Fragmentul zilei – 25 octombrie 2020: Exploratorii Vol.8: Întoarcerea în sălbăticie. Marea topită – Erin Hunter

Labele lui Toklo azvârleau zăpadă în urmă, în timp ce el alerga, cu țurțuri de gheață prinși de blana de pe burtă. Putea să-și simtă bătăile inimii, iar răsuflarea i se transformase într-o serie de gâfâieli fierbinți.

Privind peste umăr, Toklo a zărit-o pe Kallik venind în urma sa. O lumină sălbatică îi strălucea în ochi în timp ce înainta. Yakone alerga alături, la mai puțin de o palmă în spatele ei. Forțându-și picioarele istovite să meargă și mai repede, Toklo și-a răsucit capul, privind iarăși înainte. O stâncă abruptă se înălța în fața lui.

Dacă aș putea ajunge până acolo… s-a gândit el.

Undeva, în spate, a auzit-o pe Lusa cum s-a împiedicat, scoțând un scheunat înăbușit rapid de zăpadă. Toklo era sigur că mica ursoaică se prăbușise într-un troian de zăpadă, însă nu s-a oprit și nici măcar nu s-a uitat în spate.

Lusa va trebui să-și poarte singură de grijă. Nu trebuie să mă opresc.

Duduitul făcut de labele ursului în urma lui Toklo s-a oprit brusc și el și-a dat seama că Yakone rămăsese să o ajute pe Lusa.

Stânca abruptă se înălța chiar în față. Dintr-un salt, Toklo s-a agățat de cel mai jos tăpșan al stâncii, însă a alunecat pe suprafața înghețată și a căzut pe spate, rostogolindu-se prin zăpadă, într-o învălmășeală de labe.

Kallik a trecut în viteză pe lângă el și a sărit pe stâncă, îndreptându-se năvalnic spre vârful ei și aruncând și mai multă zăpadă peste Toklo.

 – Am câștigat! a strigat ea. Toklo s-a ridicat cu greu în patru labe, scuturând zăpada care deja i se închegase pe blană.

 – Nu, nu ai câștigat, i-a răspuns, simțind cum supărarea punea stăpânire pe el. Eu am ajuns primul la piatră. Nu e vina mea că mi-a alunecat laba.

 – Ai spus că primul care ajunge în vârful stâncii câștigă.

Kallik s-a lăsat să alunece în jos, ajungând lângă el și împingându-l prietenește cu botul.

 – Nu te purta ca un pierzător jalnic.

Toklo a mârâit doar. Era mai degrabă nervos pe el decât pe Kallik.

Ar fi trebuit să câștig! Dacă aș fi avut un pic mai multă grijă…

 – Bună treabă, Kallik! a strigat Yakone, care venea gâfâind din urmă, împreună cu Lusa.

 – Ești foarte rapid. Și tu la fel, Toklo.

 – Vă mulțumesc că v-ați interesat și de mine… sau nu prea? a adăugat Lusa.

Toklo și-a înăbușit un chicot amuzat, în timp ce o privea pe mica ursoaică. Aceasta era acoperită toată cu zăpadă, care îi intrase chiar și în urechi.

 – Știu cât de mult îți place să cazi în troiene, i-a spus Toklo. În plus, de unde să știu eu că nu era doar un truc, ca să mă faci să încetinesc?

Lusa și-a scuturat capul în toate părțile, încercând să scape de zăpada din urechi.

 – N-am avut nicio șansă să câștig, a murmurat ea tristă. Am picioarele prea scurte.

Văzând-o cum începe să tremure, Toklo a pășit spre ea și a început să îi lingă zăpada din urechi:

 – Hei, fii veselă! a încercat el să o încurajeze. Pariez că ai fi prima la un concurs de cățărat în copaci.

 – Nu sunt sigură că l-aș câștiga, a răspuns Lusa, părând demoralizată. Mi-am pierdut antrenamentul. Nici nu îmi mai amintesc când am văzut ultima oară un copac adevărat!

 – Asta așa e, a confirmat Kallik. Nu prea crește nimic pe insula asta și se pare că e așa la nesfârșit. Ești sigur că ăsta e drumul către mare?

 – Ăsta e drumul pe care familia lui Nanulak ne-a zis să-l urmăm, i-a răspuns Toklo.

 – Și putem avea încredere în ei? a murmurat Yakone. După ce a făcut Nanulak?

Cuvintele lui Yakone au reînviat durerea trădării, la fel de ascuțită ca un ghimpe, care-i străpungea inima lui Toklo. Crezuse că Nanulak era prietenul său, că putea să-l învețe și să aibă grijă de tânărul urs la fel cum avusese grijă de Ujurak.

Dar tot ce-a vrut Nanulak a fost să mă folosească, să se răzbune pe familia lui.

Amintirea tatălui lui Nanulak i-a revenit dintr-odată în minte, atât de vie încât Toklo aproape a crezut că uriașul urs alb i-a apărut în față. Putea vedea parcă aievea sângele pătând blana albă a ursului și și-a amintit atunci durerea provocată de propriile lui răni.

Aș fi putut să îl omor din cauză că Nanulak m-a mințit. Cum am putut să mă înșel atât de tare cu privire la Nanulak?

Kallik l-a înghiontit ușor pe Toklo, smulgându-l din amintirile dureroase.

 – De ce nu mergem să vânăm? a sugerat ea. În curând se va lăsa noaptea.

Apoi a adăugat, în timp ce ochii îi străluceau de încântare:

 – Am câștigat cursa, deci cred că voi toți ar trebui să-mi aduceți de mâncare!

 – Asta s-o crezi tu! a repezit-o Toklo, ușurat că ursoaica nu mai adusese vorba despre Nanulak, și a înghiontit-o la rândul lui mai tare: Ești așa de rapidă încât tu ar trebui să fii cea care fugărește prada!

Toklo a trecut iar în frunte, în timp ce urșii și-au continuat drumul, îndreptându-se către creasta unui șir de dealuri scunde aflate în calea lor. Mațele îi chiorăiau de foame, dar deocamdată nu se zărea nici urmă de pradă. Povârnișuri acoperite cu zăpadă se ondulau în depărtare în toate direcțiile, întrerupte când și când de stânci golașe, ieșite în afară, și de câțiva copaci țepoși, piperniciți. De zile întregi mergeau către apus, dar nu întâlniseră în drumul lor decât foarte puțini urși. Până și urmele prezenței fețelor-turtite erau rare în acest peisaj dezolant: doar întâmplător zăreau câte un bârlog mic sau un turn subțire înălțându-se spre cer.

Alungându-și din minte imaginea lui Nanulak, Toklo a încercat să se relaxeze și să se bucure de compania prietenilor săi. Cursa fusese amuzantă, chiar dacă el o pierduse. Yakone, ursul alb-roșcat pe care îl întâlniseră pe Insula Stelelor, se acomodase bine în grupul lor. Iar ei aveau de acum semn că se îndreptau către o îngustă fâșie de mare, care despărțea insula de continent.

Totul părea în ordine.

Totuși, gândul despărțirii ce urma să vină îi zgândărea mintea lui Toklo, la fel ca bucățile aspre de gheață dintre gheare. Scopul călătoriei era să ajungă la Marea Topită, unde Kallik și Yakone aveau să rămână alături de alți urși albi care-și făceau culcușuri acolo. Mica familie pe care o creaseră, prin atâtea dificultăți și pericole, avea să se destrame. Curând și Lusa se va întâlni cu urși asemenea ei, trăind alături de aceștia în pădurile care erau adevărata ei casă.

Ah, dacă Nanulak…

Toklo și-a întrerupt gândurile, înăbușindu-și un oftat. Toate păreau să se reducă la Nanulak. Cândva, Toklo crezuse că-și va făuri o nouă viață alături de tânărul urs metis și că vor trăi pe teritorii învecinate, așa încât să-l poată învăța pe Nanulak cum trăiau urșii bruni.

Asta nu se va mai întâmpla acum. Nu-mi vine să cred că ursul ăla prefăcut a reușit să mă păcălească atâta timp. Și ce s-ar întâmpla dacă un urs mai mare și mai puternic ar face asta – un urs care să mă poată învinge într-o luptă directă?

Toklo scutură din cap, alungându-și acest gând îngrijorător.

Nu. Nu voi mai face niciodată greșeala asta.

 – Abia aștept să scăpăm de zăpada asta! a auzit el vocea Lusei venind din spate; ursoaica țopăia între Kallik și Yakone și părea destul de veselă, de parcă uitase cu totul de Nanulak și de problemele provocate de el. Mi-e tare dor să văd din nou copaci adevărați și să găsesc alți urși negri!

 

Exploratorii Vol.8: Intoarcerea in salbaticie. Marea topita


Cartea Exploratorii Vol.8: Întoarcerea în sălbăticie. Marea topită poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

0,0 rating

ISBN-10:
ISBN-13:
Goodreads:

Author(s): Publisher:
Published: //

 


Fragmentul zilei – 25 octombrie 2020: Exploratorii Vol.8: Întoarcerea în sălbăticie. Marea topită – Erin Hunter

Alte titluri ALL.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii