Fragmentul zilei – 30 ianuarie 2020: Fata cu palton roșu – Kate Hamer

O visez adesea pe Carmel. În visele mele merge întotdeauna cu spatele.

În ziua în care s-a născut era zăpadă. O lumină argintie se arcuia prin fereastră în timp ce o țineam în brațe.

După ce a mai crescut, începusem s-o alint „micuța mea copilă verde”. Nu-mi puteam imagina ca ea să trăiască în altă parte decât la țară. Părul ei creț cu fir gros era ca broderia unui geam spart sau ca o păpădie.

 – Arăți de parcă ai fi fost trasă cu spatele printr-un gard viu, îi spuneam.

Și ea zâmbea. Își închidea ochii fluturând din gene, iar pleoapele pline de vinișoare mov semănau cu niște fluturi.

 – Nu-mi vine greu să-mi închipui, zicea într-un târziu, lingându-și buzele.

Mă uit pe fereastră și aproape că o pot vedea mergând pe cărare, spre școală, îmbrăcată în colanții care-i făceau picioarele să pară niște acadele de cireșe. Lipse ei mă face să mă simt de parcă mi-a tăiat cineva gâtul.

În noaptea asta o voi visa din nou, sunt sigură. O simt în lumina apusului, stând în picioare pe ramurile fagului și strigând. Dar noaptea, în visul meu, ea va merge înapoi spre casă – sau poate departe de casă? -, așa că nu se apropie niciodată.

Hainele ei erau, de cele mai multe ori, o dezordine totală. Turul pantalonilor de iarnă îi ajungea până la genunchi, așa că mergea ca un pinguin. Gulerul uniformei de școală ieșea pe o parte și intra pe sub bluză pe cealaltă parte. Dar mintea ei funcționa altfel: știa ce simt oamenii. Când a părăsit-o soțul, Sally a venit la mine în bucătărie și a băut tequila în timp ce încercam s-o consolez. Sare, lămâie verde și alcool pentru un soț pierdut. Carmel ni s-a alăturat și i-a trecut două degete prin părul șaten, făcându-i masaj pe scalp. Sally a început să geamă și și-a lăsat capul pe spate.

 – Doamne, Dumnezeule, Carmel, unde ai învățat să faci asta?

 – Sst! Nicăieri, a șoptit și a continuat masajul.

Asta se întâmpla chiar înainte să dispară în ceață.

Crăciun, 1999. Obrajii copiilor se îmbujoraseră de frig și de bucurie în timp ce ieșeau pe poarta școlii. Pentru mine, toți păreau niște mici troli în comparație cu Carmel. M-am întrebat atunci dacă fiecare părinte avea asemenea gânduri. Trebuia să mergem spre casă pe cărări de țară și aproape se întunecase.

Se făcuse frig când am pornit la drum, iar zăpada delimita drumul. Strălucea în lumina amurgului și ne arăta calea. Mi-am dat seama că îmi încleștasem mâinile în buzunare, îngrijorată din cauza Crăciunului și a lipsei banilor. Când mi-am scos mâinile din buzunare și mi-am desfăcut pumnii, Carmel rămăsese puțin în spate și am putut să o aud cum mormăie.

 – Te rog să te grăbești, i-am strigat, nerăbdătoare fiind să nu mai stau în frig și să ajung acasă.

 – Îți dai seama, mama, că nu voi fi întotdeauna alături de tine, a zis ea cu o voce subțire.

Poate inima mea trebuia să înghețe atunci. Poate ar fi trebuit să mă întorc s-o iau pe sus și să o duc acasă. S-o țin încuiată într-o fortăreață sau într-un turn. Încuiată cu o cheie de aur pe care să o înghit, așa încât să fie nevoie să-mi se taie burta înainte să fie găsită. Dar, bineînțeles, m-am gândit că vorbele ei nu înseamnă nimic.

 – Ei bine, deocamdată ești lângă mine.

M-am întors. Părea mult în urma mea. Forma capului ei era la fel ca vârfurile gardurilor vii care creșteau de-o parte și de alta a drumului.

 – Carmel?

O dâră de respirație înghețată a trecut pe lângă mâneca hainei mele.

 – Aici sunt.

Câteodată mă întreb dacă atunci când o să mor voi arăta liniștită. Preschimbată într-o bufniță și zburând noaptea deasupra câmpurilor, planând peste garduri vii și poteci întunecate. Ridicând fumul coșurilor cu mișcarea aripilor mele în timp ce trec pe deasupra lor. Sau aș sta cu ea în vârful fagului, jucându-ne? Spionându-i pe cei care locuiesc în casa noastră și urmărindu-i cum vin și pleacă. Poate i-am striga și i-am face să se arunce de la etaj.

Eram mame singure, aproape ca un bărbat, cum a glumit odată una dintre noi. Ne făcuserăm un grup din solidaritate cu situația noastră. Mă gândesc acum că poate nu a fost bine pentru Carmel să fie în preajma acestui grup de femei cu flăcări în priviri. Am petrecut multe seri adunate în jurul mesei din bucătărie povestind, bârfind, apoi el, apoi el, apoi el. Toate eram rănite într-un fel sau altul, cu inimile învinețite. Mai puțin Alice, care avea vânătăi adevărate. După ce Carmel a dispărut – ah, la câteva luni după -, Alice a venit la mine.

 – Trebuie să vorbesc cu tine. Trebuie să-ți spun ceva, mi-a zis.

Eu credeam că orice lucru putea fi un indiciu pentru rezolvarea misterului.

 – Ce este? Ce este? am întrebat-o, încleștându-mi degetele pe gulerul halatului cu care eram îmbrăcată.

Ceea ce mi-a spus m-a dezamăgit atât de mult, încât mi-am întors privirea la coaja oului pe care îl mâncasem cu o zi înainte și care rămăsese pe blat. Dar a început să-mi spună că fiica mea avea o relație cu Dumnezeu și că ar putea sta acum la dreapta Sa. Cât de mult am început să o urăsc atunci. Indiciile ei false și găsirea lui Isus se împleteau și se uneau în timp ce vorbea. Nu mai puteam să tac.

 – Oprește-te! Ieși de aici. Am crezut că ai să-mi spui ceva important. Ieși din casa mea și lasă-mă în pace, vacă proastă. Vacă nebună și proastă. Ia-l pe Dumnezeu cu tine și nu te mai întoarce, am țipat la ea.

Fata Cu Palton Rosu


Cartea Fata cu palton roșu poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

3,5 rating based on 17.730 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786069000311
Goodreads: 52703911

Author(s):Publisher: Paladin
Published: 11//2019

Uneori cel mai urât gând devine un tren care nu se mai oprește.

Orice părinte se teme pentru siguranța copilului său. Dar ce faci când temerile ți se adeveresc? Cum reușești să nu-ți pierzi mințile? Festivalul Poveștilor se transformă pentru Beth în cel mai cumplit coșmar: Carmel, fiica ei de opt ani, este răpită. Sensibilă, diferită de copiii de vârsta ei, dotată cu o imaginație surprinzătoare și cu un har special, fetița pornește într-o călătorie extraordinară, o luptă continuă pentru păstrarea identității, trăind cea mai cruntă întemnițare: aceea de a nu ști că este captivă.

Tremur și plâng după vechea mea viață: plimbări, Crăciun, grădină, prietenele mamei bând vin la masa din bucătărie, fierbătorul dimineața și doamna Buckfast în fața clasei.
Dar cel mai mult o să-mi lipsească albastrul tandru din ochii mamei.



„Acest debut uimitor are forța unui thriller.“ People

„Thrillerele despre copii răpiți nu sunt o noutate, dar romanul lui Kate Hamer poate reprezenta cea mai originală abordare a acestui subiect. Este o poveste aparte, enigmatică.“ Sunday Express

„Fata cu palton roșu impresionează prin echilibrul neobișnuit între thriller și basm.“ bookpeople.com

„Fiecare frază a cărții lui Kate Hamer este atât de pătrunzătoare, încât cititorul este sfâșiat între dorința de a reflecta și de a afla ce se întâmplă în continuare. Intriga alternează între lupta emoțională a lui Carmel pentru supraviețuire și refuzul lui Beth de a crede că fiica ei a dispărut pentru totdeauna. Între timp, legătura lor complexă, dar indestructibilă, este redată cu onestitate și dragoste.“ oprah.com

„Un thriller psihologic bine scris și o lectură captivantă.“ The Sunday Times

„Relatat prin intermediul a două voci foarte diferite, romanul lui Kate Hamer este emoționant, sensibil și tensionat, explorând într-un mod devastator de convingător dragostea și pierderea din punctul de vedere al unui adult și al copilului său răpit.“ Psychologies

„Una dintre cele mai incredibile, bine scrise și emoționante cărți pe care am avut vreodată plăcerea să le citesc. Are o profunzime care o ridică deasupra multora dintre lucrările de acest gen.“ crimebythebook.com
 


Fragmentul zilei – 30 ianuarie 2020: Fata cu palton roșu – Kate Hamer

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii