Fragmentul zilei – 25 ianuarie 2021: De-aș fi în locul tău – Lynn Austin

Londra, noiembrie 1945

Eve Dawson se trezi brusc din somn, ridicându-se în șezut. Cineva bătea în ușă. Afară, sirenele se tânguiau, sunetul lor răsunând din ce în ce mai puternic. Apropiindu-se. Sări din pat, instinctul dându-i brânci să alerge la siguranța adăpostului antiaerian. Dar nu. Războiul luase sfârșit.

Bubuielile deveniră frenetice. Își vârî brațele în halatul de casă, abia reușind să se îmbrace după trezirea atât de bruscă. Colega ei de apartament, Audrey, era ridicată în șezut pe patul alăturat.

 –  Ce se întâmplă?

 – Nu știu.

Eve se împletici printre piesele de mobilier nepotrivite ale micului lor apartament și deschise ușa. Un ofițer de poliție. Cu răsuflarea întretăiată, ca și cum tocmai ar fi isprăvit de alergat într-o cursă.

 – Trebuie să ieșiți. Acum! Au găsit o bombă neexplodată în molozul de peste drum. Veniți, veniți!

Își flutură mâna în cercuri frenetice, făcându-le semn să-l urmeze în hol și apoi pe scări în jos.

 – Nu sunt îmbrăcată, spuse Audrey din spatele Evei.

Era de așteptat din partea ei. O domnișoară decentă, întotdeauna.

 – Nu este timp! spuse ofițerul. Dacă obiectul acela explodează, aruncă în aer toată clădirea. Trebuie să ieșiți! Acum!

Le lăsă stând în pragul ușii, îmbrăcate în pijamale, și bătu la ușa vecinilor, cu același mesaj urgent.

Eve își înșfăcă haina și își vârî picioarele în prima pereche de încălțări pe care o putu găsi. Audrey se mișca în felul ei, deliberat încet, alegând din șirul de încălțări din dreptul ușii, ca și cum ar fi încercat să-și dea seama care dintre perechi se asorta cu pijamalele ei.

 – Vino odată! spuse Eve.

Îi puse haina în brațe.

 – N-am chef să mor azi, tu?

O trase după ea de-a lungul coridorului, spre scări.

Aproape că ajunseră la parter, când Audrey se opri brusc.

 – Stai! Poșeta mea! Am acolo cartea de identitate și cupoanele de rație.

Dădu să se întoarcă.

Eve o smuci înainte.

 – Lasă-le. Nu merită să mori pentru așa ceva. Eu vreau să trăiesc!

Își aminti de pruncul ce creștea înlăuntrul ei și, pentru prima oară, își dori ca și copilul ei să trăiască.

Un curent de aer rece o izbi când deschise ușa clădirii, trecându-i prin haina descheiată și pantalonii subțiri ai pijamalelor și făcând-o să dârdâie. Soarele dimineții își ițea creștetul de dincolo de nori, fără a oferi niciun strop de căldură. De cealaltă parte a străzii, o trupă de soldați înainta prin mormanul de pietre și cărămizi, ca și cum ar fi pășit pe coji de ouă. Muncitorii lucraseră în ultima săptămână la curățarea locului, începându-și truda în fiecare dimineață devreme. Eve se cutremură din nou. Bomba ar fi putut exploda în orice moment.

 – Pe aici… pe aici, le zoriră ofițerii de poliție. Repede. Nu vă opriți.

Îi îndrumau pe toți cei aflați pe stradă în direcția opusă locului cu pricina. Oameni confuzi ieșeau cu grămada din clădirile învecinate, alăturându-se fugii lor. Eve își aminti acele teribile luni ale războiului. Goana panicată către adăposturile antiaeriene în sunetul tânguitor al sirenelor. Împleticirea în întuneric. Însă războiul se isprăvise în urmă cu trei luni.

 – Am crezut că n-o să mai fug niciodată de frica bombelor, spuse Audrey. Am crezut că nu ne vom mai teme niciodată pentru viețile noastre.

Era ostenită și încetinise pașii.

Eve își potrivi mersul după al ei, cu toate că își dorea s-o taie la fugă. Dintotdeauna alergase mai repede decât Audrey.

 – Ei bine, se pare că ne-am înșelat.

 – Naziștii au distrus clădirea asta în urmă cu un an. Nu-mi vine să cred că în tot acest timp acolo s-a aflat o bombă ce putea oricând să explodeze.

 – Asta ne arată cât de fragilă poate fi viața.

Era una dintre multele lecții pe care Eve le învățase în timpul războiului. Cei dragi puteau fi alături de tine acum, pentru ca mai apoi să dispară într-o clipă. Și oare pruncul acesta neajutorat din pântecul ei nu merita o șansă la viață? Îndată ce le vor da voie să se întoarcă acasă, avea să arunce adresa acelui obscur doctor dornic să realizeze procedura. Sau poate că bomba avea să-i incinereze numele împreună cu toate celelalte lucruri. Poate că acesta era un semn de la Dumnezeu – sau oricine direcționa treburile – că asta ar trebui să facă.

Ajunseră la capătul clădirii lor. Un alt ofițer le făcu semn să se îndrepte spre o biserică aflată de partea cealaltă a drumului, ce servise drept adăpost în timpul războiului. Coborâră în grabă treptele de piatră, îngrămădindu-se în interiorul criptei alături de alte sute de oameni în pijamale și halate de casă, așteptând ca specialiștii să dezamorseze bomba. Eve avu timp suficient să se gândească la toate lucrurile pe care își dori să le fi luat cu ea. Audrey avusese dreptate în ce privește poșeta. Înlocuirea cardurilor de identitate și a cupoanelor de rații putea fi o problemă.

 – Cât este ceasul? întrebă Audrey. Vom ajunge târziu la lucru. Crezi că biserica ne va îngădui să folosim telefonul ca să putem da de știre?

Eve se uită la ceas, un cadou de la Alfie.

 – E prea devreme ca să sunăm. Nu-i nici măcar 7. Sincer, Audrey, îți faci probleme pentru cele mai neînsemnate lucruri.

Eve purta ceasul tot timpul, chiar și noaptea, în pat. Dacă bomba avea să explodeze, cel puțin acest obiect îi va aminti de el.

Audrey se apropie și, aplecându-se spre ea, șopti:

 – Ascultă, Eve. Trebuie să-ți spun un secret.

Eve își ascunse zâmbetul. Era tipic pentru Audrey să fie atât de serioasă, atât de dramatică.

 – Să-mi pun mâna pe inimă și să jur pe viața mea că n-o să spun nimănui? întrebă Eve.

Audrey nu zâmbi.

 – Cred că sunt însărcinată.

Eve abia reuși să nu-i spună: Și eu sunt însărcinată. În acești ultimi șase ani făcuseră totul împreună, așa că, desigur, de ce să nu aibă și copii în același timp? Cu excepția faptului că Audrey avea un soț, iar Eve nu.

 – Felicitări, reuși ea să spună, îmbrățișând-o.

 – Nu i-am scris încă lui Robert. Mă tem s-o fac. A fost ceva neplanificat. Am avut grijă…

 – Oricum ar fi, se va bucura, spuse ea, strângând mâna lui Audrey. Mai ales dacă e băiat. Oare nu orice bărbat își dorește un fiu?

Își aminti, prea târziu, cum tatăl lui Audrey își revărsase toată grija asupra fiului său, ignorându-și fiica în tot acest timp. Își dori să-și fi mușcat limba.

Audrey nu păruse s-o audă, căci continuă.

 – În dimineața asta, cu bomba asta – mi-am dat seama cât de mult îmi doresc să mă aflu în siguranță de acum înainte. Ne-am riscat viețile de atâtea ori în timpul războiului, fără a conta pare-se, din moment ce nimeni nu știa ce va aduce ziua de mâine, dacă vom trăi sau vom muri, sau dacă naziștii vor trece canalul și ne vor omorî. Dar războiul s-a sfârșit și Robert este în siguranță, iar eu vreau să fiu la fel, la rândul meu, până când va sosi clipa când voi pleca la el, în America. Vreau ca pruncul nostru să fie în siguranță.

 – Ce vrei să spui?

 – Plec din Londra. Mă duc acasă, la Wellingford Hall.

Eve ezită o clipă înainte de a răspunde.

 – Și cu lucrul ce vei face? Dar cu apartamentul nostru?

 – O să-mi dau demisia. Chiar astăzi. Iar ție nu cred că-ți va fi greu să găsești o altă colegă de apartament.

Asta avea să se întâmple, în cele din urmă. Eve știa că odată ce toate acele mormane de documente aveau să fie sortate, Audrey va părăsi Anglia și-și va urma soțul, soldat american, spre căminul său din America. Această bombă ce căzuse în viețile lor avea să le schimbe destinul. Amândurora.

 – Îmi vei lipsi, Eve, spuse Audrey.

 – Și tu mie.

Eve avea să fie din nou singură. Singură, făcând față la toate deciziile și schimbările pe care un prunc fără tată avea să le aducă. Cum de crezuse că Audrey îi va fi întotdeauna alături? Că Audrey avea să aibă întotdeauna nevoie de ea?

Trei ceasuri mai târziu, după ce bomba fu dezamorsată și zona cercetată pentru orice alte pericole ascunse, urcară treptele criptei.

 – Mă simt ca o paiață îmbrăcată doar în pijamalele astea, spuse Audrey în timp ce ieșiră în stradă.

 – Nu suntem singurele.

Eve făcu semn spre ceilalți oameni ce se îndreptau înfrigurați spre casele lor, sub cerul plumburiu de noiembrie.

De-aș fi în locul tău


Cartea De-aș fi în locul tău poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

0,0 rating

ISBN-10:
ISBN-13:
Goodreads:

Author(s): Publisher:
Published: //

 


Fragmentul zilei – 25 ianuarie 2021: De-aș fi în locul tău – Lynn Austin

Alte titluri Casa Cărții.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii