"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 10 octombrie 2019: Moștenirea – Cynthia D’Aprix Sweeney

Pentru că cei trei frați Plumb conveniseră la telefon, în seara precedentă, că nu ar trebui să bea de față cu fratele lor, Leo, fiecare dintre ei se afla – fără știrea celorlalți – în câte un bar din Grand Central sau din împrejurimi, savurând pe furiș câte un cocktail înainte de prânz.

Era o după-amiază neobișnuită de toamnă. Cu două zile în urmă, un ciclon se dezlănțuise pe coasta Atlanticului mijlociu, ciocnindu-se cu un front de aer rece, ce se deplasa către est dinspre Ohio, și cu o masă de aer arctic, ce cobora dinspre Canada. Furtuna care se abătuse adusese căderi de zăpadă în cantități enorme în orașele din Pennsylvania până în Maine. În orășelul-satelit aflat la cincizeci de kilometri la nord de Manhattan, unde locuia Melody Plumb, majoritatea copacilor își purtau încă frunzele tomnatice, iar mulți fuseseră distruși sau afectați de zăpadă și îngheț. Străzile erau pline de crengi căzute, curentul electric era încă întrerupt în unele orașe, primarul vorbea de anularea sărbătorii de Halloween.

În ciuda gerului persistent și a penelor sporadice de curent electric, trenul care o adusese pe Melody în Manhattan circulase fără incidente. Se așezase la barul din holul hotelului Hyatt de pe Forty-Second Street, unde știa că nu a da peste fratele sau peste sora ei; le sugerase să ia prânzul la restaurantul hotelului, și nu în locul lor obișnuit de întâlnire, Oyster Bar din Grand Central, și fusese zeflemisită de Jack și de Beatrice, fiindcă se pare că Hyatt nu se afla pe lista lor de localuri socotite acceptabile după cine știe ce criterii oculte, cărora nu avea nici un chef să le descifreze misterul. Refuza să se mai simtă inferioară în fața celor doi, refuza să se lase jignită pentru că nu împărtășea venerația lor pentru tot ceea ce făcuse parte din vechiul Manhattan.

După ce se așeză la o masă sub ferestrele uriașe de la nivelul superior al holului imens al hotelului (care era, trebuia să recunoască, teribil de ostil – prea mare, mohorât și modern, deasupra atârna un soi de sculptură hidoasă confecționată din țevărie de oțel; parcă îi și auzea pe Jack și Bea comentând sarcastic; se simțea ușurată că nu erau și ei acolo), Melody comandă cel mai ieftin vin alb la pahar (doisprezece dolari, mai mult decât ar fi cheltuit pe o sticlă întreagă acasă), sperând că barmanul i-l va umple generos.

După ce viscolul se oprise, vremea rămăsese neașteptat de rece, dar soarele începuse să-și facă în sfârșit apariția și temperaturile erau în creștere. Mormanele de zăpadă de la fiecare intersecție din Midtown se topeau văzând cu ochii, transformându-se în băltoace de mocirlă și gheață de netraversat. Melody observă o femeie, nici pe departe elegantă, care încercă să sară peste o astfel de baltă, însă rată la câțiva centimetri, iar pantoful ei balerin roșu ateriză direct în apa care era, fără îndoială, îngrozitor de rece și de mizerabilă. Ar fi fost încântată să aibă o pereche de pantofi delicați ca aceia și ar fi avut grijă să nu-i poarte într-o zi ca asta.

Fu străbătută de un fior de angoasă gândindu-se la fiicele ei care se îndreptau spre centru și erau nevoite să facă slalom printre băltoace la fiecare colț de stradă. Luă o înghițitură din vin (acceptabil), își scoase telefonul din buzunar și-și deschise aplicația preferată, cea pe care Nora o numea Stalkerville. Apăsă tasta “găsește” și așteptă ca aplicația să se activeze și să afișeze pe ecran cele două puncte care le reprezentau pe fiicele ei gemene în vârstă de șaisprezece ani.

Lui Melody i se părea de-a dreptul miraculos dispozitivul acela care îi încăpea în palmă și care îi permitea să urmărească exact traseul parcurs de Nora și Louisa, atâta vreme cât aveau telefoanele la ele. Doar erau adolescente: aveau întotdeauna telefoanele la ele. În timp ce se încărca harta, simți palpitațiile acelea familiare de panică până când cele două cerculețe albastre începură să pulseze, și cuvântul: Găsit! apăru în partea superioară a ecranului, localizându-le pe fete chiar acolo unde ar fi trebuit să fie, la centrul de pregătire pentru examenele finale SAT.

Urmau cursurile de pregătire în weekend de mai bine de o lună, și de obicei Melody le urmărea traseul, dimineața, de la masa din bucătărie, privind punctele albastre care se deplasau încet dinspre Grand Central către nord, conform instrucțiunilor ei precise: De la gară, trebuiau să ia autobuzul de pe Madison Avenue spre Fifty-Ninth Street, unde coborau și o luau pe jos către vest, spre centrul de pregătire de pe Sixty-Third, chiar lângă Columbus. Nu aveau voie să meargă pe partea cu parcul, ci pe latura de sud a străzii, trecând prin fața portarilor aliniați în uniformă, care le-ar auzi strigând după ajutor dacă ar da cumva de necaz. Le era strict interzis să intre în Central Park sau să se abată de la traseul prestabilit. Melody le băga în sperieți în fiecare săptămână, făcându-le capul calendar cu povești despre fete care dispăruseră, fuseseră răpite, obligate să se prostitueze sau ucise și aruncate în râu.

Mostenirea


Cartea Moștenirea poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: