"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 8 octombrie 2019: Dincolo de furtună – Corina Ozon

Zborul la care aveam bilet a fost anulat, o defecțiune tehnică, din ce ni s-a spus. Am primit asigurări că o altă aeronavă se află în curs de pregătire, dar urma să aterizeze la Vancouver peste mai bine de o oră. “Mda, deci mai durează vreo două-trei, cu tot cu îmbarcare“, mi-am zis înciudată. Aveam o stare de iritare amestecată cu surescitare, urma să ajung într-un loc în care nu am mai fost, singură, și nu eram nici într-una din cele mai bune zile ale mele ca să călătoresc. La serviciu eram stresată  cu terminarea unui proiect, iar astrele râdeau de viața mea personală. Traversam una din acele perioade din viață când aștepți să  se întâmple ceva, dar nu știi ce. Asta e valabil, cred, mai ales la femei, cel puțin bărbații spun adesea că nu știm ce vrem. Uneori au dreptate, acum înțelegeam perfect, dar starea mea melancolică nu se vindeca doar cu o concluzie. Situația era clară, în ceea ce mă privea, nu mai voiam să fiu singură, dar parcă nici nu aș vi vrut să stau cu cineva, un conflict interior pe care încercam să-l înțeleg, știind că izvorăște din niște temeri generate de eșecuri anterioare. Îmi plăcea libertatea, dar momentele în care mi-aș fi dorit să fiu cu cineva erau tot mai dese, iar acest lucru mă punea serios pe gânduri. Poate că era ceasul biologic, care mă avertiza că e cazul să mă adun de pe drumuri și să mă așez la casa mea.

Aeroportul era un loc bun să înăbuși aceste frământări, dar ar fi fost bine dacă ar fi venit și Francine cu mine, altfel ar fi trecut timpul și aș fi știut să transforme clipele de așteptare în ceva distractiv. Francine însăși era o poveste. Ne știam de când eram copile, am fost vecine pe aceeași stradă, și în fiecare dimineață luam același bus care venea să ne ducă la școală. S-a nimerit să fim și la același colegiu, dar la discipline diferite. Apoi mama ei a vândut casa și a luat una mai mică, era un downsize, o metodă folosită ca să poată stinge credite bancare. Doar că Francine locuia în afara orașului și nu ne mai intersectam nici măcar prin hipermarket. Pe perioada studenției, n-am mai ținut legătura așa de strâns, dar ne-am regăsit când eram la Masterat. Ea studia Științe Politice și se făcuse o femeie foarte atractivă. Ne apropiase același motiv, care era un complex pe care nu-l conștientizam, dar îl intuiam în căutarea echilibrului interior: absența taților din viețile noastre. Părinții lui Francine emigraseră când ea avea trei ani, era mai canadiană decât mine, care venisem la opt ani. Mama ei era grecoaică, iar tatăl din Madagascar, care nu s-a putut adapta și a plecat brusc, fără să anunțe pe nimeni. A fost un șoc pentru amândouă, iar cea mai mare tristețe a prietenei mele era că tatăl nu voia să comunice cu ea. Nu putea accepta acest lucru. Iar pe mine m-a fascinat mereu dorința copiilor părăsiți de a-și cunoaște și întâlni părinții, de a-i iubi chiar dacă aceștia i-au renegat. Dar Francine era o fire exuberantă, poate uneori în exces, arăta prin toți porii că iubește viața, și, în momentele cele mai grele, ea a fost “șutul” care m-a împins să merg mai departe. Nu trece zi fără să vorbim și săptămână fără să ne vedem. Tatăl meu murise bolnav de cancer, iar mama s-a chinuit mult cu viața ciuntită în acest mod, și cu mine pe cap. Mătușa Rosana, care era o soră de-a bunicii mele din partea mamei, plecată de zeci de ani și stabilită peste ocean, a insistat să vină în Canada, ne-a trimis invitație și ne-a cazat la ea pe termen scurt care s-a dovedit a fi de fapt nelimitat. Casa ei a devenit și a noastră, iar viețile noastre s-au schimbat. Mama a început să zâmbească mai des, iar eu aveam parte de dragostea celor mai minunați oameni de pe planetă. Iar mai târziu Francine a devenit și ea parte din viața mea. Dormea des la mine, eu mergeam mai rar la ea, nu pentru că ar fi fost ceva neplăcut acolo, dar în casa mătușii Rosana era mai mult loc și se găsea mereu câte cineva să ne pregătească ceva bun.

Cu Francine am vorbit înainte să plec, m-a dus la aeroport și m-a bătut la cap cu textul “Vezi poate-ți găsești și tu pe cineva!”. Se afla de mai mulți ani într-o relație cu un om de afaceri canadian, mai mare decât ea, i-a refuzat în repetate rânduri cererea în căsătorie, îi plăcea să fie încă liberă și să nu împartă spațiul cu nimeni. Când m-am despărțit de Tim, m-a consolat spunându-mi că am încă multe de gustat din viața de femeie singură și că orice pierdere face loc unui altfel de câștig. I-am dat dreptate mai târziu.

Dincolo De Furtuna


Cartea Dincolo de furtună poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: