Aurul diavolului – fragment

Era în anul Domnului 1295 când scutierii cavalerului Bruno von Hirscheberg au întâlnit în pădurile acestuia, chiar în vadul râului, un călător singuratic. O căruță prăpădită stătea înclinată în mijlocul curentului, iar de pe capra acesteia un bărbat cărunt blestema biciuind calul înhămat la ea. Animalul era plin de sudoare și oricât se opintea în hamuri nechezând, căruța se afunda tot mai mult în pietrișul vadului și nu se clintea din loc.

 – Hei! strigă unul dintre scutieri, un bărbat cu numele de Egbert, și intră în vad cu calul lui. Te putem ajuta, străine? Mi se pare că ai dat de greu.

Ceilalți călăreți îl urmară, cinci băieți tineri și puternici.