinarea din lumea interlopă pentru a stârni un război civil. Desprinzând un număr de vorî v zakone de codul hoților, care interzice orice cooperare cu reprezentanții puterii, autoritățile sovietice reușesc să‑i transforme pe aceștia în colaboraționiști declarați ai administrației penitenciare. Începând din 1948, Arhipelagul Gulag e zguduit de o luptă pe viață și pe moarte între suki (infractorii cooptați de autorități) și cei rămași fideli codului hoților. Acest conflict sângeros îi va slăbi pe vorî v zakone, dar fără să ducă la dispariția lor. Ei supraviețuiesc în cântecele, eroii și modelele unui folclor de legendă. Înăsprirea politicii penitenciare sub Hrușciov începând din 1961 se va traduce printr‑o nouă închidere a lagărelor, rebotezate „colonii”, și o presiune crescută asupra deținuților, pe care autoritățile caută să‑i recruteze în scopul menținerii ordinii. Așa se naște o mafie nouă, extrem de brutală, călită de rezistența la politica punitivă a administrației carcerale. În timpul regimului lui Brejnev, vorî v zakone evoluează. Ei adună averi personale, mai ales prin extorcarea așa‑numiților țehoviki, întreprinzători ai economiei paralele ce se dezvoltă în anii 1970.
Cartea Putin și putinismul poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,3 rating based on 137 ratings (all editions)
ISBN-10: 973506989X
ISBN-13: 9789735069896
Goodreads: 55847037
Author(s):Publisher: Humanitas
Published: 11//2020
Cum să definim regimul putinist? Este oare vorba de un autoritarism camuflat sub aparențe democratice? Sau avem de-a face cu o formă deghizată de autocrație care se înscrie în continuitatea istoriei ruse? Ne aflăm mai degrabă în fața unei oligarhii mafiote care nu vrea decât să se îmbogățească? În ce fel și-a pus KGB-ul amprenta asupra Rusiei de astăzi? Oare regimul lui Putin se poate identifica în întregime cu stăpânul de la Kremlin? Îi va supraviețui? Care sunt rezervele sale de stabilitate? Din ce cauză opoziția rusă dă sentimentul că e slabă și dezbinată în fața unui regim ale cărui eșecuri sunt tot mai flagrante? Françoise Thom —una dintre cele mai cunoscute specialiste în istoria Uniunii Sovietice și a Rusiei postcomuniste — analizează politica externă a Rusiei pe baza evoluțiilor din politica sa internă. Astfel apare paradoxul acestei țări: afirmarea unei „civilizații ruse“ care întoarce spatele Occidentului ascunde pasiunea nihilistă a Kremlinului și influența ei nefastă în Rusia și în lume.
„Potrivit lui Françoise Thom, Rusia postsovietică este structurată, ca în timpul țarilor, de un vast „imperiu“ teritorial controlat de o putere centralizatoare și abuzivă, care confiscă arbitrar și sistematic… bogățiile acestei țări enorme, în beneficiul unei oligarhii supuse unui clan și conducătorului său, Vladimir Putin.“ ( Esprit )
„Trei obstacole fundamentale stau în calea înțelegerii fenomenului putinist. Primul ține de perceperea greșită a postcomunismului rus în termeni de «tranziție»; ne concentrăm asupra presupusului punct terminus (democrația liberală), fără să ne întrebăm dacă substratul social permite o astfel de evoluție. A doua eroare de perspectivă e să credem că fenomenul putinist coincide cronologic cu venirea la putere a lui Putin în 1999‒2000 și că sistemul putinist reprezintă antiteza regimului lui Boris Elțin, când de fapt bazele acestui sistem sunt puse încă din 1992‒1993, iar rădăcinile lui sunt cu mult mai vechi. A treia greșeală este să ne imaginăm că acest regim e specific rusesc, în timp ce el s-a născut prin conectarea societății postcomuniste arhaice la tendințe cât se poate de recente și foarte puțin înțelese, care acționează în societățile noastre occidentale postmoderne. Tocmai această originalitate a fenomenului putinist îl face greu de definit.“ (FRANÇOISE THOM)
Fragmentul zilei – 9 noiembrie 2020: Putin și putinismul – Francoise Thom
Alte titluri Humanitas.