Fragmentul zilei – 2 ianuarie 2021: Joaca preferată – Leonard Cohen

Stai, stai, stai, stai. Totul a durat atât de mult. Parcă șovăind, muntele a lăsat să-i scape luna, lin, ca pe un balon pe care nu-l mai putea ține.

În vara aceea, Breavman a avut senzația ciudată că timpul se scurge cu încetinitorul.

Era ca la un film pe care proiectorul îl derulează din ce în ce mai lent. Opt ani mai târziu avea să-i povestească lui Shell, dar nu chiar totul, fiindcă n-ar fi vrut să creadă că o privește și pe ea cum o privise pe fata despre care povestea, ca și cum ar fi un trup scăldat în lumina lunii dintr-un film suedez tărăgănat, și de foarte departe.

Cum o chema?

Ar fi trebuit să știe.

Am uitat. Un nume de familie evreiesc, muzical, și care înseamnă sidef sau pădure de trandafiri.

Cum îți permiți să uiți?

Norma.

Cum arăta?

Nu contează cum arăta de obicei. Contează cum a arătat în clipa aceea foarte importantă.

De asta îmi aduc aminte și o să-ți povestesc.

Cum arăta de obicei?

Ca să fiu sincer, avea o față turtită și un nas cam lat. Probabil că vreo bunică de-a ei fusese răpită de tătari. Părea să fie mai tot timpul călare pe ceva, pe o balustradă, pe o trambulină, își agita brațele bronzate, cu ochii înecați în râs, galopând spre vreo petrecere sau spre vreun masacru.

Avea carnea moale.

De ce era comunistă?

Cânta la chitară, de aia. Fiindcă magnații cuprului pe Joe Hill l-au ucis.  Fiindcă no tenemos ni aviones ni cañones și fiindcă toți prietenii ei muriseră la Jarama. Pentru că generalul MacArthur era un criminal care conducea Japonia ca pe propria moșie. Pentru că sindicaliștii în grevă defilau cântând prin gazul lacrimogen. Pentru că Sacco îl iubea pe Vanzetti. Pentru că Hiroshima îi stătea pe suflet și aduna semnături pe un protest antiatomic și i se spunea adesea să se ducă înapoi, în Rusia ei.

Șchiopăta?

Se observa doar când era foarte obosită.

Purta de obicei o rochie mexicană lungă.

Și inelul mexican?

Da, era logodită cu un contabil. Mă asigura că e progresist. Dar cum poate cineva care trăiește în așteptarea revoluției să fie contabil? o întrebam.

Și cum ar putea ea, cu ideile ei despre libertate, să se complacă într-o
căsătorie burgheză?

 – Trebuie să acționăm eficient în cadrul societății. Comuniștii nu sunt boemi. Numai voi, acolo, în Westmount, vă permiteți luxul de a fi boemi.

Ai iubit-o?

Îmi plăcea să-i sărut sânii, m-a lăsat de câteva ori.

De câte ori, de câte ori?

De două ori. Și mi-a dat voie să o ating. Brațe, burtă, păr pubian, mai că i-aș fi cucerit și nestemata ei supremă, dar avea blugii prea strâmți. Era cu patru ani mai în vârstă decât mine.

Era logodită?

Dar eram tânăr. Îmi tot spunea că nu sunt decât un copil. Așa că nimic din ce făceam n-avea importanță. Asistam în fiecare seară la convorbirile lor interurbane. Vorbeau despre locuință și făceau planuri de căsătorie. Era lumea prozaică a adulților, muzeul ratării, n-avea de-a face cu mine.

Ce expresie avea când vorbea cu el?

Cred că îi citeam vinovăția pe față.

Minți.

Cred că ne simțeam amândoi foarte vinovați.

Așa că munceam din greu să adunăm cât mai multe semnături. Dar ne plăcea să stăm întinși unul lângă altul la foc. Cercul nostru de lumină părea departe de orice. Îi spuneam povești. Mi-a compus un blues, „Dragul meu pui de burghez și-a vândut casa pentru mine”. Nu, asta nu e adevărat.

Ce făceați peste zi?

Făceam autostopul prin munții Laurențieni. Coboram pe câte o plajă plină de vilegiaturiști și începeam să cântăm. Eram bronzați, cântam bine, oamenilor le plăcea să ne asculte chiar dacă nu-și deschideau ochii. Și, pe urmă, le vorbeam.

„Nu vă vorbesc despre Rusia sau America. Nu vă vorbesc nici măcar despre politică. Vă vorbesc despre trupurile voastre întinse la soare, pe care tocmai vi le-ați uns cu ulei de plajă. Unii dintre voi sunt prea grași, alții sunt prea slabi și unii dintre voi sunt foarte mândri. Vă cunoașteți bine trupurile. V-ați uitat la ele în oglindă, ați așteptat să fie admirate sau mângâiate cu dragoste. Vreți ca tot ce ați sărutat până acum să se prefacă în cancer?

Vreți ca părul copiilor voștri să vă rămână în mână la fiecare mângâiere?

Vedeți, nu vorbesc despre Rusia sau despre America. Vorbesc despre trupuri, e tot ce avem.

Și nici un guvern nu poate înlocui un deget, un dinte sau o bucățică de piele sănătoasă care s-a pierdut din cauza aerului otrăvit…”

Ascultau?

Ascultau și cei mai mulți semnau. Știam că aș fi putut ajunge prim-ministru, după felul în care mă ascultau cu ochii. Nu conta ce spuneam, câtă vreme cuvintele și psalmodia erau cele bineștiute, aș fi putut să-i trag după mine într-un ritual de sinucidere…

Termină cu aiurelile astea. Cum arătau trupurile pe plajă?

Urâte și albe și deformate de birou.

Ce făceați noaptea?

Îmi oferea sânii ei goi și forma trupului ei îmbrăcat.

Mai amănunțit, dacă ești bun.

Parcă șovăind, muntele a lăsat să-i scape luna, lin, ca pe un balon pe care nu mai putea să-l țină. Eram ca la un film pe care proiectorul îl derula din ce în ce mai lent.

Un liliac s-a repezit pe deasupra focului și s-a pierdut cu un zgomot surd printre pini.

Norma a închis ochii și și-a tras chitara mai aproape. A luat un acord minor care a alunecat prin șira spinării lui spre pădure. America era pierdută, spărgătorii de grevă erau la putere, zgârie-norii de crom aveau să rămână neclintiți, dar Canada era acolo, vis de copil, stelele erau înalte și clare și reci și dușmanul era fragil și neînsemnat și englez.

Reflexiile flăcărilor îi jucau ușoare pe trup, îi chemau în lumină ba jumătate de obraz, ba mâna și apoi i le duceau înapoi în întuneric.

Aparatul de filmat îi ia de departe, se îndreaptă spre pădure, prinde luciul din ochii unui raton, se oprește să examineze apa, trestiile, nuferii închiși, se amestecă apoi cu ceața și se pierde printre bolovani.

 

Joaca preferată


Cartea Joaca preferată poate fi cumpărată de la:

 

 

 

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.

 


Average Rating:

3,8 rating based on 3.835 ratings (all editions)

ISBN-10: 973466915X
ISBN-13: 9789734669158
Goodreads: 35838555

Author(s):Publisher: Polirom
Published: 7//2017

Joaca preferată este prima carte prin care celebrul cîntăreţ Leonard Cohen se anunţă ca romancier. Tipic prin elementele autobiografice, romanul iese din normele convenţionale datorită modului în care autorul concepe „joaca” personajelor sale. Detalii reale compun circumstanţe fictive, figurile feminine şi diverse alte obsesii care domină bună parte din versurile lui Cohen îşi află aici preistoria caleidoscopică. Pe de o parte, roman al despărţirii de tinereţe, al momentului în care memoria devine mai importantă decît încrederea în nemurire, Joaca preferată depăşeşte, pe de altă parte, linearitatea printr-o viziune abisală, în care autorul îşi priveşte cu un umor sec şi tandru ironicul personaj-scriitor-cîntăreţ, vorbind despre sine la persoana a treia şi scriind sau trăind o proză parcă bazată pe un jurnal lucid al obsesiilor şi căutărilor poetului real şi fictiv.
 

Fragmentul zilei – 2 ianuarie 2021: Joaca preferată – Leonard Cohen

Alte titluri Polirom.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.