Fragmentul zilei – 25 mai 2020: Mica țară – Gael Faye

Există prejudecăți de care poți scăpa traducând cartea potrivită. Pentru că traducerea, mai mult decât simpla lectură, oricât de atentă, presupune o imersiune totală în text, aproape senzorială, dublată de strădania de a înțelege, de a empatiza, folosind un verb la modă, cu o lume desprinsă din viață, fără să-i semene întru totul.

Sigur, nu e un adevăr universal valabil, ci o afirmație ce mă privește pe mine, traducătorul acestei cărți. Iar prejudecata de care m-am descotorosit e tot una personală, legată de „zona” africană, care îmi era străină și departe, cu toate lecturile despre alteritate, dar și de literatura care vorbește despre această zonă, pe care o consideram un reflex al discursului postcolonial, cu iz de corectitudine politică, un drept la replică dat celui asuprit, replică la fel de lipsită de nuanțe ca viziunea colonizatorului. Și, în loc de clișee, am descoperit o lume proaspătă, poate pentru ca e văzută prin ochii unui copil, Gaby, secondat uneori de o voce maută, și care, contrar aparențelor, seamănă izbitor cu cea în care și eu mi-am petrecut o parte din copilărie și ieșirea din ea.

Acțiunea se desfășoară pe fundalul unui Burundi al anilor ’90, măcinat de conflicte interetnice, de instabilitate politică și lovituri de stat succesive. Dar situația din Burundi este alimentată de un eveniment încă și mai tragic, genocidul rwandez din 1994, ecourile sale fiind prezente în roman. Masacrarea etnicilor tutsi de către facțiunile extremiste hutu în 1994 – al doilea episod de acest tip din istoria țării, primul genocid rwandez având loc în 1963 – va duce la violențe similare în Burundi, victime fiind, de data asta, etnicii hutu, uciși cu aceeași brutalitate de tutsi. Într-o lume guvernată de legea talionului, nu mai există buni și răi, ci toți sunt, rând pe rând, victime și calăi. Povestea pe care tatăl lui Gaby le-o spune copiilor săi la începutul cărții, fie ea adevărată sau nu, e grăitoare pentru absurditatea războiului: casus belli nu ar fi reprezentat de divergențele teritoriale sau de diferențele de identitate, ci de mărimea nasului. Dar cei mai mulți nu par a înțelege inutilitatea războiului și, ironie a sorții, până și inocentul care se încăpățânează să rămână neutru va fi obligat să ucidă.

Gaby, din perspectiva căruia sunt relatate evenimentele, și cele mici, ale copilăriei, și cele mari, ale Istoriei, poate fi un alter ego al autorului cu care se aseamănă în mai multe privințe – de la prenume (Gael vs Gabriel) până la povestea de viață (amândoi de origine franco-rwandeză – tatăl francez, mama rwandeză -, amândoi vor părăsi teatrul evenimentelor sângeroase pentru o lume „mai bună” dar rece și lipsită de farmecul țării natale). Însă nu putem vorbi despre un text autobiografic, povestea lui Gaby fiind mult mai dureroasă decât evenimentele trăite de autor.

Decorul în care se desfășoară această poveste este o țară mică, ca și a noastră, mai cu seamă în perioada tulbure a anilor ’90. Iar asemănarea dintre ele se explică, poate, prin înrudirea țărilor mici de peste tot, indiferent de zona culturală căreia îi aparțin. Țările mici cu probleme de tot soiul, afecatate de sărăcie și corupție, în care politica este opiumul poporului și opiniile diferite duc la dezbinări. Dar în care oamenii continuă să trăiască, să se bucure, să iubească. Burundi e, mai ales, o mică țară, țara copilăriei, a copilăriei copilului universal, am spune, cu o formulă consacrată și uzată. Și asemănările cu țara copilăriei mele continuă și în acest plan, în ciuda diferențelor de decor: copiii merg la furat de mango (nu de cireșe), fructul venerat, oaspeții sunt întâmpinați cu mango și sare, vecinii se întâlnesc bucuroși la un grătar… de crocodil, ecranul cu pureci al televizorului e reglat cu un umeraș transformat în antenă, cureaua tatălui este, în anumite familii, instrumentul cu care se aplică pedepsele corporale, elevii burundezi corespondează cu cei francezi de la care primesc și ajutoare, adolescenții sunt atrași de mirajul lumii occidentale cu hainele ei de firmă etc.

Și cum mai este lumea acestui copil universal? E o lume pe dos, în care normalitatea are altă definiție, în care poți umbla fără tricou, dacă ai nevoie de el pentru transportul fructelor de mango sau în care cei apreciați sunt oamenii considerați ciudați de către adulți, precum vânzătorul de momeli pentru pescuit, care face tot timpul scheme de karate pe plajă. De altfel, pentru copii, de cele mai multe ori, adulții sunt nostimi și bizari. Copiii nu pot fi duși de nas, ei depistează foarte ușor bunătatea (doamna Economopoulos) și răutatea sau disprețul (casa familiei Van Goetzem, cu toate că e cea mai frumoasă de pe fundătură, e ocolită de copii din pricina caracterului celor doi soți). Deși nu judecă, ei îi prezintă într-o lumină crudă pe cei care o merită: pe soții Van Goetzen, pe Innocent, personaj cu nume înșelător. Dar majoritatea celor care populează universul copilăriei sunt făcuți din bine și rău, și priviți cu îngăduință pentru că până și un mare șmecher din cartier, precum Francis, ascunde o suferință.

Este o carte scrisă cu delicatețe, din care lipsește cu totul vulgaritatea, în care până și limbajul uneori colorat al lui Gaby și al prietenilor lui nu umbrește inocența. În mod straniu, nici violența și ororile războiului nu închid ochiul inocent, deși ele grăbesc maturizarea și ieșirea din copilărie, alături de dramele familiei individuale. În cazul lui Gaby, începutul sfârșitului fericirii este despărțirea părinților, prima pierdere, prima traumă, la care se vor adăuga, treptat, și altele: plecarea prietenilor, transformarea mamei tinere și frumoase într-o femeie cu mintea rătăcită, după piederea rudelor sale, ucise în Rwanda, moartea tatălui.

 

Mica Tara

 

 


Cartea Mica țară poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,2 rating based on 16.386 ratings (all editions)

ISBN-10: 6069780736
ISBN-13: 9786069780732
Goodreads: 36634324

Author(s):Publisher: Pandora M
Published: 11//2017

Roman distins cu Prix Goncourt des lycéens 2016

Bestseller absolut în Franța şi distins cu nenumărate premii, Mica țară este o poveste zguduitoare, pe fundalul genocidului din Rwanda şi al războiului civil din Burundi, despre inocența copilăriei strivite de valurile brutale ale istoriei.

În 1992, Gabriel, în vârstă de zece ani, trăieşte o copilărie idilică în Bujumbura, capitala micii țări africane Burundi, împreună cu tatăl său francez, mama rwandeză şi cu sora lui mai mică. Din nefericire, lumea sa se prăbuşeşte doi ani mai târziu, odată cu genocidul din aprilie–iulie 1994, când în Rwanda populația tutsi este masacrată. În urma acestei tragedii, mama lui Gabriel îşi pierde mințile şi viețile tuturor se vor schimba radical. Gabriel şi sora lui vor pleca în Franța cu un elicopter trimis ca să-i salveze.
După douăzeci de ani însă, Gabriel se va întoarce în Burundi, încercând să regăsească o lume pe care o crezuse pierdută pentru totdeauna.

Mica țară oferă o viziune despre lume care nu este politică, ci poetică, încercând să surprindă toată frumusețea şi oroarea vieții. Le Figaro

Abia mai târziu mi-am dat seama că Burundi este o țară săracă. În copilărie, nu realizam sărăcia din jur, aşa că a fost important să vorbesc despre asta în roman. Băiețelul care trăia în acea țară era protejat de o cu totul altă lume, o lume a cărților lui. O lume care s-a năruit. Gaël Faye

Traducere și prefață de Lucia Vișinescu
 


Fragmentul zilei – 25 mai 2020: Mica țară – Gael Faye

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii