Restul serii a trecut ca gândul.
Ceea ce, în teorie cel puțin, trebuia să fie o petrecere, a devenit rapid o reuniune tensionată. După plecarea lui Raeran, care putea fi interpretată în atât de multe feluri, toți cei de față au început să-și arunce priviri stânjenite, neștiind cum s-ar fi cuvenit să se arate. Dacă aș fi avut curajul elfului, aș fi fugit și eu unde aș fi văzut cu ochii. Dar nici vorbă de atâta impetuozitate la mine, astfel că am stat și am îndurat căutăturile compătimitoare ale elfilor și oamenilor.
Mila și curiozitatea se împleteau straniu în privirile regelui și reginei. Aghor își însângerase buzele de la atâta mușcat nervos. Știam că punea mariajul dintre mine și Raeran pe seama neputinței sale de a rezolva o chestiune pentru care tata ar fi găsit o soluție în doi timpi și trei mișcări. La fel ca oricare dintre frații și surorile mele, se trezise dintr-odată în postura de adult, fără să fi avut timp să se coacă pe îndelete și să simtă măcar o sămânță de maturitate influențându-i deciziile. Gita se comporta de parcă, dintr-odată, uitase cine eram și avea nevoie de spațiu pentru a se obișnui cu prezența mea, în vreme ce Yanti nu scosese un cuvânt de când refuzase rolul pregătit de Saelind în marea farsă menită să ne salveze familia. Yamal, în schimb, a turuit cât pentru fiecare dintre ai mei despre lucruri la care, de la un moment dat încolo, nici n-am mai fost atentă.
M-am dezmeticit abia când, în liniștea nopții, m-am furișat spre balconul de unde se vedea marea. Ajunsesem în camera mea într-un final și încercam să adorm și să uit de tot, dar emoțiile adunate laolaltă într-o singură seară se dovediseră greu de domolit. Mă sufocasem între cei patru pereți ai odăii. Nu mai regăseam niciunde calmul primei nopți petrecute aici. Desigur că ambianța era aceeași, patul, la fel de moale, iar dincolo de ferestre peisajul încânta cu aceeași magie. Eu mă schimbasem. Sau poate că era vorba de răceala inelului de pe degetul meu. Sau de greutatea acelui lănțișor în jurul gâtului. Nu știam sigur de unde mi se alimenta tulburarea acelei seri.
În lipsa oricăror elemente de care să mă agăț și să le încarc cu vina stării mele deplorabile, acele obiecte nevinovate preluaseră toată povara. Înainte să ies pe ușă, mi-am desfăcut lănțișorul și l-am lăsat pe masă. Apoi, simțindu-mă ca o trădătoare, l-am strecurat în buzunarul rochiei. Așa îl puteam avea aproape fără să-i simt atingerea. Am vrut să scot și inelul, dar ceva anume din felul în care strălucea în noapte m-a făcut sa-l las la locul lui.
Luna, mai mare decât mi se păruse în urmă cu câteva zile, strălucind incandescent, părea gata să cadă în mare. Reflexiile ei argintii se oglindeau în fâșii unduitoare pe suprafața apei, abia mângâiată de un vânt jucăuș.
Vocile limpezi ale elfilor cântăreți se ridicară ca o șoaptă în văzduh, apoi se împliniră într-un crescendo ce-mi făcu pielea de găină. Am întors capul spre coridorul atât de aglomerat pe timp de zi. Nu știu de ce am făcut-o. Doar vocile nu veneau dintr-acolo. Nu păreau să izvorască de undeva anume, ci din orice frunză, piatră sau vietate aciuată în citadelă. Nu înțelegeam cuvintele, însă pacea radia din fiecare dintre ele. Ritmurile erau lente, doinite, iar interpretarea, atât de maiestuoasă, încât nu mai puteam face distincție clară între voci și instrumente. Când și când, amploarea sunetelor scădea, și un glas puternic unduia magie peste toată suflarea din cetate. Nu mai auzisem nicăieri ceva asemănător. Tonurile armonioase se împleteau în inima mea, părând să-i transmită ei taine pe care mintea nu le putea desluși.
– Ce faci aici? Credeam că dormi! am auzit în spatele meu.
M-am rotit pe călcâie, smulsă din reverie de tonul agitat al lui Saelind. Mi-am șters iute lacrimile ce încă nu apucaseră să alunece pe obraji. Nu mi-a observat roșeața din ochi, căci privirile i-au coborât spre pieptul meu, de unde lipsea lănțișorul primit în timpul ceremoniei de uniune.
– Unde e? făcu, transfigurată dintr-odată, apropiindu-se de mine cu un aer aproape amenințător. Lănțișorul! Unde e?
M-am dat un pas înapoi, luată prin surprindere. Am vrut să duc mâna spre buzunar, însă ea mi-a luat-o înainte și, cu un gest smucit, și-a strecurat degetele în mica ascunzătoare. Oftând, a scos bijuteria și mi-a agățat-o în jurul gâtului.
– Au! am scâncit când una dintre zale mi s-a agățat într-o șuviță și mi-a smuls-o din coc.
– Să n-o mai scoți, auzi? mă certă. Timp de o săptămână să n-o scoți.
– De ce? am ridicat din sprâncene, curioasă, uitând să mă mai supăr pe ea pentru brutalitatea cu care mă trata.
– E perioada în care soții se pot răzgândi în cazul unei căsătorii în pripă. Tu și Raeran nu ați avut bethrotal, acea logodnă de un an în care cei doi au timp să se gândească dacă își doresc cu adevărat căsătoria și, cum uniunea nu s-a pecetluit și cu uniunea trupurilor, nu este definitvă pentru o săptămână.
A prins sticlirea însuflețită din ochii mei. Buzele i s-au depărtat ca pentru a spune ceva, dar n-a mai făcut-o.
– Poate că ar fi mai bine ca lui Raeran să i se acorde dreptul de a se răzgândi pe viață, am clătinat amar din cap.
Expresia bătăioasă de pe chipul ei se topi pe dată într-una îngrijorată.
– Îmi pare rău dacă a fost așa… ăăă… brusc…, începu șovăitor.
– Nu e vorba despre asta, am oprit-o. Pentru a-mi salva familia aș face lucruri de neimaginat. Să mă mărit fără niciun avertisment în timpul unei cine, între felurile unu și doi, e nimic. Nu despre mine este vorba, ci despre fratele tău.
Cartea Regatul inocenților. Cartea a doua poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,8 rating based on 52 ratings (all editions)
ISBN-10:
ISBN-13: 9786068862873
Goodreads: 54168150
Author(s):Publisher: Quantum Publishers
Published: 6//2020
„Combinația perfectă între Tolkien și George Martin.”
Raluca Alina Iorga
Cu familia zdrobită, căminul destrămat, mama și doi dintre frați uciși, viața lui Nayan Toril pare să fi ajuns la final înainte de a fi început.
Însoțită de Gita, Yanti, Aghor – frații ei – și de bucătăreasa familiei, Yamal, Nayan ajunge în citadela elfilor, în Esrendell.
Pentru că elfii îi sunt recunoscători fetei muritoare pentru viața mezinei lor, căci Saelind a fost salvată de la moarte în Pădurea de Smarald, decid s-o ajute să-și scoată tatăl din temnițele regale și să-și găsească frații ascunși de furia boierului Nadas.
Însoțiți de fiii reginei elfilor din Esrendell, Torilii se întorc în Erfenor cu speranța că regele Samarth va onora înțelegerea semnată în urmă cu peste 600 de ani de conducătorii de atunci ai celor două seminții, și îl va elibera pe boierul Ishaan Toril.
Însă, de îndată ce pășesc în regatului oamenilor, piedici de neimaginat li se pun de-a curmezișul.
Elfii și oamenii ajung să se cunoască la bine și la greu. Atașamentele se adâncesc, loialitatea devine de nezdruncinat, iar dragostea… Ei, bine! Despre asta va trebui să citiți în cartea a doua.
Fragmentul zilei – 9 august 2020: Regatul inocenților. Cartea a doua – Theo Anghel