Fragmentul zilei – 8 decembrie 2019: Străinul – Albert Camus

Astăzi a murit mama. Sau poate ieri, nu știu. Am primit o telegramă de la azil: Mama decedată. Înmormântarea mâine. Sincere condoleanțe. Asta nu înseamnă nimic. Poate că a fost ieri.

Azilul de bătrâni e la Marengo, la optzeci de kilometri de Alger. Voi lua autobuzul la ora două și voi sosi în cursul după-amiezii. Astfel, voi putea sta de priveghi și mă voi întoarce mâine seară. I-am cerut patronului meu două zile de concediu și nu putea să mă refuze având o asemenea scuză. Dar nu părea încântat. I-am spus: N-am nici o vină. Nu mi-a răspuns. Atunci m-am gândit că n-ar fi trebuit să-i spun asta. În fond, n-aveam de ce să mă scuz. Mai degrabă el ar fi trebuit să-mi prezinte condoleanțe. Dar mi le va prezenta, fără îndoială, poimâine, când mă va vedea în doliu. Deocamdată e ca și cum mama n-ar fi murit. După înmormântare, dimpotrivă, va fi un lucru încheiat și totul va fi căpătat o înfățișare oficială.

Am luat autobuzul la ora două. Era foarte cald. Am mâncat la restaurant, la Céleste, ca de obicei. Toți erau foarte triști din cauza mea și Céleste mi-a spus: Avem numai o mamă. Când am plecat, m-au condus până la ușă. Eram cam zăpăcit pentru că a trebuit să urc până la Emmanuel să împrumut o cravată neagră și o panglică de pus la mânecă. Lui i-a murit un unchi, acum câteva luni.

Am fugit ca să nu pierd autobuzul. Fără îndoială graba, goana, toate acestea, la care s-au adăugat zdruncinăturile, mirosul de benzină, reverberația drumului și a cerului, m-au făcut să ațipesc. Am dormit aproape tot drumul. Și, când m-am trezit, eram înghesuit lângă un soldat care mi-a zâmbit și care m-a întrebat dacă vin de departe. Am spus da, ca să închei discuția.

Azilul e la doi kilometri de sat. Am făcut drumul pe jos. Am vrut s-o văd pe mama imediat, dar portarul mi-a spus că trebuie să mă duc la director. Cum era ocupat, am așteptat puțin. Portarul a vorbit tot timpul cât am așteptat și, în sfârșit, am ajuns la director: m-a primit în biroul lui. E un bătrânel firav, decorat cu Legiunea de Onoare. S-a uitat la mine cu ochii lui de un albastru deschis. Apoi mi-a strâns mâna pe care a ținut-o atât de mult în mâna lui, încât nu prea știam cum să mi-o retrag. A consultat un dosar și mi-a spus: Doamna Meursault a intrat aici acum trei ani. Dumneata erai singurul ei sprijin. Am crezut că-mi reproșează ceva și am început să-i explic. Dar el m-a întrerupt: N-ai de ce să te justifici, dragul meu. Am citit dosarul mamei dumitale. Nu aveai cu ce s-o întreții. Ea avea nevoie de o îngrijitoare. Salariile voastre sunt mici. Și, la urma urmelor, era mai fericită aici. Am spus: Da, domnule director. El a adăugat: Știi, avea prieteni, oameni de vârsta ei. Putea să le împărtășească preocupări care sunt din alte vremuri. Ești tânăr și ei i-ar fi fost urât cu dumneata.

Așa era. Când era acasă, mama își petrecea vremea urmărindu-mă în tăcere cu privirea. În primele zile când a venit la azil, plângea des. Dar asta din pricina obișnuinței. După câteva luni, ar fi plâns dacă ai fi luat-o de la azil. Tot din pricina obișnuinței. Puțin și din această cauză, în ultimul an aproape că nu m-am mai dus să o văd. Dar și fiindcă asta îmi lua toată duminica fără să mai pun la socoteală efortul de a merge până la autobuz, de a lua bilet și de a face două ceasuri pe drum.

Directorul mi-a vorbit mult. Dar eu aproape că nu-l ascultam. Apoi mi-a spus: Presupun că vrei s-o vezi pe mama dumitale. M-am ridicat fără să spun nimic și el a luat-o înainte spre ușă. Pe scară mi-a explicat: Am transportat-o la mica noastră morgă. Ca să nu-i tulburăm pe ceilalți. Ori de câte ori un pensionar de-al nostru moare, ceilalți sunt nervoși timp de două, trei zile. Și asta îngreunează serviciul. Am trecut printr-o curte în care sporovăiau în grupuri o mulțime de bătrâni. Când treceam noi, tăceau. Iar în spatele nostru discuțiile începeau din nou. Ai fi zis o pălăvrăgeală indistinctă, de papagali. La intrarea unei clădiri micuțe, directorul s-a despărțit de mine: Te las, domnule Meursault. Stau la dispoziția dumitale, în biroul meu. În principiu, înmormântarea este fixată pentru ora zece dimineața. Ne-am gândit că astfel o vei putea priveghea pe dispărută. Numai un cuvânt: mama dumitale și-a exprimat, pare-se, deseori față de tovarășii ei dorința de a i se face înmormântare religioasă. M-am îngrijit de cele necesare. Dar voiam să te pun la curent. I-am mulțumit. Cât trăise, măicuța, fără să fie necredincioasă, nu se gândise niciodată la religie.

Am intrat. Era o sală foarte luminoasă, văruită, cu plafon de sticlă. Drept mobile, scaune și capre în formă de X. Pe două din ele era așezat, în mijlocul sălii, un sicriu alb cu capacul pus. Se vedeau numai șuruburile încă nestrânse, sclipind pe scândurile vopsite cu coajă de nucă. Lângă sicriu stătea o infirmieră arabă în halat alb, legată la cap cu o basma colorată.

Strainul


Cartea Străinul poate fi cumpărată de la:

 

 

 

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.

 


Average Rating:

4,0 rating based on 864.278 ratings (all editions)

ISBN-10: 973467823X
ISBN-13: 9789734678235
Goodreads: 44319759

Author(s):Publisher: Polirom
Published: 3//2019

La doar cîteva luni după ce nu manifestase nici o umbră de sentiment la înmormîntarea mamei lui, protagonistul romanului Străinul, Meursault, ucide un arab. Este momentul cînd povestea se desparte. Mai întîi ne poartă spre trecut, unde asistăm la viaţa relativ banală a unui funcţionar din Alger: moartea mamei, prietenia cu vecinul Raymond, relaţia cu o fostă colegă de serviciu, ajutorul dat lui Raymond ca să se răzbune pe o iubită presupus infidelă. De aici însă lucrurile devin tot mai tensionate, căci iubita lui Raymond e algeriană, iar fratele ei îi va urmări pe francezi ca să-i răzbune onoarea. Meursault îl întîlneşte la un moment dat pe plajă şi îl împuşcă, într-o clipă de inexplicabilă dezorientare. Romanul a fost descris în multe feluri: portretul unui sociopat, o critică a societăţii care nu acceptă în rîndurile ei inşi aparent lipsiţi de orice umanitate sau, dintr-o altă perspectivă, o poveste postcolonială.
 

Fragmentul zilei – 8 decembrie 2019: Străinul – Albert Camus

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii