/* */
"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 25 mai 2018: Fecioara – Jude Deveraux

Furioasă, Jura își smulse sulița din țintă. Prea multe pentru întoarcerea unui iubit, gândi ea. Și-a aruncat brațele în jurul lui și el a împins-o, ca o clipă mai târziu să o apuce de păr și să spună că era gelos. De ce nu i-a demonstrat gelozia prin câteva sărutări? De ce nu a făcut ceva care să-i șteargă amintirea bărbatului de lângă râu? aruncă sulița, iar și iar. Plănuise să-și petreacă ziua în exerciții grele, astfel încât la noapte să fie prea obosită pentru a-și aminti mâinile bărbatului pe picioarele ei, sau buzele lui pe ale ei sau… își înăbuși o înjurătură, își cumpăni sulița și rată cu desăvârșire ținta.

– Bărbații! rosti mânioasă. Daire a privit-o și a tras-o de păr, celălalt om i-a mângâiat coapsele, în timp ce un englez amenința toată Lanconia. Aruncă din nou sulița și de data aceasta atinse ținta exact în mijloc.

Rowan stătea în fața ușii camerei tatălui său și încerca să-și scuture de pe haine ceva din praful drumului. Nu avusese timp să se schimbe și să se facă prezentabil. I s-a spus că Thal insista să-l vadă imediat, că nu vrea să aștepte.

Gândindu-se puțin, Rowan se îndoia că hainele lui prăfuite vor conta prea mult pentru Thal, asta după ce văzuse cât era de murdară casa lui. Rowan dădu un șut unui os ros de sub piciorul lui, își îndreptă umerii și împinse ușa grea de stejar. În cameră era întuneric și avu nevoie de puțin timp pentru a i se obișnui ochii. Tatăl lui părea dornic să nu vorbească, în timp ce își studia fiul, fapt ce îi permise lui Rowan să-l privească la rândul lui.

Thal stătea întins pe o grămadă de blănuri, cu părul lung ca niște fuioare aspre, ceea ce i se potrivea perfect, pentru că el însuși era un om aspru. Era extraordinar de înalt, cel puțin cu zece centimetri mai înalt decât Rowan, dar, spre deosebire de el, era slab, fără nimic din robustețea lui. Probabil că fața lui fusese cândva frumoasă, dar acum era acoperită de prea multe cicatrice, căpătate în numeroase bătălii. Rowan putea să și-l imagineze cu ușurință pe acest om pe spinarea armăsarului său, învârtind o sabie deasupra capului și conducând mii de oameni, în bătălii pe care le câștiga.

– Vino încoace, fiule, șopti Thal cu o voce profundă, ce dovedea cât de mari dureri avea. Vino, stai lângă mine. Rowan se așeză pe marginea patului, lângă tatăl lui, folosind fiecare oră de instrucție făcută, pentru a-și ascunde anxietatea ce o simțea. Muncise ani întregi penru a-l face pe mentorul lui să-i raporteze lui Thal ce era mai bine despre el. Întotdeauna a vrut să-i placă acestui bărbat, pe care nu-l întâlnise niciodată și să fie la înălțimea celor ce se așteptau de la el. Acum, privind asprimea întunecată a lui Thal, simțea că va fi dezamăgit de fiul său blond și palid. Însă nu lăsă să se vadă niciunul din aceste sentimente.

Thal ridică o mână plină de cicatrice, dar încă puternică, și atinse obrazul fiului său. Ochii lui bătrâni și negri se îmblânziră de lacrimi reținute.

– Semeni cu ea. Semeni cu frumoasa mea Anne. Își plimbă mâna pe brațul lui Rowan. Și ai robustețea bărbaților din familia ei. Ochii și buzele lui zâmbeau. Dar ai înălțimea unui lanconian. Cel puțin ai luat ceva și de la mine, pentru că altă asemănare nu văd. Și părul ăsta! E părul Annei. Thal aproape râse, dar râsul i se transformă în tuse. Rowan simți că tatăl lui nu voia să fie reconfortat, așa că rămase liniștit, până când criza trecu. Există ceva înăuntru, care mă macină, continuă el. Știu asta de multă vreme, dar am amânat moartea, până după ce te voi vedea. William te-a tratat bine?

– Foarte bine, rosti blând Rowan. N-aș fi putut să cer mai mult.

Thal zâmbi și închise o clipă ochii.

– Știam că așa va face. Întotdeauna te-a iubit. Din ziua în care te-ai născut, te-a iubit. După ce Anne a murit… Făcu o pauză și înghiți. Moartea îmi amintește multe. Mă rog să mă întâlnesc curând cu mama ta. După ce draga mea Anne a murit, voiam să i te dau lui William să te crească, dacă mi-o va cere, dar el mi-a atacat oamenii și pe mine; a încercat să te ia cu forța.

Thal tuși din nou, dar curând își stăpâni criza.

– Ai fi putut să trimiți după mine, rosti blând Rowan. Aș fi venit.

Thal zâmbi și păru reconfortat de afirmație.

– Da, dar am vrut să crești alături de englezi. Anne mi-a dăruit pacea. Luă mâna lui Rowan. Nimeni nu i-a supus pe lanconieni, băiete. Am supraviețuit hunilor, slavilor, avarilor, romanilor și lui Charlemagne. Făcu o pauză și zâmbi. Dar n-am supraviețuit preoților. Ei ne-au creștinat. Dar împotriva invadatorilor am luptat. Noi lanconienii putem să luptăm împotriva oricui – în afară de noi înșine, adăugă el cu tristețe.

– Triburile se luptă între ele, rosti Rowan. Am constatat chiar și eu.

Thal îl strânse de mână.

– Am auzit că ai pornit singur împotriva acelor zerna, că i te-ai împotrivit lui Brocain de unul singur.

– Zerna sunt tot lanconieni.

– Da, rosti plin de forță Thal și Rowan așteptă până își potoli din nou tusea. Când m-am dus în Anglia, când am întâlnit-o pe Anne, am văzut cum poate o țară să aibă un singur rege. Sunt numit regele Lanconiei, dar de fapt sunt doar regele irial. Nici un zerna sau un vatell nu mă va numi regele său. Vom fi întotdeauna o națiune de triburi dezmembrate. Și dacă nu vom fi uniți, Lanconia va dispărea.

Rowan începu să înțeleagă ce îi cerea tatăl lui.

– Vrei să-i unesc pe lanconieni? Nu putu să-și rețină în totalitate oroarea din voce. Nu realizase cât de despărțite erau triburile, până când nu venise în Lanconia. Pentru că înfruntase trei tineri și un bătrân, nu însemna că putea să cucerească o țară întreagă.

– Te-am lăsat să fii crescut în afara țării mele, afirmă Thal. Tu nu ești irial și poate că, pentru că ești pe jumătate englez, celelalte triburi te vor accepta.

– Îmi dau seama, rosti Rowan și închise ochii o clipă. Știa de zile întregi că trebuia să fie pace în Lanconia și, ca rege, sperase că ar putea să împiedice războaiele dintre triburi. Dar să le unească? I se cerea să facă din bătrânul Brocain și din Xante prietenii lui? Putea face cineva asta, într-o viață de om? Acuma, pentru că deschisese o poartă veche și ruginită, oamenii credeau că e destinat să fie rege, dar lui nu-i venea să creadă că încrederea lor va dura. Tot ce avea de făcut era aparent o treabă englezescă, așa încât va fi în continuare un profan, un străin. Am fost ales în locul lui Geralt, pentru că sunt englez, rosti el încet. Dar lanconienii cred că fratele meu vitreg trebuie să fie rege.

Expresia lui Thal se transformă în furie.

– Geralt e irial. Urăște tot ce nu e irial. Aud că l-ai luat cu tine pe fiul lui Brocain. Protejează-l. Geralt îl va ucide, dacă va putea. Geralt visează la un popor lanconian format doar din iriali.

– Și celelalte triburi visează să stăpânească Lanconia, rosti Rowan obosit.

– Da, afirmă Thal. Pe vremea tatălui tatălui meu existau străini, cu care puteam să luptăm și eram fericiți. Războiul e în sângele nostru și acum nu mai există invadatori, așa că ne atacăm unii pe alții. Își ridică mâinile pline de cicatrice. Am ucis prea mulți oameni din propriul meu popor, cu aceste mâini. N-am putut să mă opresc, pentru că sunt irial. Apucă mâna lui Rowan și ochii lui erau rugători. Îți las ție Lanconia și tu trebuie să o salvezi. Pentru că poți. Ai deschis Poarta Sf. Elena. Rowan îi zâmbi muribundului său tată, dar în sinea lui își amintea de o moștenitoare din Anglia, care îi fusese oferită și o refuzase. Dacă ar fi acceptat-o, acum putea să stea lângă foc, cu un câine la picioare și cu un copil sau doi în poală.
Fecioara

 


Cartea Fecioara poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: