Fragmentul zilei – 13 octombrie 2020: Ipoteza fericirii – Jonathan Haidt

Ce ar trebui să fac, cum ar trebui să trăiesc și cine ar trebui să devin? Mulți dintre noi își pun aceste întrebări și, dată fiind natura vieții moderne, nu trebuie să sondăm foarte mult după răspunsuri. Înțelepciunea este acum atât de accesibilă și de abundentă, încât se revarsă peste noi din paginile calendarelor, de pe pliculețele de ceai, din capacele sticlelor și din e‑mailurile redirecționate de prieteni binevoitori. Suntem, într‑un fel, locuitori ai Bibliotecii din Babel a lui Jorge Luis Borges: o bibliotecă infinită, ale cărei cărți conțin toate combinațiile posibile de litere și, prin urmare, chiar o explicație a rostului existenței sale și a felului în care poate fi folosită. Însă bibliotecarii lui Borges au bănuiala că nu vor găsi niciodată cartea respectivă în munții de înșiruiri inutile de litere.

Noi avem însă o perspectivă mai bună. Doar câteva dintre sursele potențiale de înțelepciune sunt absurde, iar multe sunt complet adevărate. Însă, pentru că și biblioteca noastră este aproape infinită – nimeni nu va putea citi vreodată mai mult decât o părticică nesemnificativă – ne confruntăm cu paradoxul abundenței: cantitatea subminează calitatea eforturilor noastre. Având înainte o atât de vastă și de extraordinară re‑sursă, preferăm deseori să citim în diagonală sau să aruncăm o privire peste recenziile criticilor. Se poate să ne fi intersectat deja cu Cea Mai Mare Idee, lucrul care ne‑ar fi transformat complet dacă ne‑am fi oprit să‑l apreciem, să‑l aprofundăm și să‑l practicăm.

Cartea de față se referă la zece Mari Idei. Fiecare capitol reprezintă o încercare de a evidenția o idee care a fost descoperită de mai multe civilizații de‑a lungul istoriei, de a o aborda din perspectiva oferită de știința actuală și de a extrage din ea lecțiile care încă sunt valabile pentru viața modernă.

Sunt specialist în psihologie socială. Prin experimentele efectuate, încerc să deslușesc un segment al vieții sociale umane, și anume moralitatea și sentimentele morale. Pe lângă asta, sunt și profesor universitar. Predau un curs introductiv de psihologie la Universitatea din Virginia în cadrul căruia încerc să explic întregul domeniu al psihologiei în 24 de seminare. Trebuie să prezint o mie de studii științifice despre absolut orice, de la structura retinei până la mecanismele iubirii, sperând apoi că studenții mei au înțeles și au memorat totul. Confruntându‑mă cu această provocare în primii ani de profesorat, mi‑am dat seama că există câteva idei care se repetă pe parcursul seminarelor și care cel mai adesea fuseseră deja formulate mult mai elocvent de către gânditori din trecut. Pentru a rezuma ideea că emoțiile și reacțiile pe care le avem la anumite evenimente și tulburări psihice sunt cauzate de filtrele mentale prin care privim lumea, voi recurge la extrem de concisele cuvinte ale lui Shakespeare: „Căci nu se află lucru, fie bun, fie rău, pe care gândul să nu‑l facă să fie așa.“ Am început să folosesc citate de acest fel pentru a‑mi ajuta studenții să rețină conceptele esențiale din psihologie, întrebându‑mă de asemenea câte astfel de idei există.

Pentru a afla, am citit zeci de lucrări de înțelepciune antică, în special din cele trei zone ale gândirii clasice: din India (de exemplu, Upanişadele, Bhagavad Gita, învățăturile lui Buddha), China (Analectele lui Confucius, Tao Te Ching, scrierile lui Meng Zu și ale altor filozofi) și din culturile din jurul Mediteranei (Vechiul și Noul Testament, filozofii greci și romani, Coranul). Am citit și multe alte scrieri filozofice și literare din ultimii 500 de ani. De fiecare dată când am dat peste o afirmație de natură psihologică – despre natura umană sau despre mecanismele mentale sau afective – mi‑am notat‑o. De fiecare dată când am regăsit o idee în mai multe locuri și în diferite veacuri, am considerat‑o a fi o Mare Idee. Dar în loc să enumăr mecanic cele mai răspândite idei psihologice ale umanității, am decis că mai importantă decât frecvența este coerența. Mi‑am dorit să scriu despre un set de idei care s‑ar potrivi bine împreună, s‑ar completa reciproc și ar spune povestea felului în care oamenii își găsesc fericirea și sensul în viață.

Tocmai acesta este și scopul psihologiei pozitive, un domeniu în care am activat, astfel încât această carte este oarecum despre originile psihologiei pozitive în înțelepciunea antică și despre aplicațiile acesteia în prezent. Mare parte din cercetările la care mă voi referi au fost efectuate de către oameni de știință care nu se consideră specialiști în psihologe pozitivă. Cu toate astea, am pornit de la zece idei antice și de la o mare varietate de cercetări moderne pentru a spune cea mai bună poveste despre dezvoltarea morală a omenirii și despre obstacolele pe care ni le așezăm în calea propriei fericiri.

Povestea începe cu detalii privind felul în care funcționează mintea umană. Bineînțeles, nu mergem în profunzime, ci aducem în prim‑plan două adevăruri antice care trebuie bine înțelese înainte de a folosi psihologia modernă pentru a vă îmbunătăți viața. Primul adevăr este ideea fundamentală a acestei cărți: mintea este împărțită în două sfere care se află uneori în conflict. Precum un călăreț pe spatele unui elefant, partea conștientă și rațională a minții are control limitat asupra acțiunilor elefantului. În prezent, cunoaștem cauzele acestei diviziuni, precum și câteva modalități de a‑i ajuta pe călăreț și pe elefant să colaboreze mai bine. Cea de‑a doua idee îi aparține lui Shakespeare și se referă la felul în care gândirea face „să fie așa“ (sau, după cum spune Buddha, „viața noastră este creația minții noastre“). Astăzi putem însă îmbunătăți această idee străveche, explicând de ce mintea umană tinde să vadă amenințări și să se îngrijoreze fără un motiv serios. Putem face ceva pentru a schimba această înclinație folosind trei tehnici care sporesc fericirea, una veche și două foarte noi.

Al doilea pas în povestea noastră constă în explicarea vieții sociale – din nou, nu voi detalia foarte mult, ci mă voi referi doar la două mari adevăruri bine cunoscute, dar nu și apreciate suficient. Unul este Regula de Aur. Reciprocitatea reprezintă cel mai important instrument pentru a ne înțelege cu ceilalți și vă voi arăta cum o puteți folosi pentru a vă rezolva propriile probleme și pentru a nu fi exploatați de către cei care folosesc reciprocitatea împotriva voastră. Cu toate astea, reciprocitatea este mai mult decât un simplu instrument: aceasta reprezintă totodată un indiciu despre cine suntem și despre nevoile noastre, indiciu care ne va ajuta să înțelegem finalul poveștii de ansamblu. Cel de‑al doilea adevăr în acest punct al poveștii este faptul că toți suntem, prin natură, ipocriți, și tocmai de aceea ne este atât de greu să respectăm cu strictețe Regula de Aur. Cercetările recente din psihologie au descoperit mecanismele mentale care ne fac să vedem paiul din ochiul vecinului atât de bine și să nu observăm deloc bârna din propriul nostru ochi. Dacă vei ști cum îți funcționează mintea și de ce vezi lumea prin lentila distorsionată a binelui și a răului, vei putea lua măsuri pentru a‑ți diminua prezumțiozitatea și frecvența conflictelor cu alții care sunt la fel de convinși de justețea propriei perspective.

 

 

Ipoteza fericirii

 


Cartea Ipoteza fericirii poate fi cumpărată de la:

 

 

 

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.

 


Average Rating:

4,1 rating based on 25.505 ratings (all editions)

ISBN-10: 9735069334
ISBN-13: 9789735069339
Goodreads: 55467063

Author(s): Publisher: Humanitas
Published: 9//2020

Ipoteza fericirii este o carte despre cum ne putem găsi un sens în viaţă asimilând sfaturile vechii înţelepciuni şi adoptând descoperirile psihologiei moderne. Haidt pune în discuţie unele dintre concepţiile populare despre originea fericirii, despre rolul reciprocităţii şi despre contribuţia raţiunii la luarea deciziilor. Aflăm astfel de ce, de multe ori, virtutea nu îşi este propria răsplată, de ce extrovertiţii sunt de fapt mai fericiţi decât introvertiţii şi de ce gândirea conştientă nu e atât de importantă cum ne-ar plăcea să credem. Inspirându-se atât din filozofie, cât şi din ştiinţă, Ipoteza fericirii ne arată cum am putea deveni mai buni, mai echilibraţi şi mai fericiţi.

„Fericirea nu e ceva ce putem găsi, obţine sau atinge în mod direct. Trebuie să ne asigurăm condiţiile potrivite şi apoi să aşteptăm. Unele dintre acele condiţii ţin de noi înşine, precum coerenţa din­tre părţile şi nivelurile personalităţii noastre. Alte condiţii presupun o relaţie cu lucruri care se află în afara noastră: aşa cum plantele au nevoie de soare, de apă şi de pământ fertil pentru a creşte, oamenii au nevoie de iubire, de muncă şi de o legătură cu ceva mai mare decât ei înşişi. Merită să luptăm pentru a dezvolta relaţiile potrivite dintre noi şi ceilalţi, dintre noi şi munca pe care o facem şi dintre noi şi ceva mai mare decât persoana noastră. Dacă reuşim să creăm aceste relaţii, scopul şi sensul vor începe să se facă simţite.“ — JONATHAN HAIDT
 

Fragmentul zilei – 13 octombrie 2020: Ipoteza fericirii – Jonathan Haidt

 

Alte titluri Humanitas.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.