Castelul răsuna de râsete și de zgomote care anunțau pregătirile pentru cină, când am intrat alături de Cartier în sală, cu mantiile albastre ale pasiunii pe umeri și părul încurcat de adierea vântului nopții. M‑am oprit în inima măreței încăperi ca să admir tapiseriile atârnate pe pereți, arcul înalt al plafonului ce se topea în umbre fumurii și ferestrele cu menouri ale zidului dinspre răsărit. Focul trosnea într‑un șemineu smălțuit, iar femeile din castel așezau cele mai bune vase din cositor și argint pe mese. Nu mă băgau în seamă, fiindcă, pentru ele, încă eram o străină, și mă uitam cum câteva tinere împodobeau încăperea cu un mănunchi de crenguțe de pin și flori de un roșu‑închis. În spatele lor, un băiat dădea zor să aprindă un munte de lumânări, dar ochii îi tot alunecau la una dintre fetele cu părul arămiu.
Pentru o clipă, a părut ca și cum acest castel și acești oameni nu ar fi cunoscut niciodată întunericul și asuprirea domniei neamului Lannon. Totuși, mă întrebam ce răni le rămăseseră în inimi și în amintiri după ce supraviețuiseră unui rege despotic timp de douăzeci și cinci de ani.
– Brienna!
Curtenitor, Cartier s‑a oprit lângă mine. Se afla la o distanță sigură, de o lungime de un braț, deși încă îi păstram în minte atingerea, încă îi simțeam gustul buzelor. Amândoi am rămas tăcuți, dar știam că și el admira zarva și frumusețea rustică a sălii, că încă încerca să se deprindă cu ce aveau să devină viețile noastre, acum că ne întorseserăm acasă în Maevana, tărâmul reginei.
Eram fiica adoptivă a lui Davin MacQuinn, un lord căzut în dizgrație, care trăise în pribegie vreme de douăzeci și cinci de ani și care, în cele din urmă, se înapoiase pentru a readuce la viață castelul și a‑și repune în drepturi poporul.
Iar Cartier, fostul meu profesor, era lordul Casei Morgane. Lord al celor Iuți – Aodhan Morgane.
Cu greu puteam găsi voința de a‑i spune astfel. De‑a lungul anilor în care‑l cunoscusem în regatul Valeniei, cel aflat la miazăzi, pe vremea când eu eram eleva lui, iar el era profesorul meu, adică un maestru al cunoașterii, nu mi‑aș fi închipuit niciodată că avea acest nume.
M‑am gândit la felul în care se împletiseră viețile noastre, încă din clipa în care îl întâlnisem, atunci când fusesem primită în prestigioasa Casă Magnalia, o școală valeniană pentru deprinderea celor cinci pasiuni ale vieții. Crezusem că era valenian – luase un nume valenian, era as în bunele maniere și pasiune și‑și trăise aproape toată viața în regatul de la miazăzi.
Și, totuși, Cartier fusese mult mai mult decât atât.
– Ce v‑a reținut?
Am tresărit speriată, căci Jourdain m‑a luat prin surprindere când a pășit înaintea mea, măsurându‑mă din cap până în picioare, de parcă s‑ar fi așteptat să am vreo zgârietură. Asta aproape că mi s‑a părut amuzant, căci, cu trei zile înainte, ne avântaserăm în bătălie alături de Isolde Kavanagh, regina îndrituită a Maevanei. Îmi îmbrăcasem armura, îmi vopsisem chipul cu vopsea albastră, îmi împletisem părul și ridicasem sabia în numele lui Isolde, neștiind dacă voi scăpa cu viață în urma revoltei. Dar mă luptasem pentru ea, asemenea lui Cartier și Jourdain, și alături de ea, ca să‑l înfruntăm pe Gilroy Lannon, un bărbat care n‑ar fi trebuit niciodată să fie regele acestui ținut. Împreună îi răsturnaserăm pe el și familia lui într‑o singură dimineață, una cu un răsărit sângeriu, dar victorios.
Iar Jourdain se purta acum ca și cum mă avântasem din nou în bătălie. Și asta pentru că întârziasem la cină.
M‑am silit să‑mi reamintesc să fiu înțelegătoare. Nu eram obișnuită cu dojenile părintești – îmi trăisem întreaga viață fără să cunosc cine‑mi era tată de sânge. Și, ah, cât de rău îmi părea că acum aflasem din cine îmi trăgeam obârșia. I‑am șters numele din minte, luând aminte la omul care‑mi stătea înainte, omul care mă adoptase cu luni în urmă, când ne uniserăm eforturile pentru a pune la cale o revoltă împotriva regelui Lannon.
– Cartier și cu mine am avut multe de vorbit. Nu te mai uita așa la mine, tată! Ne‑am întors la timp, i‑am spus.
Obrajii mi s‑au îmbujorat sub privirea iscoditoare a lui Jourdain, iar când și‑a îndreptat ochii spre Cartier, cred că știa: Cartier și cu mine nu stătuserăm doar „de vorbă”.
Gândul m‑a purtat înapoi la clipa în care mersesem împreună cu Cartier în castelul lui dărăpănat din ținuturile Morgane şi când, în sfârșit, îmi dăduse mantia pasiunii.
– Da, bine, ți‑am spus să te întorci înainte de căderea întunericului, Brienna, m‑a dojenit Jourdain, înmuindu‑și apoi tonul când i s‑a adresat lui Cartier: Morgane! Frumos din partea ta că ni te‑ai alăturat la serbare!
– Mulțumesc pentru invitație, MacQuinn! a răspuns Cartier, înclinând respectuos capul.
Cartea Înfruntarea Seria Destinul reginei, Vol. 2 poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,2 rating based on 12.643 ratings (all editions)
ISBN-10:
ISBN-13: 9786067936476
Goodreads: 52208542
Author(s):Publisher:
Published: //
The epic sequel to THE QUEEN’S RISING: a tale of love, rebellion, alliance and betrayal, from the extraordinary Sunday Times and New York Times number-one-bestselling author of DIVINE RIVALS. Perfect for fans of Leigh Bardugo, Sarah J Maas and Shelby Mahurin.
Brienna and her new family have restored the rightful queen to the throne of Maevana. Now begins the difficult task of uniting the land’s fourteen proud, rebellious houses – and ensuring justice is served to the Lannons, the tyrannical monarchs who ruled over Maevana for so many years.
Brienna is fast becoming Queen Isolde’s most trusted counsellor; and with every day, the love she shares with Cartier deepens. But there are those who do not accept Brienna, unable to see beyond her past, while some remain faithful to the Lannons and would do anything to tear the new queen down. And when Brienna discovers the true, shocking identity of someone within the castle, it threatens everything she holds dear . . .
Fragmentul zilei – 23 octombrie 2019: Înfruntarea. Seria Destinul reginei. Vol. 2 – Rebecca Ross