"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 8 aprilie 2017: Pisicile războinice. Vol. 4: Furtuna – Erin Hunter

Dând mânios din coadă, a înșfăcat porumbelul, întrebându-se dacă nu era mai bine să-l care el în tabără pentru Labă de Nor. Un războinic trebuie să fie responsabil de propria pradă, a decis el, aruncând porumbelul într-un smoc de iarbă și culcând micile tulpini verzi, pentru a acoperi pasărea grăsună; i-ar fi plăcut să fie sigur că Labă de Nor avea să se întoarcă și să îl ducă, împreună cu restul prăzii, bătrânilor înfometați. Dacă nu-l aducea acasă, n-avea decât să flămânzească, a hotărât Inimă de Foc. Ucenicul trebuia să învețe că prada nu poate fi irosită nici măcar vara.

Soarele se ridica pe cer, pârjolind pământul și storcând și ultima picătură de umezeală din frunzele copacilor. Inimă de Foc a ciulit urechile. Pădurea era în continuare straniu de liniștită, ca și cum ființele ce locuiau în ea s-ar fi ascuns până ce umbra serii le-ar fi alinat după încă o zi de căldură sufocantă. Tăcerea aceasta neclintită îl deranja, îi făcea trupul să freamăte cuprins de temeri. Poate c-ar fi trebuit totuși să meargă după Labă de Nor.

„Tu ai încercat să-l avertizezi în legătură cu Gheară de Tigru!” – Inimă de Foc aproape că auzea vocea familiară a celui mai bun prieten al lui, Dungă Cenușie, și a tresărit, copleșit de amintirile dulci-amărui. Asta i-ar fi spus fostul războinic al Clanului Tunetului, dacă ar fi fost acolo. Se antrenaseră împreună, ca ucenici, și luptaseră unul lângă altul până ce iubirea și tragedia i-au despărțit. Dungă Cenușie se îndrăgostise de o pisică din alt clan, dar poate că, dacă Pârâu Argintiu nu ar fi murit dând naștere puilor, Dungă Cenușie ar fi rămas în clanul lui. Inimă de Foc și l-a amintit din nou pe Dungă Cenușie cărând cei doi pui spre teritoriul Clanului Râului, ducându-i să facă parte din clanul mamei lor.

Și-a simțit umerii împovărați de o durere grea. Îi simțea lipsa și încă purta conversații cu el, în gând, aproape în fiecare zi. Își cunoștea atât de bine vechiul prieten, încât nu era greu să-și imagineze ce-ar fi spus.

Inimă de Foc s-a scuturat, gonind amintirile cu un zvâcnet al urechilor. Era momentul să se întoarcă în tabără. Era secundul Clanului Tunetului, avea grupuri de vânătoare și patrule de organizat. Labă de Nor trebuia să se descurce și singur.

Pământul era uscat sub labele lui Inimă de Foc, în timp ce alerga prin pădure până deasupra râpei în care se afla tabăra. A ezitat preț de o clipă, oprindu-se și bucurându-se de valul de mândrie și afecțiune care îl inunda de câte ori se apropia de căminul său din pădure. Cu toate că își petrecuse copilăria în ținutul Două-Picioare, știuse încă din prima clipă în care pusese laba în pădure că acolo e locul lui.

Sub el, tabăra Clanului Tunetului era bine ascunsă de tufișurile stufoase de mărăcini. Grăbindu-se să coboare povârnișul, Inimă de Foc a urmat cărarea bătătorită spre tunelul de orz sălbatic ce ducea în tabără.

Blană Albastră era întinsă lângă intrarea în vizuina puilor, încălzindu-și burta umflată în soarele dimineții. Până de curând se aflase în vizuina războinicilor, însă la un moment dat s-a mutat cu celelalte regine, așteptând să dea naștere primilor ei pui.

Lângă ea, Față Dungată își privea înduioșată cei doi pui care se jucau în țărână, ridicând vălătuci mici de praf. Erau frații adoptivi ai lui Labă de Nor; când Inimă de Foc l-a adus în tabără pe primul născut al surorii lui, Față Dungată fusese de acord să alăpteze puiul neajutorat.

Labă de Nor devenise de curând ucenic, iar în scurt timp și puii lui Față Dungată aveau să pornească pe același drum.

Murmurul mai multor voci l-a făcut pe Inimă de Foc să-și întoarcă privirea spre Piatra Mare, aflată în capătul luminișului. Câțiva războinici se strânseseră în umbra pietrei pe care se urca de obicei Stea Albastră, conducătoarea Clanului Tunetului, când voia să li se adreseze pisicilor din clan. Inimă de Foc a recunoscut blana tărcată a lui Dungă Neagră, umbra micuță a lui Vânt Ager și capul ca de nea al lui Vifor Alb.

În timp ce Inimă de Foc pășea în tăcere pe țărâna arsă de soare, mieunatul nemulțumit al lui Dungă Neagră răsuna deasupra celorlalte voci:

– Și cine o să conducă patrula de la prânz?

– O să hotărască Inimă de Foc, când se va întoarce de la vânătoare, i-a răspuns calm Vifor Alb.

Era clar că bătrânul războinic nu avea de gând să se lase întărâtat de tonul ostil al lui Dungă Neagră.

– Ar fi trebuit să se întoarcă până acum, s-a plâns Blană Pământie, un motan tărcat maroniu, care-și făcuse ucenicia în același timp cu Inimă de Foc.

– M-am întors, a intervenit el, croindu-și drum printre războinici și așezându-se lângă Vifor Alb.

– În fine, acum că te-ai întors, ne spui cine o să conducă patrula de la prânz? a mieunat Dungă Neagră, aruncându-i o privire rece.

Inimă de Foc își simțea pielea fierbinte pe sub blană, în ciuda umbrei aruncate de Piatra Mare. Din întregul clan, Dungă Neagră fusese cel mai apropiat de Gheară de Tigru, iar secundul nu se putea abține să se întrebe cât de profundă îi e loialitatea, cu toate că Dungă Neagră decisese să rămână în clan atunci când fostul lui aliat plecase în exil.

– Coadă Lungă va conduce patrula, a mieunat Inimă de Foc.

Dungă Neagră și-a mutat încet privirea de la Inimă de Foc la Vifor Alb, în timp ce mustățile îi tresăreau și ochii îi străluceau batjocoritor. Inimă de Foc a înghițit în sec cu greu, temându-se că a spus o prostie.

– Ăăă, Coadă Lungă a ieșit cu ucenicul lui, i-a explicat Vânt Ager cu o expresie stânjenită. El și Labă Iute se întorc abia diseară, mai știi?

Blană Pământie l-a privit disprețuitor.

Inimă de Foc a scrâșnit din colți. Ar fi trebuit să știe asta!

– Atunci Vânt Ager. Poți să-i iei pe Blană de Ferigă și Blană Pământie cu tine.

– Blană de Ferigă nu poate să țină pasul cu noi, a mieunat Blană Pământie. Încă mai șchiopătează după bătălia cu pisicile vagaboande.

– Bine, bine.

Inimă de Foc încerca să-și ascundă neliniștea tot mai mare, dar simțea că aruncă nume la întâmplare:

– Blană de Ferigă poate să meargă la vânătoare cu Blană de Șoarece și… și …

– Aș vrea și eu să vânez cu ei, s-a oferit Furtună de Nisip.

Inimă de Foc, clipind recunoscător spre pisica portocalie, a continuat:

– … Și cu Furtună de Nisip.

– Dar cu patrula cum rămâne? O să și treacă prânzul dacă nu ne hotărâm! a mieunat Dungă Neagră.

– Poți să i te alături lui Vânt Ager pentru patrulă, s-a răstit Inimă de Foc.

– Și patrula de seară? a întrebat cu blândețe Blană de Șoarece.

Inimă de Foc a privit-o lung, simțind că mintea i se golise dintr-odată.

Mieunatul răgușit al lui Vifor Alb a răsunat de lângă Inimă de Foc:

– Aș vrea să conduc eu patrula de seară. Crezi că Labă Iute și Coadă Lungă mi s-ar alătura, după ce se întorc?

– Sigur că da.

Inimă de Foc s-a uitat în jur, scrutând fețele războinicilor și observând ușurat că par cu toții mulțumiți.

Pisicile s-au îndepărtat, lăsându-l pe Inimă de Foc singur cu Vifor Alb.

– Mulțumesc, a mieunat el, plecându-și capul în fața bătrânului războinic. Cred c-ar fi trebuit să organizez patrulele mai din timp.

– O să-ți fie din ce în ce mai ușor, l-a liniștit Vifor Alb. Ne-am obișnuit cu toții ca Gheară de Tigru să ne spună exact ce să facem și când.

Inimă de Foc și-a îndepărtat privirea întristat.

– Sunt cu toții mai arțăgoși decât de obicei, a continuat Vifor Alb. Trădarea lui Gheară de Tigru a zguduit tot clanul.

Inimă de Foc l-a privit lung pe războinicul alb, dându-și seama că acesta încearcă să-l încurajeze. Era ușor să uite că faptele lui Gheară de Tigru fuseseră un șoc imens pentru restul clanului. Inimă de Foc știa de ceva vreme că dorința de putere a lui Gheară de Tigru îl împinsese pe acesta să comită crime și să mintă. Dar celorlalte pisici le venise greu să creadă că neînfricatul războinic se putuse întoarce împotriva propriului clan. Cuvintele lui Vifor Alb i-au amintit lui Inimă de Foc că, deși nu avea încă autoritatea lui Gheară de Tigru, el nu și-ar fi trădat niciodată clanul, așa cum făcuse acesta.


Cartea Pisicile războinice. Vol. 4: Furtuna poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: