Fragmentul zilei – 4 martie 2018: Spuma zilelor – Boris Vian

La Chloe în ușă, lumea se uita la minunata mașină albă comandată de Colin și care tocmai atunci fusese livrată cu șofer de ceremonie cu tot. În interiorul acoperit numai cu blănuri albe era cald și se-auzea muzică.

Cerul era tot albastru, norii scămoșați și firavi. Era ger, dar nu prea tare. Iarna era pe sfârșite.

Platforma liftului li se umflă sub picioare și, într-un spasm lung și molcom, îi depuse la etaj. În fața lor se deschise ușa. Sunară. Li se deschise. Chloe îi aștepta.

Pe lângă sutienul de celofan, chiloțeii albi și ciorapi, avea pe ea două straturi de muselină și un voal mare de tul de la umeri în jos, lăsându-i capul în întregime liber.

Alise și Isis erau îmbrăcate la fel ca ea, rochiile lor însă erau de culoarea apei. Părul coafat le strălucea în soare și li se rotunjea pe umeri în cosițe grele și parfumate. Nu știai pe care s-o alegi. Colin știa. Nu îndrăzni s-o sărute pe Chloe ca să nu-i tulbure armonia toaletei și își scotea pârleala cu Isis și Alise. Ele i se lăsară în voie, văzându-l cât era de fericit.

Camera era toată plină de flori albe alese de Colin și, pe perna din patul desfăcut, era o petală de trandafir roșu. Mireasma florilor și parfumul fetelor se contopeau, iar Chick se credea o albină într-un stup. În păr Alise avea o orhidee mov, Isis un trandafir stacojiu și Chloe o camelie albă, mare. Ținea în brațe un snop de crini și lângă brățara de aur albastru masiv îi strălucea o brățară din frunze de iederă, noi și proaspăt lăcuite. Inelul de logodnă îi era pavat cu mici diamante pătrate și dreptunghiulare care înscriau în alfabetul Morse numele lui Colin. Într-un ungher, de sub un buchet, se ivea vârful scăfârliei unui operator cinematografic care învârtea de manivelă cu disperare.

Colin poză câteva clipe cu Chloe, pe urmă trecură la rând Chick, Alise și Isis. Și-apoi se strânseră laolaltă și o urmară pe Chloe, care pătrunse cea dintâi în lift. Cablurile acestuia într-atât se-alungiră sub prea greaua-i povară, că nu mai trebuiră să apese pe buton, numai că avură grijă să iasă toți buluc ca să nu urce iarăși o dată cu cabina.

Șoferul deschise portiera. Cele trei fete și Colin se urcară la spate, Chick în față și porniră. Pe stradă, toți întorceau capul după ei —și melițau din mâini cu entuziasm, închipuindu-și că e Președintele, după care își vedeau iarăși de drum cu gândul la lucruri strălucitoare și aurite.

Biserica nu era prea departe. Automobilul descrise o cardioidă elegantă și opri în fața treptelor.

Pe peron, Monahul și Țârcovnicul și Șvițelul, între doi pilaștri sculptați, făceau parada dinaintea nunții. În spatele lor, draperii lungi de mătase albă coborau până la pământ, și cei paisprezece Copii de Cord executau un balet. Purtau bluze albe, cu pantaloni roșii și pantofi albi. În loc de pantaloni, fetele aveau fustițe roșii plisate și câte-o pană roșie-n păr. Monahul era la toba mare, Țârcovnicul cânta din piculină, iar Șvițelul ținea ritmul la maracase. Refrenul îl cântau tustrei în cor, după care Șvițelul schiță un pas bătut, apucă un contrabas și execută un chorus senzațional cu arcușul, pe o muzică de circumstanță.

Cei șapștrei de Muzicieni cântau în balcon și clopotele băteau din plin.

Se produse un scurt acord disonant, deoarece dirijorul, care se apropiase prea mult de margine, se prăbușise în gol, și vicedirijorul prelua conducerea orchestrei. În clipa când dirijorul se strivi de pardoseală, luară un alt acord ca să acopere zgomotul căderii, dar biserica se zgudui din temelii. Colin și Chloe priveau uimiți la defilarea Monahului, Țârcovnicului și Șvițelului, iar doi subșviței așteptau, în spate, în ușa bisericii, momentul potrivit ca să prezinte halebarda.

Monahul emise un ultim duruit jonglându-și baghetele, Țârcovnicul scoase din piculină un miorlăit supraacut care-i umplu de pioșenie pe jumătate din habotnicii înșirați pe trepte ca s-o vadă pe mireasă, iar Șvițelul, într-un ultim acord, își rupse corzile de la contrabas. Atunci, cei paisprezece Copii de Cord coborâră treptele în șir câte unul, iar fetele se așezară în dreapta și băieții în stânga portierei automobilului.

Chloe ieși. Era răpitoare și radioasă în rochia-i albă. Urmară Alise și Isis. Nicolas tocmai sosise și el, și se apropie de grup. Colin o luă de braț pe Chloe, Nicolas pe Isis, iar Chick pe Alise, și urcară treptele, urmați de frații Desmarets, Coriolan la dreapta și Pegase la stânga, în timp ce Copiii de Cord veneau perechi-perechi, giugiulindu-se cât era scara de lungă. Monahul, Țârclovnicul și Șvițelul, după ce-și puseseră deoparte instrumentele, trăgeau până una-alta o horă.

Pe peron, Colin și prietenii săi executară o mișcare complicată și se pomeniră în formația cuvenită pentru intrarea în biserică: Colin cu Alise, Nicolas la braț cu Chloe, pe urmă Chick și Isis și, în fine, frații Desmarets, de astă dată însă Pegase la dreapta și Coriolan la stânga. Monahul și seizii lui conteniră să se-nvârtească, luară conducerea cortegiului și, cântând un vechi cor gregorian, dădură, cu toții, buzna către ușă. În trecere, subșvițeii le spărgeau în cap câte un mic balon de cristal plin cu agheasmă și le-nfigeau în păr câte un bastonaș de tămâie care ardea cu flacără galbenă pentru bărbați și violetă pentru femei.

Vagonetele erau trase la intrarea în biserică. Colin și Alise se instalară în primul și-o porniră de îndată. Te prăvăleai într-un culoar întunecos care mirosea a religie. Vagonetul luneca pe șine cu bubuit de tunet și muzica răsuna cu mare intensitate. La capătul culoarului, vagonetul sparse o ușă, coti în unghi drept și Sfântul se-arătă într-o lumină verde. Se schimonosea groaznic și Alise se strânse lângă Colin. Pânze de păianjen le atingeau fața și le veneau în minte frânturi de rugăciuni. A doua viziune fu a Fecioarei, iar la cea de-a treia, în fața lui Dumnezeu, care avea un ochi vânăt și o mină nemulțumită, Colin își aminti rugăciunea întreagă și i-o putu spune Alisei.

Vagonetul zvâcni cu un zgomot asurzitor sub bolta traveei laterale și se opri. Colin coborî, o lăsă pe Alise să se ducă la locul ei și-o așteptă pe Chloe, care ieși curând la lumină.

Priviră naosul. Era foarte multă lume. Veniseră toți cunoscuții lor, ascultau muzică și se bucurau de frumusețea ceremoniei.

Șvițelul și Țârcovnicul se iviră zburdând în veșmintele lor noi și precedându-l pe Monah, care-l conducea pe Episcop. Toți se ridicară în picioare și Episcopul se așeză într-un uriaș jilț de catifea. Scrâșnetul scaunelor pe lespezi era foarte armonios.

Muzica încetă brusc. Monahul îngenunche în fața altarului, se dădu de trei ori cu capul de podea și Țârcovnicul se îndreptă spre Colin și Chloe ca să-i conducă la locul lor, în vreme ce Șvițelul îi punea pe Copiii de Cord să se așeze de cele două părți ale altarului. În biserică se lăsase acum o liniște adâncă de tot și lumea își ținea răsuflarea.

Pretutindeni, lumini puternice proiectau mănunchiuri de raze pe obiectele aurite care le făceau să explodeze în toate părțile, iar latele dungi galbene și violete ale bisericii îi dădeau naosului înfățișarea unui abdomen de viespe uriașă văzut din interior.
Sus de tot, Muzicanții începură un cor nelămurit. Intrau norii. Miroseau a coriandru și-a buruieni de munte. Era cald în biserică și te simțeai învăluit într-o atmosferă blajină și vătuită.

Îngenuncheați în fața altarului, pe două scăunele de rugăciune acoperite cu catifea albă, Colin și Chloe, mână-n mână, așteptau. Monahul, în fața lor, cerceta grăbit o carte groasă, căci nu-și mai amintea formulele. Din timp în timp se întorcea, s-arunce câte-o privire la Chloe, a cărei rochie-l încânta. În sfârșit, încetă să mai dea paginile, se-ndreptă din șale, îi făcu dirijorului un semn cu mâna și orchestra atacă uvertura.

Monahul trase aer în piept și începu să cânte ceremonialul, susținut de un ison de unsprezece trompete înfundate cântând la unison. Episcopul aromea încetișor, cu mâna pe cârjă. Știa că-l vor trezi când îi va veni rândul să cânte.

Uvertura și ceremonialul erau scrise pe teme clasice de blues. Pentru Angajament, Colin ceruse să se cânte un aranjament de Duke Ellington pe o veche melodie binecunoscută, Chloe.

În fața lui Colin, agățat de perete, se zărea Isus pe o cruce mare, neagră. Părea fericit că fusese invitat și privea totul cu interes. Colin o ținea pe Chloe de mână și-i surâdea pierdut lui Isus. Era un pic ostenit Ceremonia îl costa foarte, scump, cinci mii de dublezoni, și era mulțumit că era așa de reușită.

De jur-împrejurul altarului erau flori. Îi plăcea muzica pe care-o auzea în acest moment. Îl văzu pe Monah în fața lui și recunoscu melodia. Atunci închise ochii încet, se aplecă puțin înainte și spuse: „Da”.

Chloe spuse și ea „Da” și Monahul le strânse mâna cu putere. Orchestra interveni și mai viguros și Episcopul se ridică în vederea Exortației. Șvițelul se strecura printre două șiruri de persoane, ca să-i tragă o lovitură zdravănă de cârjă peste degete lui Chick care, în loc s-asculte, se apucase să-și deschidă cartea.

Spuma Zilelor

 


Cartea Spuma zilelor poate fi achiziționată de la: