Fragmentul zilei – 29 ianuarie 2020: Aleargă ca să trăiești – Mark Cucuzzella

Înceți, dar inteligenți

În ciuda tuturor adaptărilor noastre evolutive, specia umană pare totuși să sufere de anumite puncte slabe din punct de vedere fiziologic. Creșterea copiilor și transformarea acestora în adulți necesită ani (neproductivi) de grijă și pregătire, iar viteza noastră maximă de alergare este mult sub cea a animalelor sălbatice de talie asemănătoare nouă.

Selecția naturală presupune niște compromisuri. Specia umană a dezvoltat o mare capacitate de anduranță, însă noi nu suntem foarte rapizi. (Cel mai iute animal de pe uscat, ghepardul, este un maestru în a prinde prada folosindu-se de viteza sa incredibilă, dar cu toate acestea, el are o rezistență fizică scăzută). Și capacitatea oamenilor de a stoca eficient grăsime este folositoare pentru a supraviețui în perioadele de foamete, dar la rândul ei aduce și un grad crescut de obezitate. Chiar și mărimea creierului nostru a presupus un compromis: creierul uman, având o dimensiune crescută, este un organ înfometat, ce consumă aproximativ un sfert din necesarul de energie al corpului uman – astfel, o parte din caloriile care ar fi putut fi folosite mai productiv pentru a avea mai multă putere și energie sunt redirecționate către creier.

Totuși, creierul nostru ne-a fost mereu de un mare folos. Dezvoltarea creierului ne-a permis să utilizăm focul, să preparăm termic mâncarea, să măcinăm și să zdrobim hrana cu ajutorul a diverse unelte. Frăgezirea plantelor rigide și a fibrelor din mușchi accelerează procesul de masticație și digestie; prin urmare, cantități mai mari de proteine și de grăsime pot fi metabolizate de corp. (În comparație cu hrana crudă, mâncarea gătită ne aduce o cantitate cel puțin dublă de elemente nutritive: celuloza și proteinele din fibrele mușchilor își modifică structura la temperaturi înalte, devenind mai fragede și mai ușor de digerat de către organismul uman).

Impulsul nutritiv dat de consumarea unei hrane de înaltă calitate a susținut dezvoltarea unei puteri crescute a creierului. Pe măsură ce oamenii au devenit mai inteligenți, abilitățile lor de socializare, de vânătoare și de confecționare de unelte s-au îmbunătățit. Între timp, faptul că puteam controla focul ne-a ajutat la mai multe lucruri decât la prepararea termică a hranei: efectul de intimidare pe care îl are focul asupra animalelor sălbatice le-a permis oamenilor să doarmă mai mult, fără a se teme de prădători. Un somn REM mai adânc ne-a ajutat suplimentar la dezvoltarea creierului și a funcțiilor sale.

De-a lungul timpului, oamenii s-au transformat în niște mecanisme de depozitare și ardere a grăsimii. Grăsimea și proteinele sunt asemenea unor cărămizi de construcție, esențiale pentru creier și mușchi, grăsimea fiind mai densă din punct de vedere energetic și al substanțelor nutritive decât sunt carbohidrații. Inuiții, de exemplu, se mențin sănătoși fără să consume vreun carbohidrat. Însă specia umană nu poate supraviețui fără grăsime.

Hominizii timpurii și-au dezvoltat, de asemenea, și capacitatea de a depozita carbohidrați (energie redusă) prin convertirea lor eficientă în grăsime (energie crescută), cu ajutorul insulinei. În perioadele de abundență alimentară, puteam acumula grăsime, pe care apoi să o metabolizăm când avem nevoie – să ne bazăm pe ea în perioadele în care resursele de hrană sunt limitate, dacă este necesar, înainte de a simți nevoia “să ne realimentăm”.

Dobândit sau natural?

Performanța individuală variază, iar această variație poate fi explicată parțial prin genele fiecăruia. Dar stilul de viață, dieta și comportamentul contează și ele. Ziaristul Adharanand Finn a analizat stilul de viață solicitant și activ al copiilor din zonele rurale ale Kenyei: mulți dintre ei păstoresc caprele și vacile acasă, ca ulterior să alerge distanța lungi la și de la școală. Acești copii au acces redus la televizor sau computere și aproape toți merg în picioarele goale. Un trib kenyan în special a dat de-a lungul timpului alergători de excepție – Kalenjin. Se pare că determinarea lor de fier, precum și stilul de viață rural și activ s-au îmbinat și i-au făcut să fie cei mai rapizi alergători de anduranță din lume.

Într-un mod asemănător, tribul Tarahumara din Mexic este celebru pentru că membrii lui pot parcurge distanțe incredibil de mari, purtând sandale făcute din anvelope vechi și frânghii. Când legendarul Arnulfo Quimare, membru al tribului Tarahumara, a vorbit în 2016, la Maratonul din Boston, un alergător din public l-a întrebat ce regim de “antrenament” are. Prin intermediul unui translator (care a făcut o pauză pentru a găsi cuvântul potrivit), Arnulfo a răspuns că “antrenamentul” său constă, în mare parte, din a se deplasa dintr-un sat în altul.

Când vine vorba despre alergat, nu există nicio dovadă că cei din tribul Tarahumara sau kenyenii sunt superiori celorlalți din punct de vedere genetic. Daniel Lieberman, biolog evoluționist la Harvard, subliniază faptul că oamenii din aceste grupuri sunt susceptibili, asemenea nouă, tuturora, la a avea obiceiuri ce pot conduce la diferite afecțiuni sau tehnici improprii pentru alergat, mai ales atunci când adoptă diete occidentale și folosesc încălțăminte de alergat modernă.

Alearga Ca Sa Traiesti


Cartea Aleargă ca să trăiești poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

0,0 rating

ISBN-10:
ISBN-13:
Goodreads:

Author(s): Publisher:
Published: //

 


Fragmentul zilei – 29 ianuarie 2020: Aleargă ca să trăiești – Mark Cucuzzella

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.