Fragmentul zilei – 1 mai 2020: Ghici cine moare primul – M.J. Arlidge

Sam doarme. Acum aș putea să-l omor. E întors cu spatele la mine – ar fi foarte simplu. Oare s-ar trezi dacă aș face vreo mișcare? Ar încerca să mă oprească? Ori s-ar bucura, pur și simplu, că se-ncheie coșmarul?

Nu mă pot gândi așa. Trebuie să încerc să-mi amintesc ce-i adevărat și ce-i bine. Însă atunci când ești captiv, zilele par că nu se mai termină, iar speranța moare cea dintâi.

Îmi scotocesc creierii în căutarea unor amintiri fericite, să țin gândurile negre la distanță, dar mi-e din ce în ce mai greu să le adun.

Suntem aici de numai zece zile (sau să fie oare unsprezece?), însă viața normală pare deja o amintire îndepărtată.

Făceam autostopul, după un concert la Londra, atunci când s-a întâmplat. Ploua cu găleata și trecuseră mai multe mașini pe lângă noi fără să oprească. Uzi până la piele, eram gata să renunțăm, când a frânat în cele din urmă o dubă. Înăuntru era cald și uscat. Ni se oferit cafea dintr-un termos. Aroma ei a fost de-ajuns ca să ne înveselim. Gustul era și mai grozav. Nu ne-am dat seama că aceea va fi ultima noastră gură de libertate.

Când mi-am revenit în simțiri, îmi plesnea capul. Aveam gura năclăită de sânge. Nu mai eram în duba călduroasă, ci într-un loc întunecos și rece. Oare vissam? Un zgomot din spatele meu m-a făcut să tresar. Dar nu era decât Sam, care se chinuia să se ridice.

Am fost jefuiți. Jefuiți și abandonați. Am înaintat de-a bușilea, zgâriind pereții care ne înconjurau. Niște plăci tari și reci. M-am ciocnit de Sam și l-am ținut strâns pentru o clipă, inspirând mirosul lui care-mi place atât de mult. Apoi a trecut momentul și ne-am dat seama în ce situație îngrozitoare suntem. Ne aflăm într-o piscină scoasă din uz. Părăsită, neprietenoasă, fără trambuline sau indicatoare și chiar și fără trepte. Luaseră tot ce putea fi valorificat. Lăsând în urmă un bazin adânc și neted din care era cu neputință să ieși.

Ticăloasa aia nemernică ne auzea oare țipetele? Probabil. Fiindcă, atunci când în cele din urmă ne-am oprit, s-a întâmplat. Am auzit sunând un telefon mobil și, pentru o clipă scurtă și victorioasă, am crezut că era cineva pornit să ne salveze. Dar am văzut apoi ecranul telefonului licărind pe pardoseala piscinei. Sam n-a făcut nicio mișcare, așa că m-am repezit eu. De ce trebuia să fiu eu? De ce trebuie mereu să fiu eu?

 – Bună, Amy.

Vocea de la capătul celălalt era distorsionată, neomenească. Aș fi vrut să cer îndurare, să le explic că făcuseră o greșeală enormă, însă faptul că-mi cunoșteau numele părea să-mi taie tot elanul. N-am spus nimic, iar vocea a continuat, neabătută și imperturbabilă:

 – Vrei să trăiești?

 – Cine ești? Ce-ai făcut cu no…

 – Vrei să trăiești?

Preț de un minut, n-am putut să răspund. Aveam limba încleștată. Și apoi:

 – Da.

 – Pe jos, lângă telefon, o să vezi un pistol. Are un singur glonț. Pentru Sam sau pentru tine. Acesta este prețul libertății tale. Trebuie să ucizi ca să trăiești. Vrei să trăiești, Amy?

Nu pot vorbi. Îmi vine să vărs.

 – Ei, ce zici, vrei?

Și pe urmă telefonul moare. Iar atunci Sam întreabă:

 – Ce-a spus?

Sam doarme lângă mine. Aș putea s-o fac chiar acum.

Ghici Cine Moare Primul


Cartea Ghici cine moare primul poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,0 rating based on 49.046 ratings (all editions)

ISBN-10: 6067191725
ISBN-13: 9786067191721
Goodreads: 25098191

Author(s):Publisher: Trei
Published: 3//2015

Doi ostatici. Un singur glonţ. Doar unul va supravieţui.

Sunt suflete-pereche. Vor să-şi petreacă restul vieţii împreună.
Însă când se trezesc singuri şi dezorientaţi într-un subsol părăsit, groaza îi copleşeşte.

Nu au la dispoziţie decât o armă încărcată cu un singur glonţ şi însoţită de următorul mesaj: „Când unul dintre voi îl va ucide pe celălalt, supravieţuitorul va fi liber".

Cine a putut concepe un astfel de scenariu sinistru, în care victimele înseşi comit crima?

Torturaţi de spaimă, disperare, sete şi inaniţie, pentru ostatici nu există decât o singură cale de a pune capăt acestui supliciu: unul dintre ei trebuie să moară.

„Mi se pare mie sau îmbrăţişările noastre nu ne mai prea încălzesc? Şi nu ne mai apără? De când s-a întâmplat, ne-am agăţat zi şi noapte unul de altul, dorind să supravieţuim amândoi, disperaţi să nu rămânem singuri în locul acesta cumplit. Am jucat tot felul de jocuri ca să treacă timpul, imaginându-ne ce vom face după ce va sosi cavaleria — ce-o să mâncăm, ce-o să le spunem rudelor, ce-o să primim de Crăciun. Însă aceste jocuri s-au terminat treptat, pe măsură ce am înţeles că am fost aduşi aici cu un scop şi că nu va exista un sfârşit fericit."
 


Fragmentul zilei – 1 mai 2020: Ghici cine moare primul – M.J. Arlidge

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.