Bogdan Coșa

După câteva case, zgomotul străzii principale s-a mai atenuat. De pe pragurile scuterelor și de sub mașinile parcate de-a curmezișul îmi urmăreau urcușul o puzderie de pisici nici prea fricoase, nici foarte prietenoase, de care fuseserăm sfătuiți să nu ne atingem. Aerul umed îmi umplea nările, forțându-mă să-i ghicesc aromele. Sleit, trăgeam de mine la … Citește mai mult