"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 9 octombrie 2019: Din pântecul balenei – Sjón

Statură medie… Ochi mici și apropiați, ca două mărgelușe castanii pe fond palid… Plisc lung, gros și viguros, aproape vânăt, dar mai deschis la culoare la rădăcină și ușor coroiat spre vârf… Gâtul aproape că nici nu se observă; o siluetă compactă, îndesată, cu picioare scurte de forma unor fuse, piept puternic și pântec bombat… Cap brun și înspicat, cu un soi de guler ce se ridică până în creștet… Strai cenușiu-gălbui, cu un vag lustru violet la asfințit; pieptar pestriț, picioare îmbrăcate-n galben viu… Băgăcios cu ai lui, certăreț cu alții… Așa s-ar putea descrie fluierarul. și tot așa sunt descris și eu… Dar sunt pe lume lucruri mult mai rele decât să fiu asemănat cu tine, înaripatul meu Ieremia, căci amândoi suntem făcuți de mâna aceluiași meșter, dăltuiți cu aceeași daltă, tu-n a patra zi, eu într-a șasea… Și dacă era invers? Dacă eu aș fi intrat în scenă odată cu zburătoarele văzduhului, iar tu erai pus domn peste pământ? Ar mai fi stat atunci o pasăre pe stâncă, să se uite țintă la omul fără minte care se furișează grăbit de-a lungul țărmului, cuprins de spaimă la gândul că marea ce se trage înapoi ar putea să nu se mai întoarcă niciodată?… Om și pasăre, om cu inimă de pasăre, pasăre cu creier de om, pasăre cu inimă de om, om cu creier de pasăre… Suntem la fel în mai toate privințele… Și de ce n-am fi? Nu demult am ținut în palmă un fârtat al tău mușcat de un lup-de-mare și mi-am plimbat degetele peste trupul lui… Sub penele de pe piept se simțea sternul, apoi coastele, apoi părțile moi care adăpostesc rinichii și celelalte măruntaie… În același timp, cu mâna liberă mă pipăiam pe mine, corpul meu cel viu… Era de Zilele Câinelui, când vremea bună a poposit puțin și pe insula Gullbjorn, așa că m-am putut cerceta nestingherit, căci eram doar în costumul lui Adam… Nu mă sfiam să umblu astfel pentru că n-avea cine să mă vadă, afară doar de Meșterul cel Mare, care oricum își cunoaște propriile creații mai bine decât se cunosc ele pe sine… Și nu puteai să nu-i vezi mâna în toate, căci trupul meu și cel al prietenului meu cu aripi erau turnate în aceeași formă… Dar, deși vasele care ne poartă duhul sunt la fel, drumul vieții noastre seamănă cu scrisul a doi copiști care au studiat aceeași carte, iar acum aștern literă cu literă, cu grijă să respecte manuscrisul, doar că unul scrie de sub acoperișul prefectului din Ogur, iar celălalt la episcopul din Holar… Pentru cititorul care se pricepe, “ð”-urile celui dintâi, supus unui tiran, vor fi mici și chinuite, pe când la cel de-al doilea, aflat la adăpost de gheara celui rău în casa unui om al Domnului, pana se avântă liber, în curbe elegante… Tu, pasăre, ești litera măiestru desenată în ceasurile de răgaz din Rai, însă eu trebuie să rabd să-mi văd imaginea ștearsă sau tăiată de pe pergament de cei care mă pizmuiesc și-mi poartă pică: “Jonas e un tâlhar, Jonas e viclean și înșelător, Jonas e un lăudăros, Jonas e un mincinos, Jonas visează cai verzi pe pereți…” Da, așa mă înfățișează scrisorile și poveștile care circulă despre mine oriunde m-aș duce… Și spun asta pentru că, după cum ne-au învățat vechii iudei, cărămizile din care e făcută lumea și făpturile din ea sunt litere înșirate de Domnul pe când ne modela, de parcă lumea ar fi o poveste atât de minunată și cuprinzătoare, încât nimeni altul n-ar putea trăi s-o asculte până la sfârșit; cât despre bietul om, el e plin de mulțumire pentru fiecare ceas în care-i este dat să audă câteva frânturi din ce-l privește… Făpturile neînsemnate ca noi doi, Jonas și fluierarul, sunt cuvintele cele mai scurte dintre toate, numai o silabă: “au”, “ei”, “oh”, “ua”… Cuvinte pe care toată lumea le cunoaște, căci astfel seminția lui Adam, “cei născuți în chinuri”, se cheamă pe ei înșiși atunci când durerea îi doboară sau când își frâng vreun deget… Dar de ce “ð” și nu o altă literă în loc? Care e semnificația acestui “ð” în arborele alfabetic al lui Abraham Salomonsson? Pe care ramură să fi înmugurit? E brațul întins al lui Daleth, marea poartă, poarta Raiului? E creanga pe care ciripește o păsăruică în lumina dimineții sau cea de care atârnă, cu capul în jos, un spânzurat? Aici sunt orb, lipsit de cărți… Tu țopăi fără grijă sub ghețari, pe țărmurile acestea îndepărtate, ciugulind prin nisipul cenușiu, mulțumit cu bucata de pământ dată de Domnul. Afară doar de Rai, nimic nu-ți pare mai de râvnit, și cea mai fierbinte rugăciune pe care o înalță aproape fiecare islandez e ca viața lui să fie ca a ta; te naști aici, aici îți duci întreaga viață și tot aici te stingi…

Din Pantecul Balenei


Cartea Din pântecul balenei poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: