Fragmentul zilei – 30 aprilie 2020: Poarta lui Abaddon – James Corey

Când era doar un băiețel pe Pământ, trăind sub azuriul cerului, una dintre mamele sale suferise trei ani din cauza unor migrene cărora nu reușea să le dea de capăt. Paloarea și transpirația cauzate de durere fuseseră pentru el un spectacol greu de îndurat, însă simptomele care anunțau o criză aproape că erau mai rele. Făcea curat prin casă sau lucra la diverse contracte pentru firma ei de avocatură și, dintr-odată, mâna stângă începea să-i înțepenească, chircindu-se până când venele și tendoanele păreau gata să cedeze sub tensiune. Apoi privirea începea să i se piardă și pupilele se dilatau până când ochii ei albaștri deveneau negri. Parcă se uita la cineva care avea o criză de apoplexie și de fiecare dată se gândea că nu mai are scăpare.

Avea șase ani atunci și nu spusese niciodată niciunuia dintre părinții lui cât de mult îl afectau acele migrene sau cât de mult se temea de ele, chiar și în clipele în care totul părea să fie bine. Frica devenise ceva obișnuit. Aproape că o aștepta. Ceea ce ar fi trebuit să mai atenueze din teroare, poate că așa se și întâmpla, dar sentimentul de a fi prins în capcană o înlocuia. Criza putea surveni în orice moment și nu putea fi evitată.

Iar asta otrăvea totul, chiar și în cea mai mică măsură. Se simțea de parcă era bântuit.

*

 – Casa câștigă întotdeauna, strigă Holden.

El și echipajul – Alex, Amos, Naomi – se așezară la o masă rezervată din salonul VIP al celui mai luxos hotel din Ceres. Chiar și acolo, clopoțeii, șuierăturile și vocile digitalizate ale jocurilor mecanice erau destul de puternice pentru a acoperi cea mai obișnuită conversație. Cele câteva frecvențe pe care nu le dominau erau clar completate de zdrăngănitul ascuțit al aparatelor pachinko și de bâzâitul de bas al unei orchestre care cânta pe una dintre cele trei scene ale cazinoului. Totul forma un zid sonor care făcea să-i vibreze viscerele lui Holden și să-i țiuie urechile.

 – Ce? strigă Amos către el.

 – În cele din urmă, casa câștigă întotdeauna!

Amos se uita fix la o grămadă imensă de jetoane aflate în fața lui. El și Alex le numărau și le împărțeau, pregătindu-se pentru următorul raid pe la mesele de joc. Dintr-o privire, Holden estimă că, în ultima oră, câștigaseră in jur de cincisprezece mii de yeni noi din Ceres. Era o grămadă impresionantă. Dacă puteau să renunțe acum, ar câștiga mai mult decât le-ar fi necesar. Dar, firește, nu aveau de gând să renunțe.

 – Bine, făcu Amos. Care-i treaba?

 – Nimic, spuse Holden zâmbind și ridicând din umeri.

Dacă echipajul  său era dispus să piardă câteva mii defulându-se la mesele de blackjack, cine era el să se opună? La drept vorbind, nici măcar nu avea să dea cine știe ce gaură în plata ultimului lor contract, care era doar unul dintre cele trei contracte pe care le încheiaseră în ultimele patru luni. Se anunța un an foarte bun din punct de vedere financiar.

Holden făcuse multe greșeli în ultimii trei ani. Decizia de a renunța la slujba sa de reprezentant al APE și de a deveni întreprinzător independent nu era una dintre ele. În lunile de când își începuse afacerea cu Rosinanta ca navă de curierat și de escortă avusese șapte misiuni, toate profitabile. Își cheltuiseră banii punând nava la punct de la provă la pupă. Avusese doi ani dificili, așa că Rosi avea nevoie de puțină dragoste.

Odată terminate reparațiile, încă aveau bani în cont cu care nu știau ce să facă, așa că Holden îi ceru echipajului o listă cu ce și-ar mai fi dorit. Naomi plătise pentru decuparea unui perete care le despărțea cabinele, astfel încât să existe o cale de acces între cele două camere. Acum aveau un pat destul de mare pentru două persoane și suficient spațiu de mișcare. Alex subliniase dificultățile cu care se confruntau în achiziționarea de torpile de ultimă generație și solicitase un tun electromagnetic pentru chila navei. Le-ar fi asigurat o mai mare putere de foc decât tunurile defensive punctiforme, iar ca muniție nu aveau nevoie decât de proiectile simple cu tungsten de nouă sute de grame. În timpul unei escale pe Callisto, Amos cheltuise aproape treizeci de mii de yeni pe niște extensii pentru motor disponibile pe piața de accesorii. Când Holden făcuse observația că Rosi era deja capabilă să accelereze suficient de puternic încât să-și ucidă echipajul și-l întrebase de ce era nevoie să-i sporească performanțele, Amos îi răspunsese: “Pentru     că rahatul ăsta e dat dracului.” Iar Holden pur și simplu dăduse din cap și, zâmbind, plătise factura.

Chiar și după frenezia inițială a cheltuielilor, le rămâneau destui bani pentru a-și plăti salarii de cinci ori mai mari decât luau pe Cantembury si pentru a alimenta nava, timp de zece ani, cu apă, aer și combustibil.

Poarta Lui Abaddon


Cartea Poarta lui Abaddon poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,2 rating based on 81.926 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786069000199
Goodreads: 48908802

Author(s): Publisher: Paladin
Published: //2019

Violența este ultimul lucru la care recurg oamenii după ce au epuizat toate ideile rezonabile. E seducătoare pentru că este simplă, directă, deoarece aproape întotdeauna reprezintă o opțiune accesibilă.

De peste două miliarde de ani, protomolecula lasă în drumul ei haos și moarte. După ce a pustiit Venus, ea a construit în apropierea lui Uranus o poartă imensă, deschisă spre necunoscut. James Holden și echipajul Rosinantei trebuie să descopere scopul construcției înainte ca ignoranța să ucidă omenirea. Holden însă nu bănuiește că, în timp ce se află pe urmele pericolului care se ascunde dincolo de poartă, va fi ajuns din urmă de un plan minuțios pregătit ce-i amenință viața.

Cuvintele lui erau pline de speranță și de amenințare. La fel ca stelele.
 


Fragmentul zilei – 30 aprilie 2020: Poarta lui Abaddon – James Corey

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.